Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Kevin Capers s-a întors la Sibiu. Ce a declarat baschetbalistul (Video)

Eduard Popa

Eduard Popa
24.01.2018

kevin capers csu sibiu

Kevin Capers s-a întors la Sibiu, după intervenția chirurgicală suferită la genunchi. Potrivit celor de la BCU Sibiu, americanul este așteptat să revină pe parchet în luna aprilie, la timp pentru playoff-ul LNBM.

Anunțul a fost făcut chiar de către antrenorul Dan Fleșeriu, pe pagina oficială de facebook a clubului:

„Prima veste bună este că a revenit la Sibiu, că se va recupera cu staff-ul nostru medical. Într-adevăr poate să alerge, este cu aproximativ 3 săptămâni mai avansat în recuperare, după operația la care a fost supus, și ne așteptăm ca la mijlocul lunii aprilie sau spre finalul lunii aprilie, nu mai repede, să poată să joace meciuri oficiale”, a spus Dan Fleșeriu.

Alături de Fleșeriu a stat chiar baschetbalistul american:

„Mă simt bine. Genunchiul e bine. Mă bucur că m-am întors. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe timpul acestei recuperări și aștept să ne vedem la următorul meci de acasă”, a adăugat Capers.

Kevin Capers a fost supus unei intervenții chirugicale în Statele Unite ale Americii, după ce a suferit o ruptură de ligament încrușisat anterior la piciorul stâng. Accidentarea a venit după un dunk spectaculos reușit de Capers peste pivotul Stelei, Jason Boone, în etapa a II-a din LNBM.

În vârstă de 24 ani, Kevin Capers se află la primul angajament în România.

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!