Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Kyndall Dykes și Miță Paul, schimb de replici savuros pe instagram (Foto)

Eduard Popa

Eduard Popa
16.12.2018

dykes mita paul

Kyndall Dykes a avut un rol esențial în victoria dificilă obținută de U-BT Cluj pe terenul Stelei, scor 81-73, partidă disputată în Sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazu.

Înaintea meciului, Dykes a fotografiat un poster pe care era afișat fostul căpitan al Stelei Miță Paul, acum retras din activitate, alături de un citat motivațional. Kyndall a pus poza pe instagram, într-o postare în care l-a etichetat pe Miță Paul, cu mesajul „când mă retrag vreau să fiu ca tine, frate, încă să mai aibă echpa postere cu mine”.

Replica lui Miță Paul nu a întârziat să apară.  „Stai liniștit, știi doar că Mircea te iubește” a scris românul, cu referire la Mircea Cristescu, vicepreședintele lui U-BT Cluj. (vezi galerie foto)

De-a lungul carierei, Miță Paul a câștigat două titluri naționale, alături de Asesoft Ploiești. De asemenea, a jucat în două rânduri la U-BT Cluj, în sezonul 2011/2012 și 2012/2013. Din 2013 până la retragere, în 2017, a jucat pentru CSM Steaua. A fost căpitan al bucureștenilor la finala LNBM din 2016/2017, pierdută chiar în fața lui U-BT.

De partea cealaltă, Dykes s-a întors la U-BT pentru a doua oară. El a câtigat două titluri cu clujenii, în 2011 și 2017. În actuala stagiune, Kyndall are medii de 20 de puncte, 4,1 recuperări și 3,5 pase decisive.

Miță Paul și Kyndall Dykes au fost colegi la U-BT Cluj în sezonul 2011/2012, când s-au oprit în semifinala pierdută în fața actualei SCM Timișoara, scor 0-3. Din acea echipă a bănățenilor făcea parte și actualul antrenor secund al clujenilor, Branko Cuic.

*foto: sportpictures.eu / capturi instagram

14 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca mihnescu :

    .
    Super stire

    cu 5 ani în urmă (16.12.2018) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    schimb
    savuros de replici sau schimb de replici savuroase.
    Eu inteleg sau presupun ca in redactia TB, ca in mai toate redactiile din RO, sunt f putine persoane cu pregatire in domeniul jurnalismului, dar greselile pe care le faceti in mod constant denota lacune serioase inca din perioada scolii generale a liceului.
    Si da, subiectul e unul fascinant :)

    cu 5 ani în urmă (16.12.2018)
    • CSM CSU Oradea Oldtimer:

      Sau...
      ar mai fi si varianta " Kyndall Dykes și Miță Paul, un savuros schimb de replici pe Instagram "....
      In privinta lacunelor de sintaxa (si nu numai acestea) cred ca ele nu reflecta neaparat perioada scolara cat faptul ca volumul de literatura citita este infim...

      cu 5 ani în urmă (17.12.2018)
    Raspunde
  • Eduard Popa :

    drept la replica
    Ok, poate „schimb savuros de replici” era mai inspirat, dar „schimb de replici savuros” nu este deloc eronat. In constructia pe care am folosit-o in acest material ma refer la faptul ca intregul „schimb de replici” a fost savuros. Nu a fost „schimbul” savuros si nici „replicile” singure.

    Asadar, „schimb de replici savuros” este perfect corect dpdv gramatical. Am intrebat mai multi profesori de romana, studenti la Facultatea de Litere, samd.

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018) Raspunde
  • Eduard Popa :

    drept la replica 2
    eu sunt student al Facultatii de Istorie de la UB, specializarea relatii internationale, cu un master in cadrul aceleiasi institutii. :) Am o disertatie pe tema crizei din Siria, deci am citit ceva cand am redactat-o. :))

    Intr-adevar, cand eram mic nu prea eram pasionat de literatura, eram mai mult cu nasul in revista „Arborele lumii” si in Terra magazin, plus atlasul istoric si geografic.

    Dvs, care m-ati facut agramat si incult, cine sunteti? Ca eu ma semnez cu numele, aveti acces la contul meu de facebook, ma gasiti foarte usor. Asa, sa fim razboinici de tastatura din spatele unui nickname nu e mare lucru. :)

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018) Raspunde
  • Eduard Popa :

    drept la replica 3
    Cat despre material in sine, e o situatie amuzanta. Dykes este unul dintre personajele citite ale LNBM, Miță Paul unul dintre cei mai buni baschetbalisti romani din ultimii ani. Nu cred ca s-au suparat ca am scris de gluma dintre ei de pe instagram. Ba din contra.

    De asemenea, toate institutiile de presa in general, de presa sportiva in particular si de presa care se axeaza pe baschet in mod specific folosesc ceea ce comenteaza jucatorii pe retelele de socializare. Facebook, Twitter, Instagram reprezinta ceea ce in literatura de specialitate se cheama „new media”. :) Orice spune un jucator pe retelele de socializare poate fi considerat subiect de presa.

