Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ivan Stefanovic s-a întors la Pitești. Ca adversar!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
10.01.2013

 

Ivan Stefanovic a susținut primul său meci la Pitești în calitate de adversar după ce a părăsit gruparea a cărei căpitan a fost în sezonul precedent, atunci când a câștigat Cupa României.

Sportivul ex-iugoslav a făcut o nouă demonstrație de utilitate în joc pentru echipă. Deși nu s-a făcut remarcat din punct de vedere statistic, Stefanovic fiind al 8-lea și ultimul marcator al lui CSM Oradea în victoria, scor 81-74, asupra argeșenilor, numărul 5 din angrenajul formației bihorene a oferit o nouă mostră de apărare eficientă fie că vorbim de jocul unu la unu, fie că o facem despre o apărare colectivă.

Mai mult, Stefanovic a ieșit la rampă cu o aruncare de trei puncte transformată într-un moment extrem de important pentru echipa sa. El are un procentaj excepțional la acest procedeu în sezonul competițional 2012/13. În plus, în sfertul decisiv a oferit o demonstrație de executare a contraatacului într-un meci în care mai mulți jucători au arătat destule carențe în ceea ce privește executarea unor acțiuni clasice de baschet.

În pofida driblingului înalt și a lipsei de viteză, ingrediente fără de care jocul ritmat devine mai dificil, Stefanovic a arătat încă o dată cât de important este intelectul în jocul de baschet. Este de urmărit modul în care se deplasează pe teren și cât de rapid asimilează informații. Ținând cont de faptul că pe joc pozițional nu îi revin sarcini de a conduce mingea, Stefanovic demonstrează cât de bine înțelege sistemul de joc și care este rolul său în fiecare schemă. Spre deosebire de mulți alți jucători, Ivan are meritul extraordinar de a juca în permanență relaxat, fără să fie nevoit să asculte de două ori indicațiile din partea omului cu mingea sau din partea antrenorului.

Din punct de vedere statistic, Ivan a avut următoarea linie: 18:10 minute, 1/1 la aruncări pentru 3 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție și un coeficient de 9 la eficiență.

Sportivul în vârstă de 32 ani are următoarea linie statistică stagională: 20:32 minute, 3.7 puncte, 3.4 recuperări, 0.9 pase decisive, 0.4 intercepții și 0.4 posesii pierdute pentru 6.4 la eficiență și 7.3 la categoria +/-. El are 43% la aruncările de două puncte, 54% la trei puncte și 42% la linia de pedeapsă.

Foto: Viorel Carțiș 

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea nexco :

    Profesionist 100% !
    MULTUMIM Ivan !!!!!

    cu 11 ani în urmă (10.01.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe soreli :

    Sistem ??
    Din partea antrenorului cred ca nu le intelege .Ma refer la indicatii. El joaca din instinct baschet . Si intr-adevar joaca foarte bine . Ce mai poate sa-i spuna Achim ?

    cu 11 ani în urmă (10.01.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!