Mvp-ul etapei
Casian Andrei Draghici
Casian Andrei Draghici
Minute 31:44
Puncte 39
Pase decisive 5
Recuperari 7
Eficienta 39
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

Liga 1 Masculin - Rezultatele primei etape din faza semifinală

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.02.2017

Cele patru partide din prima etapă a fazei semifinale a Ligii 1 de Baschet Masculin s-au desfășurat în acest weekend, mai exact una dintre ele vineri, 24 februarie, iar restul duminică, 26 februarie. 

În primul joc, CS Politehnica Iași a dispus pe teren propriu de Universitatea Cluj, scor final 95-49. În urma acestui rezultat înregistrat în Sala Sporturilor din Iași, Politehnica ocupă în prezent locul 6 în clasamentul turneului semifinal cu 2 victorii și o înfrângere. De cealaltă parte, Universitatea Cluj este pe 4 cu 2 meciuri câștigate și 3 pierdute. 

Foarte important de menționat este faptul că, în ierarhizarea celor 8 echipe calificate în faza semifinală se ține cont și de rezultatele directe înregistrate între ele în faza de calificare, așa explicându-se bilanțul acestora actual. 

Ziua de duminică a debutat cu partida de la Miercurea Ciuc, acolo unde CSM VSKC din localitate a cedat în fața celor de la Știința București, scor final 55-67. Harghitenii sunt pe locul 7 în clasament, având 5 înfrângeri din 5 meciuri, în timp ce trupa din Capitală sunt pe locul 5 cu 2 victorii și 3 înfrângeri. 

Ulterior, cu începere de la ora 13:30, Rapid București și Timba Timișoara și-au dat întâlnire în Sala Rapid, acolo unde Timba s-a impus cu 83-69. Timba continuă astfel seria victoriilor, fiind singura echipă din Liga 1 fără eșec în acest sezon. Bănățenii sunt primii în clasamentul turneului semifinal cu 5 meciuri câștigate și niciunul pierdut. De cealaltă parte, Rapidul este pe locul 2 cu 3 meciuri câștigate și 2 pierdute. 

În fine, ultimul meci al zilei a pus față în față echipele Cuza Sport Brăila și CN „Aurel Vlaicu” București, câștig de cauză având gazdele brăilene, scor final 82-72. Gruparea din Brăila este în prezent ultima echipă din clasament, însă are la activ doar 3 meciuri înregistrate, cu un bilanț de 2 victorii și o înfrângere. De cealaltă parte, bucureștenii de la CN „Aurel Vlaicu” sunt pe locul 3 cu 2 succese și 3 eșecuri. 

*Foto: Facebook BC Timba Timisoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!