    Totodată, ma bucur ca acest articol a provocat atat de mult interes. E trist ca doua poze pe instagram pe care le-am imbracat cu destul de mult context (putina lume mai tine minte ca Miță și Dykes au fost colegi) au facut mult mai multe vizualizari decat interviul cu Porter Troupe, pe care am stat 8 ore sa il scriu si are 50.000 de semne. De asemenea, acest material a fost si mai citit decat anchetele pe care totalbaschet le-a scris cu privire la situatia de la Timisoara, Galati, Targu Mures, Targoviste, Satu Mare, CSM Bucuresti samd.
    De ce nu mi-ati dat niciun comentariu la interviul cu Troupe, de exemplu? Ala nu v-a placut? :)

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      replica la replica
      eu unul n vrut sa jigneac, poate replica 2 e pt oldtimer. Personal am studii medicale, nu de litere, dar culturaea generala imi spune ca formularea din titlu nu este corecta. Daca zici ca este si ai consultat specialisti in aceat sens, atunci imi recunosc greseala. Dar de sunat tot imi suna mai bine variantele propuse de mine.
      Cat despre celelalte doua aspecte, legat de identitatea userilor si a redactorilor, e normal ca voi sa fiti expusi si noi anonimi, asa functioneaza online ul; legat de diferenta de interes intre materiale, eu le citesc cam pe toate sar de comentat comentez si eu la cele care ma intereseaza (ingeneral legate de U), sunt mai juicy sau am ceva de comentat, respectiv corectat.

      cu 5 ani în urmă (17.12.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      continuare
      ca a plecat msjul singur :)
      Altfel, la fel ca tine, consider destul de trist sa ai mai mare traction cu o preluare de pe Insta decat cu un interviu in exclusiviate. Asta spune multe despre nivelul la care ne a adus social media si lipsa de educatie si de cultura. Si la studentii carora le predau observ aceeasi atractie catre vizual, senzational si aceeasi lipsa de rabdare in intelegerea unor concepte mai complexe. Asta ca o paralela. Ce sa zic? Astea s vremurile, astea s generatiile, astia s tinerii. Cel putin pe la noi. Cand mai citesc editoriale The Guardian sau The NY Times sau NBA si vad cum se exprima acolo cititorii, ce raspunsuri dau, ma crucesc. Adica au un cu totul alt nivel de literacy si de cultura a conversatiei. In fine, mie imi face placere sa comunic cu tine si cu voi, redactorii TB (atata timp cat sunteti fair in interactiune si nu profitati de prerogativele de admini pentru a mi sterge comentariile care nu va convin, cum s a,intamplat acum aprox un an) si sper ca aceste tachinari si corecturi pe care vi le transmit sunt primite intr o nota pozitiva.
      Keep doing what you re doing, in fiecare zi un pic mai bine ;)

      cu 5 ani în urmă (17.12.2018)
    Raspunde
  • Eduard Popa :

    Multumesc!
    Incercam sa facem tot posibilul sa fie mai bine cu fiecare zi. Recunosc ca eu am si o usoara problema cu topica, in sensul ca scriu cum imi vine mai usor. O sa imi recitesc propozitiile de acum, sa se mai bine. Dar ce a scris antevorbitorul nostru cu faptul ca sunt necitit a fost f low. :))

    Multumesc de critici. Le-am apreciat, le-am asumat si de fiecare data am incercat sa le corectez.

    Cat despre nivelul in care ne-a adus social media, total de acord. Uneori simt ca ma lupt cu morile de vant. Noi aici suntem in situatia ingrata de a livra si quality si a face si views, in contextul in care FRB nu ne ajuta deloc (vezi cum isi promoveaza „marfa” cei de la FRH).

    Uneori mai dau articole mai usoare, precum este acesta, alteori scriem si quality, dar crede-ma ca e frustrant.
    Stai 3 ore de vorba cu un om care chiar are multe de spus despre baschet, despre Romania, despre societatea noastra venind de afara, după ce a stat 8 ani pe aici. Mai stau 7-8 ore sa editez materialul si nu am niciun comentariu, iar la capitolul views ai asa si asa...


    Partea cu editatul comentariului s-a intamplat o singura data. A fost o gluma mai putin inspirata. Ne cerem scuze pt trolling. Judec insa ca a fost „no hard feelings”, din moment ce inca ne mai comentezi. :))

    Seara faină si saptamana placuta, stude!

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Pfou
      Bine că v-ați împăcat, acum mă pot și eu culca liniștit.

      cu 5 ani în urmă (18.12.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @gyke
      Sper ca ai visat frumos =)

      cu 5 ani în urmă (18.12.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @studentU
      No hai că acuma riscăm să cădem într-un schimb savuros de replici. Sau e schimb de replici savuroase... 😊

      cu 5 ani în urmă (18.12.2018)
    • Eduard Popa:

      :))
      Eu prefer „Schimb de replici savuros”. haha

      cu 5 ani în urmă (18.12.2018)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    Ca sa ramanen in spiritul savoarei [sau savorii :)) ]...
    remarca referitoare la erorile de sintaxa (si nu numai) pe fondul lipsei lecturarii de texte literare nu a tintit o persoana anume ci marea masa a celor care scriu prin diferite redactii mass-media, la care facea referire colegul nostru de pasiune din Cluj.
    Din pacate, nici studiile de jurnalism nu sunt o garantie a exprimarii corecte si coerente in limba romana. Avem zilnic sute de exemple la TV, radio, presa scrisa (indiferent de mediul de publicare)...
    Chiar daca sintagma utilizata de dl. Popa ar fi fost eronata, desi nu e, tot nu era la fel de grava sau deranjanta ca exasperantul obicei al multora de a traduce un articol din engleza in romana, pastrand insa sintaxa limbii engleze
    Da mai vorbim

    cu 5 ani în urmă (18.12.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!