Stiri Acvile

Juan Antonio Orenga va pregăti naționala Egiptului

Paul Olar

Paul Olar
27.04.2016

Juan Antonio Orenga revine în circuitul baschetului internațional. Tehnicianul iberic a fost prezentat drept noul selecționer al naționalei Egiptului.

În vârstă de 50 de ani, Orenga a fost principalul echipei Spaniei la EuroBasket 2013, respectiv Campionatul Mondial din 2014. Sub comanda sa, celebra Furia Roja a obținut rezultate modeste, întrucât a pus mâna doar pe medalia de bronz la europene.

Ulterior, imediat după FIBA World Cup, Orenga a fost demis, fiind înlocuit cu Sergio Scariolo. Revenind însă la Orenga, acesta s-a remarcat cu o carieră de baschetbalist formidabilă, câștigând atât campionatul, cât și Cupa cu Real Madrid.

Reprezentativa Egiptului a ocupat locul cinci la ultima ediție AfroBasket, desfășurată în Tunisia.

*Foto: 20minutos.es

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!