Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM – Etapa III – MVP: Stevan Milosevic

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
21.10.2014

Stevan Milosevic, pivotul celor de la BCM U Pitești este desemnat drept MVP al etapei de către Total Baschet. Jucătorul muntenegrean a fost cel mai bun om al partidei câștigată de echipa sa, pe terenul lui BC Mureș Târgu Mureș, cu scorul 85-78, partidă care a contat pentru etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Hristu Șapera, antrenorul lui BCM U Pitești s-a bazat din prima secundă pe pivotul ce măsoară 2 metri și 10 centimetri. Stevan Milosevic a terminat partida în de la Târgu Mureș cu 12 puncte, 11 recuperări, o minge câștigată, 4 mingi pierdute și un capac în 24 de minute jucate. Stevan Milosevic a înregistrat primul double-double al sezonului. Pivotul a fost perfect la capitolul aruncări, marcând 5/5 de la 2 puncte și 2/2 de la linia libere iar astfel index-ul lui de eficiență a ajuns la 21 de unități.

Stevan Milosevic este al doilea jucător care primește titulatura de MVP al etapei din partea Total Baschet, după americanul Dee Brown. Site-ul nostru nu a numit cel mai bun jucător al etapei secunde din LNBM deoarece din acea rundă nu s-au desfășurat încă toate partidele.

Performerii etapei:

- Puncte: Bogdan Popescu (BC Timișoara) - 27

- Recuperări: Ousmane Barro (BC Mureș) – 14

- Pase decisve: Dee Brown (CSU Asesoft Ploiești)- 12

- Intercepții: Brandon Johnson (CSU Sibiu) - 7

- Capace: Chris Cooper (CSU Asesoft Ploiești), Ousmane Barro (BC Mureș) - 3

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!