Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Lupusavei a ajuns la 43 de reușite din spatele semicercului în acest sezon

Adrian Micinic

Adrian Micinic
10.01.2013

Silviu Lupusavei a realizat unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în acest sezon competițional. Această performanță s-a consemnat în victoria lui CSM Oradea la Pitești, scor 81-74.

În 19 minute de joc, Silviu a avut 5/9 la aruncările de trei puncte și 0/1 la cele de două pentru un total de 15 puncte. El a adăugat 4 recuperări, o pasă decisivă și a pierdut posesia mingii de două ori pentru un coeficient de 13 la eficiență.

Pe lângă contribuția din punct de vedere statistic se impune a fi evidențiată contribuția sa în momentele cheie ale jocului. De asemenea, a ajutat la recuperare.

Astfel, 'Lupu' își egalează cea mai bună prestație stagională din punct de vedere al procedeului său favorit - aruncarea de trei puncte. El a transformat cinci aruncări de la distanță, similar victoriei cu SCM U Craiova, din etapa precedentă de campionat.

Lupusavei are un total de 43 reușite de la mare distanță în acest sezon competițional pe un procentaj de 49%!

Mediile stagionale ale lui Silviu după 16 etape sunt: 18:17 minute, 9.5 puncte, 2.1 recuperări, 1.0 pase decisive, 1.1 intercepții și 1.2 posesii pierdute pentru 9.2 la eficiență, respectib 5.1 la categoria +/-.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe soreli :

    Pacat !!
    Din pacate Achim il tine mult pe tusa . In asa zisele lui scheme nu a ajuns la pagina in care fundasi sa faca blocaj pentru a putea arunca de 3 puncte . Poate pentru ca e roman , mai bine gresesc sarbii de 50 de ori si tot joaca iar daca greseste si el , saracu, o data , sta 1 repriza pe banca ?

    cu 11 ani în urmă (10.01.2013) Raspunde
  • daisy666 :

    soreli..
    esti frustrat rau ! ;)

    cu 11 ani în urmă (13.01.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!