Stiri Vulturi

Macedonia, un prim adversar puternic pentru România în precalificările FIBA Eurobasket 2021

Andrei Ilie

Andrei Ilie
15.09.2018

macedonia romania baschet

Selecționata României condusă de Tudor Costescu, va debuta pe 16 septembrie, în precalificările pentru Eurobasket 2021, unde adversar va fi naționala Macedoniei.

Dacă pentru România este primul meci in această fază, nu putem spune același lucru și despre Macedonia. Formația ex-iugoslavă a jucat în Kosovo și a câștigat partida cu 76-73. Bojan Trajkovsi (17 pct., 5 recuperări, 3 pase decisive), Damian Stojanovki (15 pct., 4 recuperări) si Stojan Gjuroski (14 pct., 5 rec., 3 pase decisive) au fost principalii marcatori pentru selecționata Macedoniei în victoria de la Pristina.

Macedonia a ajuns în a doua rundă a precalificărilor pentru Eurobasket 2021 după ce a câștigat grupa din care au mai făcut parte Elveția și Slovacia.

De-a lungul istoriei, Macedonia a reușit să se califice de patru ori la Eurobasket, în anii 1999, 2009, 2011 și 2013. Cea mai notabilă performanță pentru selecționata Macedoniei a fost ocuparea locului 4 la Eurobasket în cadrul ediției din 2011, când macedonenii au pierdut în fața Spaniei în semifinale, scor 80-92 și în fața Rusiei în finala mică, scor 68-72. Bo McCalebb și Pero Antic au fost cu siguranță liderii acelei echipe care elimina gazdele, Lituania, în sferturile de finală.

Naționala pregătită în present de Jordanco Davitkov este formată dintr-un lot de 12 jucători, 8 din aceștia regăsindu-se in campionatul intern al Macedoniei. Printre cei opt jucători îl regăsim si pe Aleksandar Kostoski, cel care în ultimele două sezoane a jucat la BCM U Pitești și în prezent evoluează pentru Gostivar.

Căpitanul naționalei muntenegrene este Vojdan Stojanovski. În vârstă de 30 de ani, acesta are un CV impresionant, jucând de-a lungul carierei în cele mai puternice campionate ale Europei, la echipe precum Alba Berlin (2013-2015), MoraBanc Andorra (2015-2016), Real Betis (2016-2017), Buyucekmece (2017-2018). Actualmente se află in Basketball Bundesliga la echipa EWE Oldenburg. De asemenea, a fost ales de trei ori cel mai bun jucător macedonean al anului (2009, 2011, 2015).

El este secondat de fratele său geamăn, Damjan Stojanovski, în prezent component al clubului MZT Skopje. Damjan este de 4 ori campion al Macedoniei și de două ori campion al Bulgariei, dn pierioadă în care a jucat Lukoil Academic Sofia.

Cei doi frați Stojanovski au făcut parte din lotul Macedoniei la Eurobasket 2011.

Totodată, și naționala Macedoniei are un jucător naturalizat. Este vorba despre pivotul/extrema forță Richard Hendrix. Jucător cu numeroase meciuri în Euroleague, pentru Maccabi Tel Aviv, Olimpia Milano, Lokomotiv Kuban și Unicaja Malaga, Hendrix joacă în prezent în prima ligă din Franța, la Le Mans. El a câștigat FIBA Europe Cup în 2013, pe când juca la Lokomotiv Kuban, în urma unei finale disputate în fața celor de la Uxue Bilbao și câștigată cu scorul de 75-64. Hendrix avea să fie desemnat atunci MVP-ul finalei.

Acestea fiind spuse, Vulturii vor avea cu siguanță o misiune dificilă împotriva Macedoniei. Partida dintre cele două echipe se va juca duminică, 16 decembrie, la Skopje, cu începere de la ora 19:15.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!