Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM. MVP – etapa a XVI-a: Dragan Zekovic

Eduard Popa

Eduard Popa
29.01.2018

dragan zekovic mvp steaua

Etapa a XVI-a a consemnat două derby-uri care au avut rezultate mai strânse, două meciuri cu câștigătoarea cunoscută după primele 10 minute și meciul dintre CSM CSU Oradea și Phoenix Galați în care elevii lui Nini s-au depășit, dar tot nu au putut face față timp de 40 de minute fostei campioane. Așadar, MVP-ul etapei nu putea să vină decât de la meciurile CSM Steaua – SCM U Craiova și CSU Sibiu – BCM U Pitești.

Drept urmare, am luat în considerare cei mai buni performeri ai echipelor care au câștigat derby-urile și am decis să îi acordăm titlul de MVP al etapei sârbului Dragan Zekovic. Acesta a avut o prestație excelentă în victoria Stelei, scor 90-79, în fața celor de la SCM U Craiova. Dragan a strâns de altfel 22 de puncte, 9 recuperări și +30 la eficiență, cu 8/10 de la 2 puncte, 2/4 de la 3 puncte, 3 intercepții, 2 capace și 3 turnovers. În acest sezon, Zekovic a strâns medii de 17,6 puncte, 6,1 recuperări și un indice al eficienței de +20,9 pe întâlnire.

Un alt nominalizat pentru titlul de MVP al etapei este Tyler Laser. Americanul lui CSU Sibiu a strâns 20 de puncte și 7 pase decisive pentru un indice de +23 în victoria sibienilor, scor 89-81, în fața lui BCM U Pitești.

Este a doua oară când Dragan Zekovic a primit distincția de MVP al etapei, după ce a fost numit astfel și în etapa a VIII-a, după victoria Stelei în fața celor de la U-BT Cluj, scor 89-75.

*foto: Cătălin Soare

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!