Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Kristina Higgins, nou record personal de puncte și al 15-lea double-double în campionat

Andreea Vlase

Andreea Vlase
24.03.2018

Olimpia CSU Brașov s-a impus cu 73-66 în primul meci din play-off, acasă, cu FCC ICIM Arad. Alb-albastrele au dominat sub panou, atât la recuperare, cât și la punctele din spațiul de trei secunde. Kristina Higgins și-a îmbunătățit recordul personal de puncte în LNFB și a reușit un nou double-double.

Brașovencele au dominat lupta la recuperare în fața unei echipe fără un 5 clasic. 55-38 a fost scorul la recuperări. Alb-albastrele au reușit 23 de recuperări ofensive.

Kristina Higgins și-a trecut în cont al 15-lea double-double în această ediție de campionat. Americanca a jucat 36:38 minute și a înscris 26 de puncte la care a adăugat 14 recuperări (5 ofensive/9 defensive). Pivotul a marcat 12 aruncări de două puncte din 18 încercate (67%) și a transformat 2 din 2 libere. A mai avut o minge pierdută, pentru +34 indice al eficienței. Precedentul său record de puncte în LNBF era de 24. Higgins are medii de 14 puncte și 13.1 recuperări în 21 de partide din această ediție de campionat. Joacă 33:11 minute/meci, cu 23.9 eficiență medie.

Gabriela Irimia a reușit al doilea său double-double în acest campionat, cu 13 puncte și 10 recuperări (8/2). A jucat aproape 39 de minute, în care a marcat 5 coșuri de două puncte din 10 încercate și 1/1 de după semicerc. A mai avut un assist, 2 mingi pierdute și o intercepție, pentru +18 indice al eficienței. După revenirea de la Cluj, Irimia a jucat în 17 partide din LNBF pentru Olimpia, cu medii de 33:18 minute, 10.9 puncte, 5.1 recuperări și 1.8 pase decisive, pentru 9.4 eficiență medie.

Aliyyah Handford a încheiat partida cu 14 puncte în 36:37 minute. Fundașul a avut 6/15 la aruncările de două puncte, 0/3 de afară și 2/3 de la linia de fault. A mai contribuit cu 8 recuperări (2/6), 6 pase decisive, 4 mingi pierdute, 3 intercepții și un capac, pentru +15 indice al eficienței. Cu americanca în teren, Olimpia CSU a avut un plus de 14 puncte față de adversar. Handford este coșghetera echipei, cu o medie de 18.8 puncte/meci în 20 de partide. Joacă 35:39 minute, cu 5.1 recuperări și 3.6 pase decisive, pentru 14.4 eficiență medie.

Ana Radovic a reușit cea mai bună prestație de la trecerea la Olimpia CSU Brașov. Sârboaica a jucat 28:30 minute și a încheiat partida cu 14 puncte și 8 recuperări (2/6), pentru +14 în dreptul eficienței. A avut 4/8 la șuturile din interiorul semicercului, 2/3 de la distață și 0/3 de la linia de fault. A mai avut un assist, 2 mingi pierdute și o intercepție. Radovic are 19 meciuri jucate în LNBF (14 la CSU Alba Iulia și 5 la Olimpia CSU). Mediile sale totale sunt de 11.9 puncte, 7.9 recuperări și 1.6 pase decisive, în 31:04 minute, cu 13.8 eficiența medie.

Biljana Pesovic și-a stabilit un nou record în ceea ce privește pasele decisive într-un meci din LNBF. Sârboaica a oferit 12 assist-uri colegelor sale în duelul cu FCC ICIM Arad. Căpitanul brașovencelor a jucat 33:34 minute, dar nu a avut o zi reușită la aruncări, cu 4 puncte după 1/7 la cele de două puncte, 0/4 de la distanță și 2/2 de la linia de fault. A mai contribuit cu 5 recuperări (3/2) și 2 intercepții, pentru +13 indice al eficienței. Pesovic a jucat în 21 de meciuri în această ediție de campionat, cu 34:32 minute/partidă. Are medii de 13.2 puncte, 5.3 recuperări și 5.4 pase decisive, cu 16.7 eficiență medie.

Al doilea meci din play-off dintre cele două echipe se joacă marți, de la ora 18, la Arad. Dacă va fi nevoie de joc decisiv, acesta este programat în 30 martie, pe terenul brașovencelor.

*foto: Sport Pictures flickr

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!