Stiri

Marius Dobă: „Am reușit să câștigăm datorită experienței. Echipa Aradului este un pic mai tânără”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
29.10.2017

CSM Satu Mare s-a desprins în a doua parte a meciului de la Arad, din Liga Europei Centrale. Cristina Baltic a jucat doar o jumătate de minut la formația sătmăreană, accidentându-se la puțin timp după ce a intrat pe teren și a văzut restul partidei de pe bancă. Echipa lui Marius Dobă venea după meciul de miercuri din aceeași competiție, de la Marburg.  

Mă așteptam la un meci greu din cauza programului pe care l-am avut în ultima perioadă. Am avut o deplasare în Germania foarte grea, mult de mers. Și meciul a fost greu. Acum am venit pregătiți, a trebuit să facem cumva să gestionăm două meciuri, nu un meci. Încă mai avem accidentări. Și astăzi s-a accidentat o jucătoare, vă dați seama, e greu.

Echipa Aradului este un pic mai tânără, au mai multe junioare. Au maxim 3, 4 jucătoare experimentate. Sincer să fiu, noi ne-am permis, avem mai multe, avem 6, 7 jucătoare experimentate și eu cred că am reușit să câștigăm astăzi datorită experienței.

FCC ICIM Arad și CSM Satu Mare se întâlnesc și luni de la ora 18, în campionat.

Nici un meci nu seamănă cu celălalt. Cu siguranță va fi un meci care se joacă. Șansele sunt împărțite. E un meci de campionat, se joacă după alte reguli.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!