Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Lucian Țîbîrnă va juca la BC Mureș

Paul Olar

Paul Olar
30.07.2014

Lucian Țîbîrnă, fratele mai cunoscutului Bogdan, face pasul spre Liga Națională. Tânărul în vârstă de 19 ani a semnat un contract pe trei sezoane și va evolua, sub comanda lui Srecko Sekulovic, la BC Mureș Târgu-Mureș.

Născut pe 20 septembrie 1995, Lucian măsoară 2.08 m și joacă pe postul de pivot. El a bifat prezențe anul trecut atât în Liga I, cât și în competițiile de juniori. În prima întrecere amintită, Țîbîrnă a îmbrăcat maieul echipei CSU Galați, pecare a ajutat-o cu următoarele medii: 5.5 puncte, 3.0 recuperări, 0.3 pase decisive și 6.5 în dreptul eficienței.

Lucian este mai cunoscut însă pentru prestațiile sale ca jucător al Focșaniului. Chiar dacă este originar din Iași, tânărul sportiva a făcut parte din formația antrenată de Mihai Petruț, disputând majoritatea partidelor din postura de titular.

Prin urmare, el a primit distincția de “Cel mai promițător jucător” la turneul final U20, ce a avut loc în luna aprilie a acestui ani. Atunci, el a înregistrat 14.7 puncte, 12.4 recuperări, 0.6 assist-uri, respectiv 23.3 la eficiență.

Astfel, “tigrii” reușesc a opta achiziție a verii. Celelalte transferuri ale ardelenilor sunt Vlad Corpodean, Ousmane Barro, Lazar Laszlo, Andrei Căpușan, Edi Sinadinovic, Laszlo Polyak și Sammy Emile.

*Foto: Sport Arena Streetball

10 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Mult succes !
    Cred ca a facut o miscare buna mezinul familiei Tibarna. In Ardeal atat baschetul ca sport cat si jucatorul de baschet se bucura de un respect deosebit, exista cultura acestui sport. Salile sunt mereu sunt pline iar spectatorii isi sustin neconditionat favoritii. Bogdan are sansa sa progreseze intr-un centru baschetbalistic de traditie, un centru care se preocupa si de tinerii jucatori romani. Cu Steff, Oprea, Kilien , Baczo si Tibarna incepe sa se cristalizeze o echipa U20 interesanta

    cu 9 ani în urmă (30.07.2014)
    • CSM CSU Oradea unguru:

      hmmm...
      vezi ca ai ajuns sa vorbesti de bogdan care e la oradea...

      cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    consecventa
    Aceste rezultate sunt cuantificabile. Iar chestia cu cine este meserias si cine nu SA MA SCUTITI !!!Rezultatele din acest an de la Europene demonstreaza ca nici CENEAN nici TRIF nu sunt " meseriasi ".
    Ieri nu sunt meseriasi,...azi un centru care se preocupa de progresul tinerilor jucatori romani...
    Bine ai venit Lucian !

    cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      Geza
      Unde vedeti inconsecventa ? Nu cred ca Lucian va lucra la Tg. Mures cu d-nul Trif iar cu Cenean nici atat. Activitatea lui Trif o cunosc mai putin dar rezultatele d-nului Cenean le cunosc de mult timp si din acest motiv sunt profund dezamagit de modul in care s-a facut selectia anul acesta, cum s-a jucat si ce rezultate s-au obtinut. DA, pt rezultatele din acest sezon international pot spune ca cei 2 NU SUNT MESERIASI si poate ar trebui sa faca o pauza, la loturi, si sa studieze, fara suparare si fara resentimente. De asemenea sper ca la Tg. Mures activitatea de la U20 sa fie supervizata de d-nul Seckulovic sau poate se va angaja pt aceasta treaba un antrenor sarb, croat, turc, grec....

      cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    • CSM CSU Oradea grizzly:

      despre antrenori si conducatori
      Subscriu la cele de mai sus. Antrenorii si conducatorii sunt doua "specii" diferite. Sa nu vorbim despre antrenorii de copii si juniori....

      cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    un moldovean
    Departe de mine să fiu răutăcios, de multe ori mă amuză ceea ce scrie aici lumea. Data trecută chiar nu m-am inflamat așa de tare pe cît se părea. Rămîn la ideea și dorința de progres pentru baschetul românesc. Poate voi avea dreptate, poate nu, de un lucru sunt sigur, Srecko nu va superviza 99% echipa de U20, revenim la anul la acest subiect să vedem cumpătați ce se întîmplă. Pariuri nu fac, nu-mi stă în fire, dar personal, în nume propriu, nu cred că ( deși îi doresc foarte mult contrariul )va prinde multe minute pe teren în liga națională... și da, cred că va juca mai mult și va progresa mai mult cu cine nu credeți. Altă remarcă, la șueta nostră baschetbalistică :), oare dintre cele două rele, după părerea DVS. ( Cenan și Trif ), care variantă ar fi fost viabilă ( probabil veți spune niciunul :) ), Cenan fiind principalul și Trif secundul ? 1. Cenan principal-Trif secund, 2. Trif principal - Cenan secund, 3. Cenan singur, 4. Trif singur 5. niciunul. Nu de alta dar poate personalitățile fiecăruia este puternică, ori...cine este șeful ? Am discutat odată cu ilustrul Rátgéber László, antrenorul anului in 2009, un ungur din Serbia, despre principal și secund, el avînd în decursul a 10 ani un secund minunat, decedat din păcate anul trecut cînd s-a răsturnat autobuzul baschetbalistelor din Gyor, pe nume Fuzi Akos. A spus atunci, este extraordinar să lucrez cu el, pînă știe cine este șeful. Cred că doi carizmatici...nu încap în aceași teacă. Este o trupă bună acolo la Pecs, mai nou pe acest site a și apărut știrea cu plecarea lui Demeter în SUA. Deci părerea mea personală este că Lucian va fi folosit la U20,Liga 1 și mai puțin în Liga Națională. Vom trăi și vom vedea, eu îi urez succes și mă bucură legitimarea lui.

    cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      Geza
      Aveti perfecta dreptate. Lucian probabil ca nu va prinde in acest sezon nici un minut in prima Liga. Nici el nu cred ca spera la asa ceva mai ales ca echipele impotriva carora ar fi putut juca si el dar mai ales celalti juniori mureseni, Farul, Chiajna, Stiinta s-au retras . Important este ca va intra intr-un program de pregatire cat de cat profesionist, in anturajul si antecamera unei echipe serioase din prima liga. Cat despre antrenorii mentionati de d-voastra nu mai doresc sa comentez. Mi-am expus parerea si nu vreau sa transformam acest site in altceva.
      Sper sa-l incurajati si d-voastra pe Lucian in viitorul sezon. Este un copil muncitor, care are nevoie de sprijin pt sustinere pt a progresa

      cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    • BC Mureș Târgu Mureș Geza:

      un moldovean
      De un lucru puteți fi sigur: Lucian va fi încurajat și atunci cînd poate va greși, normal prin natura sportului. De ce nu ar fi ? Este cel mai normal și mai natural lucru. Fiind tigru va fi încurajat, cum au fost și alți sportivi. Pentru binele baschetului romanesc și a copiilor pe care-i avem, trebuie făcut tot. Va fi adoptat și tratat cu respect, de asta puteți fi sigur.Cel mai îmbucurător este că a semnat pe trei ani, sperăm să crească și să rămînă.

      cu 9 ani în urmă (31.07.2014)
    Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Geza
    Va multumesc pt aceste cuvinte frumoase. Sunt sigur ca Lucian le citeste si el si va veni mai increzator pe 3 septembrie

    cu 9 ani în urmă (31.07.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    cuvinte
    Nu aveți de ce să-mi mulțumiți. Aceste gînduri nu sunt prefăcute sau scrise pentru aplanarea unor conflicte virtuale. Ele vin din felul nostru de a fi, din educație sau din conviețuirea noastră din Tg.Mureș, pusă de multe ori la îndoială.Lucian ca om va fi adoptat instantaneu, ca jucător va trebui să muncească mult și să progreseze ceea cei doresc și eu ( dacă mă citește ). Vedeți DVS. mai sunt și alți oameni care citesc pe aici, familiile lor, odraslele lor...și sunt multe cuvinte care dor. De aceea m-am inflamat data trecută ( oricum subiectul acela l-am închis ). Să aveți un weekend plăcut !

    cu 9 ani în urmă (01.08.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!