Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jucătorii U23, prestații solide în debutul finalei LNBM

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
28.05.2019

Jucătorii U23, prestații solide în debutul finalei LNBM

u23

Luni, 27 mai, BC CSU Sibiu a primit vizita celor de la CSM CSU Oradea în debutul seriei finale a Ligii Naționale de Baschet Masculin, ediția 2018-2019. După 40 de minute extrem de echilibrate și un final dramatic, oaspeții au reușit să elimine avantajul terenului propriu al ”vulturilor” și să obțină victoria, scor final 87-89.

Într-un duel ce a pus față în față unii din cei mai atletici americani sau sârbi din liga noastră, jucătorii U23 au reușit să iasă la rampă și să aducă un deficit consistent pentru echipele lor.

Cel mai eficient jucător din grupul menționat a fost Bobe Nicolescu. În cele 22:53 de minute petrecute pe parchet, extrema a reuțit să înregistreze procentaje de 50% la aruncările de 2 puncte (1/2) și 67% la aruncările de la mare distanță (4/6), pentru un total de 14 puncte. La acestea a adăugat 2 recuperări și 2 pase decisive, pentru un indice de eficiență de 15.

Astfel, tânărul jucător român a stabilit un nou record personal de triple pe meci, în acest sezon reușind în patru ocazii diferite să înscrie 2 aruncări de la mare distanță și doar o dată să înregistreze un procentaj mai mare decât cel din meciul 1 al finalei, unul de 100% (1/1), tot împotriva galben-albaștrilor.

Avansând spre celălalt panou, de la BC CSU Sibiu s-a remarcat Lucas Tohătan. În cele 26:03 de minute în teren, Lucas a fost autorul a 11 puncte, cu procentaje de 80% la aruncările de 2 puncte (4/5) și 20% la aruncările din afara semicercului (1/5), fiind la egalitate în această partidă cu unul din cei mai periculoși shooteri de la mare distanță din campionatul românesc, lituanianul Justas Tamulis. La acestea, tânărul internațional român a adăugat 3 recuperări, 2 pase decisive și o minge câștigată, pentru un indice de eficiență de 11.

Jucătorul sibienilor și-a întrecut și el un maxim personal, la nivelul recuperărilor, numărul de 3 fiind noul season high al acestuia.

Completând lista bihorenilor, Tudor Fometescu a arătat și el un joc foarte bun în partida inaugurală a seriei .Cu doar 06:06 minute pe parchet, acesta a încheiat partida cu 100% din acțiune, fără vreo prezență la linia de libere și un total de 5 puncte. De asemenea, Tudor a mai reușit o recuperare și un capac spectaculos asupra lui Justas Tamulis, având în final un indice de eficiență de 7.

În acest sezon competițional, în campionatul intern cei 3 au înregistrat următoarele medii statistice:

Bobe Nicolescu            6 puncte ll 2.1 recuperări ll 0.9 pase decisive

Lucas Tohătan              6 puncte ll 0.9 recuperări ll 1.4 pase decisive

Tudor Fometescu     2.2 puncte ll 0.8 recuperări ll 0.8 pase decisive

Meciul 2 al finalei se joacă miercuri, 29 mai, începând cu orele 19:00.

*SURSA foto: Cristi Cojocariu 

5 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Excluzand chiar si acest meci
    Bobe e peste Kuti. Parca Kuti a stagnat in ultima perioada

    cu 4 ani în urmă (28.05.2019)
    • CSM CSU Oradea Oldtimer:

      Kuti e
      talentat dar handicapat....de lipsa unui antrenor care sa-i puna talentul ala in valoare. In 3 zile sub mana d-lui Costescu a " prins " mai mult decat in 3 luni cu dl. Silvasan...

      cu 4 ani în urmă (28.05.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    csm
    Chiar daca per ansamblu a dezamagit eu il consider pe Kuti un jucator foarte bun. Imi place pt ca isi asuma foarte mult patrunderile spre cos, ceea ce vezi rar la Bobe (dar asta e posibil sa faca parte din indicatiile lui Achim).

    cu 4 ani în urmă (28.05.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe caranfilrevine :

    Bobe si Kuti
    Copii ce or crescut impreuna si or intrat in baschetul mare, dupa multa munca si dorinta.Ca juniori or fost foarte apropiati ca stil de joc.Acum insa,Bobe exceleaza in aparare (nu toata lumea"remarca"acest capitol) si marcheaza mai putin.Si o imbunatatit foarte mult aruncarea de 3. Kuti ii emai energic pe atac, marcheaza mai mult dar mai putina aparare. Eheee....pentru nationala se completeaza foarte bine.Sa fie sanatosi si sa ne bucure !

    cu 4 ani în urmă (28.05.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      bobe
      mai bun decat Kuti pe aparare? Amuzant de a dreptul

      cu 4 ani în urmă (28.05.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!