Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Larisa Neagu, noua jucătoare a FCC Baschet Arad

Andreea Vlase

Andreea Vlase
20.06.2019

Larisa Neagu, noua jucătoare a FCC Baschet Arad

FCC Baschet Arad a anunțat al doilea transfer al verii. Larisa Neagu se alătură formației de pe Mureș. Fundașul de 1,75 se încadrează la regula U23, clubul având deja în lot două jucătoare sub această vârstă. Neagu a debutat în Liga Națională la Danzio Timișoara, acum patru sezoane.

Larisa Neagu este a doua jucătoare transferată de FCC Baschet Arad în această vară. După Veatriki Akathiotou, clubul arădean a anunțat transferul tinerei timișorence care evoluează pe pozițiile 1 și 2. Neagu face 21 de ani în octombrie și are 1,75 înălțime.

„Semnarea cu FCC Baschet Arad reprezintă un pas mare în cariera mea şi, în acelaşi timp, o provocare pe care o aşteptam. Aradul este un club cu un palmares pe care nu multe echipe îl deţin, o echipă care se află constant în top. A fost unul dintre motivele ce m-au făcut să aleg să vin la Arad”, a declarat Larisa Neagu pentru site-ul oficial al grupării arădene, baschetarad.ro.

A jucat în Campionatele Naționale de Junioare cu CSȘ Bega Timișoara, iar debutul în primul eșalon l-a avut în stagiunea 2015-2016, alături de BCM Danzio Timișoara. A bifat atunci 17 partide, cu medii de 0,4 puncte, 0,2 recuperări și 0,4 pase decisive în 3 minute.

În stagiunea 2016-2017 a jucat la noua echipă SCM Timișoara, în Liga 1, iar în 2017 a mers la Agronomia București. Alături de formația din capitală a evoluat în Liga 1 în primul sezon, iar în stagiunea recent încheiată a jucat cu Agronomia în a doua grupă valorică din Liga Națională.

În al doilea său sezon în LNBF a evoluat în 24 de meciuri, cu medii de 1,7 puncte, 1,1 recuperări, 0,3 assist-uri și 1 eficiență în 12:18 minute. A bifat și două partide în Cupa României, cu medii de 1 punct, 1,5 recuperări și o intercepție, cu 2,5 eficiență în 9:24 minute. Cu Agronomia și-a trecut în cont argintul în Cupa României 3x3, aflată la prima ediție în acest an.

Neagu este a 3-a jucătoare U23 anunțată de gruparea de pe Mureș pentru sezonul următor. La această categorie se mai încadrează Rita Bartok și Alexandra Rotariu, care au făcut parte din lotul galben-albastrelor și în stagiunea precedentă. Reamintim că în sezonul 2019-2020 echipele sunt obligate să aibă în teren o româncă sub 23 de ani pe tot parcursul partidei.

„Consider că noua regulă este benefică deoarece trebuie să existe continuitate, iar lotul naţional în curând va fi format din jucătoarele tinere care vin din spate. Pentru acest lucru este nevoie de muncă din partea noastră, iar echipele ar trebui să aibă un plus cât timp noi suntem în teren, să nu fie constrânse de această regulă. Personal, eu sunt pregătită să muncesc şi să învăţ pentru a aduce un plus echipei”, a adăugat Larisa Neagu.

*foto: Alina Cojocaru Photography facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!