Lucas Tohătan, Marius Ciotlăuș și Anton Diaconescu au fost convocați la naționala României


Cei trei îi vor înlocui pe accidentații Nandor Kuti și Daniel Ioniță, dar și pe Cătălin Baciu

După această etapă, Liga Națională de Baschet Masculin va lua o pauză, în care vor avea loc meciurile echipei naționale. România va juca pe teren propriu, în sala Olimpia din Ploiești, împotriva Macedoniei într-o partidă cu o deosebită importanță pentru țara noastră.

Chiar dacă lotul condus de Tudor Costescu a fost publicat de săptămâni bune, în cursul zilei precedente, Federația Română de Baschet a urcat o postare pe contul de Instagram prin care a anunțat mai multe modificări ce vor avea loc în echipă. Astfel, Nandor Kuti, Daniel Ioniță și Cătălin Baciu, fiind accidentați, vor fi înlocuiți de Lucas Tohătan, Marius Ciotlăuș și Anton Diaconescu.

Cel mai interesant aspect al acestei modificări este faptul că, în ziua în care a fost făcut acest anunț de FRB, SCM Timișoara a jucat la Pitești. În această partidă, Cătălin Baciu, pivotul bănățenilor, a jucat aproape 9 minute, timp în care a reușit 4 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă.

În urma acestor modificări, lotul Vulturilor arată așa:

Emanuel Cățe (UCAM Murcia)
Alexandru Olah (Kangoroes Basket Mechelen)
Giordan Watson (CSM CSU Oradea)
Radu Vîrnă (Steaua București)
Tudor Gheorghe (BCMU FCA Pitești)
Lucas Tohătan (CSU Sibiu)
Mirel Dragoste (CSU Sibiu)
Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea)
Dragoș Diculescu (SCM Timișoara)
Radu Paliciuc (BCMU FCA Pitești)
Rolland Torok (U-BT Cluj-Napoca)
Iulian Orbeanu (BCMU FCA Pitești)
Marius Ciotlăuș (BCMU FCA Pitești)
Bogdan Popa (SCMU Craiova)
Anton Diaconescu (Dinamo Știința București)

O decizie, așadar ciudată, făcută de către staff-ul tehnic format din Tudor Costescu, Nenad Markovic, Marius Toma și Claudiu Fometescu. România are mare nevoie de o victorie în acest duel, având în vedere că în Macedonia a cedat la o diferență de 14 puncte, scor 90-76.

Confruntarea dintre România și Macedonia din precalificările Campionatului European va avea loc în 21 februarie, de la ora 18:00, în sala Olimpia din Ploiești iar intrarea va fi liberă.

*foto: Facebook - Echipa națională de baschet masculin a României



Vizualizează pagina personală a jucătorului Lucas Tohătan
Vizualizează pagina personală a jucătorului Marius Ciotlăuș
Vizualizează pagina personală a jucătorului Anton Diaconescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Daniel Ioniță
Vizualizează pagina personală a jucătorului Nandor Kuti
Vizualizează pagina personală a jucătorului Cătălin Baciu

David Istrate / 12 February 2019 / 7:00


Galerie foto


harlem Dreptate
0 
In sfarsit s-a facut dreptate si pentru Ciotlaus! 
12 February 2019 07:36

