Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jukka Toijala: „Încă suntem cu spatele la zid, dar am dovedit că nu ne vom preda”

Valentin Todea

Valentin Todea
26.05.2018

Gruparea roș-albastră a reușit să învingă în partida cu numărul trei din seria semifinală cu U-Banca Transilvania, scor 79-71, iar astfel suspansul privind finalista dintre cele două se prelungește. La finalul confruntării, antrenorul Stelei, Jukka Toijala, ne-a împărtășit ideile sale în legătura cu această întânire și cu ceea ce urmează pentru formația pe care o pregătește:

„Au fost mici diferențe în această, precum a fost și la Cluj. În cele trei meciuri de acum, cine s-a descurcat mai bine la recuperare a avut câștig de cauză. Acesta a fost unul dintre lucrurile cheie de astăzi, nici ei nu au aruncat prea bine. Se întâmplă să ai meciuri în care să ai un procentaj bun la aruncări și altele în care să nu fie așa. Am vrut această victorie și am avut nevoie de ea, nu cred că meritam să venim acasă cu 0-2, cred că ambele semifinale sunt la nivelul unei finale și asta e în beneficiul baschetului românesc.

Depunem mult efort mental pentru a fi pregătiți, uneori ne intrăm in ritm mai greu. La început am urmărit ce urmează să se întâmple iar după aceea am intrat hotărâți în joc. E mai ușor să intri în joc printr-o defensivă bună decât prin a te ajuta de ofensivă pentru a face asta.”

Clujul a avut un run la începutul sfertului patru, v-ați temut că ați fi putut pierde partida?

„Nu, suntem obișnuiți să cedăm conducerea, am pățit asta de-a lungul sezonului, cred că trebuia doar să rămânem calmi pe bancă pentru că dacă nu se întâmplă așa toată lumea va fi agitată, așadar cred că am luat deciziile corecte și am reușit să le oprim run-ul.

Încă suntem cu spatele la zid, dar am dovedit că nu ne vom preda, acum e mai multă presiune pe ei deoarce sigur nu vor să se ajungă la meciul cinci.”

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSA Steaua București edmond_dantes :

    mda
    Asta e, Jukka, daca ne-am batut joc de ultimele 2 meciuri din Top 6; vom fi mereu cu spatele la zid in semifinala si-n eventuala finala. Ai facut multe lucruri bune pt echipa asta, dar m-as fi asteptat sa intelegi cat conteaza in Romania avantajul terenului propriu...

    cu 5 ani în urmă (27.05.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!