Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ionuț Georgescu, prima reacție după ce a fost suspendat trei meciuri de către Comisia de Disciplină

Eduard Popa

Eduard Popa
20.05.2019

Ionuț Georgescu, prima reacție după ce a fost suspendat trei meciuri de către Comisia de Disciplină

ionut georgescu suspendare csu sibiu

BC CSU Sibiu a reușit o victorie clară în meciul patru al semifinalei LNBM, jucate împotriva celor de la SCM U Craiova. Sibienii s-au impus în fața oltenilor, scor 74-58 și au obținut prima calificare în finala Ligii Naționale după 20 de ani.

Seria contra trupei din Bănie s-a dovedit a fi una cu destule intrigi, după ce SCM U Craiova a câștigat meciul 3 împotriva lui CSU Sibiu, scor 81-79. Finalul partidei a fost unul incandescent, cu oficialii sibieni acuzând brigada de arbitraj că ar fi greșit flagrant în favoarea oltenilor.

Astfel, după acest incident, team managerul lui CSU Sibiu, Ionuț Georgescu, a fost suspendat 3 etape și a primit o amendă de 150 de euro.  

Georgescu a așteptat ca formația sa să se califice în finala LNBM, pentru a vorbi despre suspendarea primită și despre a treia calificare la rând în finala Ligii Naționale pentru el, după cele două obținute când conducea proiectul CSM Steaua Eximbank:

„3️ a fost azi o cifră fatidică

3️-1 am terminat seria și #Sibiul are Finala pe care o merită! Dupa 20 de ani! Mă bucur enorm pentru băieți, pentru Dan, pentru întreg stafful 100% sibian și, mai ales, pentru fanii și partenerii care au crezut în noi.

Mi-a fost tare greu să stau azi departe de ei, să nu pot fi acolo pe bancă... cu ai mei

3️ etape suspendare am primit după protestele de la finalul meciului 3️. A, și 3️ hârtii de 50 euro amendă... Am primit sancțiunea azi, duminica, cu o oră și jumătate înainte de meci. M-am dus în vestiare și mi-am cerut scuze echipei. Doar ei merită scuze din partea mea.

Contextul îl știți probabil. Nu am fost crescut să las oameni să-și bată joc de munca mea și a celor pe care îi iubesc fără să iau o poziție. Și nu de drepți. Că li se permite să facă asta din prostie sau deliberat e altceva. Că sunt încurajați, că nu sunt sancționați și a doua zi se întorc “la locul faptei”... mă depășește și mă întristează. Nu e normal.

Dar faptele rămân. Fac 31 de ani, de 16 lucrez în baschet și voi iubi acest sport toată viața. Sunt norocos și onorat să fiu singurul manager cu 3️ echipe diferite în finale, iar asta e a 3️-a finală la rând. These are facts... iar pe astea și pe toate celelalte nu mi le poate lua nimeni!

Având familia mea alături și oameni dragi care mă iubesc și mă respectă din familia baschetului voi merge tot înainte, încercând să fac ce știu mai bine, cu pasiune, dăruire și profesionalism!

P.S . Așa că dați-mă exemplu. Merit. Nu voi face apel”, a scris Georgescu, pe facebook.

CSU Sibiu va întâlni în finală câștigătoarea seriei dintre CSM CSU Oradea și U-BT Cluj. Seria a intrat în meciul 4, care se va juca luni, 20 mai, de la scorul de 2-1 pentru bihoreni.

*foto: Adrian Bugariu

10 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu mihaitha :

    Promit
    De azi incepand o sa pun deoparte cate un leu in fiecare zi, pana in ziua in care FRB ia masuri si impotriva celor trei destepti care au stricat meciul. Cand se anunta si decizia aia, ma duc si beau tot ce am adunat. Am o presimtire ca ma voi face pulbere.

    cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • BC CSU Sibiu underCat:

      hai las-o...
      e campanie electorala, nu te mai crede nimeni. :)

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu sibman :

    Astepti degeaba.
    Ciroza hepatica o sa scrie pe fruntea ta. :)

    cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      :)))
      Mai degraba coma alcoolica...

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca highflyer :

    ce cauta bufonul asta
    la sibiu?

    cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Macar acest 'bufon' isi face treaba bine.
      Poate ca ar trebui sa invatam sa ne uitam in ograda noastra.

      Nu sunt un fan a lui Georgescu si nici nu vreau sa ii iau apararea pt episoadele Asesoft, dar omul e bun in ceea ce face si s-a vazut asta atat la Steaua cat si in acest sezon la Sibiu.

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe kobe24:

      @highflyer
      Cu ce buget a ajuns echipa lui Georgescu in finala și cu ce buget nu ajunge Clujul in finala ?(din nou)

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    @beniamin...
    Ti-o spun, ca-s batran si cunosc oamenii... Caracterul nu si-l schimba nimeni. Daca tu ai uitat ce a facut jigodia asta la Asesoft, te priveste. Dupa asa ceva, niciun club nu ar fi trebuit sa-l mai angajeze.
    Asa, dai apa la moara ca marlania smecheria si obrazul gros, sa continue.

    cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • BC CSU Sibiu clamun:

      ? ydesh_apu
      Ce a facut grav, Georgescu la Asesoft? Sau il confuzi cu Iacobescu?

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      @clamun
      Nu il confund. Il tin minte.

      cu 4 ani în urmă (20.05.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!