Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jovanovic și Popescu, din nou la înălțime pentru BC Timișoara

Marius Petri

Marius Petri
08.11.2014

BC Timișoara a repurtat a treia victorie din acest sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin după ce a trecut cu 79-73 de SCM Universitatea Craiova, într-o partidă disputată ieri (7.11) în sala timișoreană “Constantin Jude”.

Fără doar și poate, cele mai bune evoluții din lotul antrenat de Dragan Petricevic au fost reușite de Zlatko Jovanovic și Bogdan Popescu, cei doi baschetbaliști fiind, de altfel, unii dintre cei mai importanți jucători ai grupării timișorene în cele 6 etape desfășurate până acum.

La fel ca în multe meciuri din ultimii ani, “Zlaja” a fost încă o dată “vioara întâi” a formației bănățene, fiind jucătorul cu cele mai multe puncte înscrise în acest meci. Jovanovic a reușit 4/6 la aruncările din interiorul semicercului, 3/8 la cele de la mare distanță și 7/8 de la linia de fault, totalizând astfel 24 de puncte în aproape 38 de minute petrecute pe parchet. Deși a înregistrat un procentaj de doar 38% la capitolul “trițe”, reușitele căpitanului timișorenilor au venit exact în momente în care echipa avea nevoie de aportul bosniacului. De asemenea, Zlatko a mai contribuit prin 5 pase decisive și 3 recuperări, având la finalul meciului 24 de unități în dreptul eficienței.

Folosit timp de aproape 23 de minute în meciul contra foștilor săi coechipieri, Bogdan Popescu și-a continuat evoluțiile bune din acest sezon, contabilizând procentaje foarte bune, indiferent de zona de aruncare. Sportivul de 1.98m a început foarte bine partida, cu două aruncări reușite din spatele semicercului (din tot atâtea încercări), la care a adăugat apoi 3/4 aruncări de 2 puncte și 4/6 coșuri de la linia de libere pentru un total de 16 puncte, alături de o pasă decisivă. Campionul european la baschet 3x3 a avut o contribuție importantă și pe fază defensivă, reușind 5 recuperări, 2 intercepții și un capac, având astfel un indice de 21 de unități la eficiență.

În urma acestei evoluții, cei doi sunt liderii echipei la puncte marcate și eficiență în această stagiune. Jovanovic se situează pe primul loc în ambele clasamente, cu o medie de 18.2 puncte și 17 la eficiență, în vreme ce Popescu în urmează cu 13.8 puncte (în 5 meciuri) și 14.2 la capitolul eficiență.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!