Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Kris Richard, liderul “leilor roșii” în victoria contra U-BT Cluj Napoca

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
30.03.2019

kris

În startul etapei a 9-a a fazei a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin, CSM CSU Oradea a obținut victoria împotriva celor de la U-BT Cluj Napoca, după 40 de minute foarte tensionate, scor final 75-63.

Cel mai important jucător al gazdelor a fost, din nou, Kris Richard. În cele 27:03 de minute petrecute pe parchet, acesta a avut procentaje de 75% la aruncările de 2 puncte(6/8), 33% la aruncările de la mare distanță(2/6) și 100% la linia de libere(2/2), pentru un total de 20 de puncte. La acestea a adăugat 3 recuperări, 3 pase decisive și 2 mingi câștigate, ajungând la un indice al eficienței de 21.

Jucătorul american este într-o formă extraordinară și în acest sezon, în special în a doua fază a campionatului, cu doar o etapă rămasă din acest sezon regulat. În cele 9 meciuri disputate până acum în “Grupa roșie”, Kris a înscris cel puțin 12 puncte în fiecare meci, având și 4 partide cu minim 20 de puncte marcate și un season high de 32 de puncte contra BC SCM Timișoara.

De asemenea, un alt jucător care a ieșit în evidență în această partidă a fost Nikola Markovic. În 25:10 de minute petrecute în teren, acesta a adunat 11 puncte, 8 recuperări(3 ofensive, 5 defensive), 2 pase decisive și 2 mingi câștigate, totalizând pentru un indice de eficiență de 17. Un lucru foarte important de menționat este și faptul că într-un moment în care tabela arată egalitate în Arena Antonio Alexe, sârbul a reușit pe cont propriu un run de 7 puncte, având și un dunk spectaculos și o triplă, moment în care CSM CSU Oradea s-a distanțat considerabil.

Markovic se află la a 5-a partida în tricoul oradenilro și are medii de 12.2 puncte, 5.2 recuperări și 2.8 pase decisive pe meci.

CSM CSU Oradea urmează să dispute astfel ultima partidă din acest sezon regulat, duminică, 7 martie, în Sala Sporturilor Trivale, contra BCM U FC Argeș Pitești.

 

*SURSA foto: Valentin Todea

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea corleone :

    Markovic
    Statistaca arata intr-adevar foarte bine, dar mai e ceva ce nu apare pe statistici: apararea. Markovic a fost excelent inclusiv la acest capitol, demonstrand inca o data ca este foarte greu sa-l depasesti chiar si in mismach. Acelasi lucru se poate spune, de altfel, si despre Valeika, iar sistemul de aparare gandit de staff cu cei doi pivoti mobili mi-a placut mult.

    cu 4 ani în urmă (30.03.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!