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Alexandru Olah este MVP-ul etapei a 24-a în Belgia
Internaționalul român a reușit un double-double de senzație 
Primele partide de verificare pentru lotul U16 masculin al României
Tricolorii pregătiți de Branko Cuic și Sergiu Popa vor participa la un turneu în Serbia 
Toney Douglas, la naționala României?
Surse: Americanul este în vederea FRB pentru naturalizare 
Componenţa loturilor olimpice de 3x3 a fost aprobată de Consiliul Director al FRB
Ancuţa Stoenescu şi Radu Paliciuc sunt liderii celor două formaţii 
Tudor Costescu: „La echipa națională e un drum la care ne-am angajat pe termen lung”
Ce a spus selecționerul naționalei masculine despre naturalizare, jucătorii tineri ai primei reprezentative și cum vede ascensiunea lui Emi Cățe 
Se cunosc adversarii naționalei masculine 3X3 din calificările pentru Campionatul Mondial din 2019
Naționala feminină este deja calificată la turneul final de la Amsterdam 
Victoriile cu Macedonia și Kosovo nu ajută România în clasamentul actualizat de FIBA în februarie
„Vulturii” rămân pe locul 61 în FIBA World Ranking 
Interviu Emanuel Cățe: „Poate îmi pune Luka Doncic o vorbă bună!”
Emi ne-a povestit despre cum a ales baschetul, perioada la Real Madrid, prezentul la UCAM Murcia dar și despre visul de a juca în NBA 
Concluziile după participarea României în faza a doua a precalificărilor FIBA Eurobasket 2021
Care sunt punctele forte și punctele slabe ale „Vulturilor”, după cele patru meciuri cu Macedonia și Kosovo 
Giordan Watson, cel mai bun marcator al României în duelul din Kosovo
Emanuel Cățe a reușit un nou double-double spectaculos 
0 
Pacaleala sau nu, macar sa fi fost un strain mai tanar, sa ne poata ajuta pentru mai multi ani. 
click pt. Articol 01 April 2019 21:38
RG Nu
0 
Mai bine jucam doar cu romanii nostri. Eu unul nu simt ca sunt reprezentat de "romanul" Watson, chiar daca il apreciez ca jucator. Prefer sa fie romani, altfel nu vom creste niciodata.  
click pt. Articol 01 April 2019 18:10
studentU photoshop ultimul racnet
0 
:))
cam toate deciziile frb par ca niste glume proaste. sper ca asta chiar sa fie o gluma a TB, nu una frb. altfel, mai luam inca doi din astia si avem o echipa de old boys super tare :)) 
click pt. Articol 01 April 2019 16:13
tanaseb Gluma
0 
1 APRILIE 
click pt. Articol 01 April 2019 15:00
studentU da, corect
0 
nu cred ca i prea mare coada la nationalizari pt reprezentativa de baschet a RO. In plus, se poate oricand naturaliza un al doilea jucator.
@soso69: nu mai stiam exact cine cum s-a pozitionat :), vorbeam la modul general. N-am spus ca nu s-ar putea gasi variante mai bune. Am spus doar ca varianta asta este extrem de buna in momentul de fata avand in vedere ca nu avem in roman neaos care sa stie sa bata si sa apere mingea.  
click pt. Articol 25 February 2019 13:34
gyke @soso
0 
Asta cu jucătorii de Euroliga e un nonsens... Jucătorii de Euroligă nu sunt disponibili în ferestrele de calificare în care joacă România, deci nu te pot ajuta cu nimic. E nevoie de a naturaliza niște americani buni (ca să ai concurență și să ai opțiuni în caz de accidentări), dar care să nu joace atât de sus, să te folosească doar pentru a obține pașaport; de preferat mai tineri decât Watson.  
click pt. Articol 25 February 2019 13:19
0 
Sunt de acord cu tine, sunt jucatori cu mult peste valoarea lui Watson, indiferent de ce pozitie vb ( noi aveam nevoie de un 1-2).Dar hai sa fim seriosi ca inafara faptului ca ai pasaport european (care orice alta tara ti-l poate oferi daca are nevoie se tine), ce alte avantaje ai?Ca FRB e una dintre cele mai zgarcite entitati sportive din lume.De ce nu as alege, eu ca jucator strain, o tara in care baschetul sa fie sport profesionist si sa primesc un salar mare de la federatia acelei tari?Tu ai alege Romania?In cazul de fata, probabil a fost singura oferta de nationala pt Watson, care nu era idiot sa refuze pasaport european si ceva banuti in plus...Evident in toata aventura asta, agentul jucatorului in cauza joaca un rol extrem de important in factorul deciziei finale... 
click pt. Articol 25 February 2019 13:18
0 
Eu am fost unul dintre cei care au criticat naturalizarea lui watson si imi mentin parerea. Nu contest ca e un jucator bun si ca e indispensabil in nationala, eu doar sustin ca puteam aduce ceva mult mai bun. In conditiile in care in toate campionatele mari din Europa inca exista reguli cu privirea la folosirea jucatorilor extra-comunitari, eu cred ca exista multi jucatori americani din Euroliga care ar fi avantajati sa aiba pasaport romanesc.  
click pt. Articol 25 February 2019 12:11
studentU stam in 3-4 jucatori
0 
Watson, Cate, Dragoste si Bobe. Cand trebuie sa duca mingea Tohatan sau TG, e bai. Adica baietii astia au mari probleme in exact capitolul pe care ar trebui sa il stapaneasca perfect: dribling, depasire, protejarea mingii, pas. Deci cei care comentau in legatura cu oportunitatea naturalizarii lui Watson, ar fi bine sa isi revada parerile. Fara Watson ca PG si Cate PF, suntem printre cele mai slabe nationale din lume. Oricum suntem extrem de slabi.
Am privit cu emotii meciul de aseara si intr-adevar, baietii trebuie felicitati pentru daruire, in special dat fiind faptul ca meciul nu a avut o miza.
Dar cu acest lot nu putem emite pretentii la vreo calificare la un turneu final. Trebuie mai multi oameni mai inalti, puternici si cu skill-urile potrivite. Repet, cu TG, Tohatan, Orbeanu nu poti aduce plus valoare.
Nu stiu ce vine din spate, dar constructia e abia la inceput. Insa fara caramizi - jucatori cu potential, nu poti construi mare lucru, indiferent cat de bun antrenor sau manager de federatie esti. Deci pe langa regula cu U21 poate si bani bagati in centre de pregatire pentru varfurile de generatie ar putea contribui la o echipa cat de cat competitiva la nivel european, in 5-7 ani.  
click pt. Articol 25 February 2019 11:52
romeovura Felicitări
0 
Bine că am câștigat, dar e mai mult până la acea construcție a echipei. Bravo și să mai avem parte de acest gen de castiguri. Hai Romania 
click pt. Articol 25 February 2019 00:07