Stiri Cupa României Masculin

Laszlofy Botond: "Am terminat meciul cu toți pivoții având patru faulturi"

Adrian Micinic (Sibiu)

Adrian Micinic (Sibiu)
29.09.2012

Laszlofy Botond, antrenorul principal al lui BC Miercurea Ciuc a explicat eșecul echipei sale pe mâna lui Energia Rovinari în cadrul turneului de Cupa României de la Sibiu. El a declarat pentru cititorii TotalBaschet că echipa sa a avut probleme cu greșelile personale, respectiv a comis câteva erori individuale ce au costat.

"Am avut niște probleme pe parcursul jocului, mai ales în defensivă pentru că am terminat meciul cu patru faulturi comise la toți pivoții. S-a fluierat prea ușor în sfertul al 3-lea după părerea mea. Nu spun că nu a fost sau că da, nu e treaba noastră să apreciem, dar ne-a afectat acest aspect pe final când nu ne-am putut apăra așa cum ar fi trebuit. Eu cred că s-a făcut o diferență importantă din acest punct de vedere.

De asemenea, am avut fost neglijenți la posesia mingii. Cred că ar fi trebuit să fim mai atenți la greșelile individuale. Din păcate am avut opt posesii pierdute inutil, care s-au transformat în puncte pentru adversari, lucru de altfel reflectat pe tabela de marcaj la finalul meciului. Ar trebui să corectăm acest lucru până la startul campionatului."

Întrebat despre noile achiziții, cu precădere făcând referire la cei care au jucat în partida cu Energia Rovinari, antrenorul harghitenilor a spus următoarele:

"Jucătorii pe care i-am adus sunt de alt profil față de cei din sezonul precedent. Sunt concentrați mai mult pe jocul colectiv. Dar, mai sunt multe lucruri de pus la punct atât ca joc colectiv cât și din punct de vedere individual la fiecare jucător. Oricum sunt conștient că o echipă complet nouă se încheag mai încet. S-a văzut însă și astăzi că am evoluat enorm de la reunire și până acum."

Referitor la așteptările legate de următoarele două jocuri de la turneul de Cupa României de la Sibiu, Laszlofy Botond a spus următoarele:

"Noi vom încerca să câștigăm următoarele două meciuri. Cred că am demonstrat în ultima perioadă de ce suntem în stare și de asta spun că mi-aș dori să câștigăm. Va fi foarte greu pentru că jucătorii obosesc și în măsură ce avansăm în acest turneu uzura se va simți. Ținând cont de faptul că sâmbătă jucăm la ora 20, iar apoi duminică la 10, vă dați seama în ce măsură vom avea timp de recuperare. Dar asta este, nu ne plângem. Vom încerca. Eu cred că s-ar putea consemna surprize foarte mari." 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!