Stiri Juniori U17 Masculin

Meci caritabil la Dej

Radu Bărăian

Radu Bărăian
19.01.2017

LAPI Dej și CSS Alexandria se vor duela duminică, 22 ianuarie, cu ocazia unui meci din Campionatul Național U16 de baschet feminin, însă, pe lângă jocul în sine, confruntarea va avea și un caracter caritabil pentru micuța Alma, o fetiță în vârstă de doar 9 luni diagnosticată cu cancer. Confruntarea va fi găzduită de Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” din Dej.

Conform site-ului local, dej24.ro, sportivele de la LAPI și-au manifestat deja susținerea față de situația în care se află o tânără mamă din oraș. Iulia Pocol a aflat în urmă cu un an faptul că, băiețelul în vârstă de 3 ani suferă de autism, iar acum, chiar înainte de sărbători, a primit vestea că Alma, fetița acesteia, care încă nici nu a împlinit vârstă de un an, a fost diagnosticată cu o formă de cancer care-i pune la grea încercare trupul micuței. Alma a început deja tratamentul și a ajuns la cea de-a treia sesiune de chimioterapie, însă mai are de îndurat tratamente intense și costisitoare.

Pentru a o ajuta pe fetiță, baschetbalistele pregătite de Laurenția Chira vor amenaja la intrarea în sală o urnă pentru cei care vor dori să o ajute pe Alma să treacă peste aceast moment extrem de dificil. 

Menționăm faptul că s-a deschis și un cont pentru donații la ALPHA BANK: RO56 BUCU 1981 0304 9817 2RON – titular Pocol Iulia Andreea.

LAPI Dej a încheiat faza de calificare fără înfrângere, fiind lider autoritar în Grupa a 5-a cu 8 victorii din tot atâtea meciuri jucate. Împotriva Alexandriei, dejencele vor juca prima partidă din faza semifinală, acolo unde, pe lângă teleormănence vor mai întâlni echipele Miercurea Ciuc, Olimpia Brașov, Admar Costinești, respectiv CSS Sibiu. 

*Foto: dej24.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!