Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Există o emulație în vestiar, toată lumea își dorește un titlu”

Paul Olar

Paul Olar
09.04.2015

U Banca Transilvania se pregătește de confruntările din Play-Off, acolo unde adversar va fi BC Mureș Târgu-Mureș. Încleștările sunt programate vineri și sâmbătă, iar Mihai Silvășan mizează pe experiența grupului.

Căpitanul clujean a participat la conferința de presă premergătoare partidei, declarând, conform u-mobitelco.ro, următoarele:

„Este începutul play-off-ului, punctul culminant al unui sezon greu pentru noi. Ne-am pregătit foarte bine, eu, personal, aștept de multă vreme să înceapă. Am nimerit cu o echipă puternică, cu care nu ne permitem să facem păși greșiți. Eu zic că am pregătit foarte bine meciurile, îi cunoaștem bine pe adversari, am evoluat cu ei și în ultimul joc de campionat și, zic eu, nu ar trebui să avem surprize la ora meciului. Dacă ne facem treaba așa cum ne-am pregătit, eu zic că avem prima șansă. Jucatul pe teren propriu este tot timpul un avantaj, însă poate fi în unele situații și un dezavantaj, dacă nu știi cum să îți controlezi emoțiile, cu ce atitudine să intri pe teren. Eu cred că avem, însă, o experiență foarte bogată, avem jucători care au câștigat titluri, eu chiar am stat și am numărat și sunt la al 14-lea play-off, în fiecare an am jucat, eu cred că experiența este destulă. Trebuie, însă, avută mare grijă, nu trebuie luat nimic de-a gata, fiecare punct, minge și decizie pe care o luăm poate fi hotărâtoare.”

Internaționalul afirmă faptul că revenirea la Sala Sporturilor „Horia Demian” nu va constitui o problemă pentru colegii săi.

„Eu, personal, nu am avut nevoie de reacomodare în Horia Demian, am foarte multe meciuri jucate acolo, e o sală foarte caldă, îmi doresc să se umple, chiar dacă meciurile sunt puțin neoportun venite chiar înainte de Paști, însă sper ca suporterii să ne susțină.”

Deși numeroși specialiști o văd pe U-BT drept candidata principală la titlu, Silvășan nu se avântă și spune că lucrurile concrete se văd doar în rezultate.

„Simt și eu că este o emulație în vestiar, toată lumea își dorește un nou titlu, însă de la a dori la a câștiga propriu-zis este o cale destul de lungă. Voi puteți să ne vedeți favoriți, noi putem să ne vedem favoriți - familiile și tot orașul, chiar și adversarii, însă dacă nu demonstrăm acest lucru pe teren chiar nu are nicio valoare. Trebuie să luăm totul meci cu meci și să demonstrăm că avem valoare. Cred că va fi un play-off foarte echilibrat, e primul an când locul 8 poate învinge locul 1, nu este nicio favorită certă. E sănătos pentru campionat, e un progres în baschetul românesc.”

Mihai a vorbit și despre reîntâlnirea cu Kyndall Dykes, fostul său coechipier.

„Pe Kyndall îl cunoaștem foarte bine, a jucat la noi doi ani și jumătate, e un jucător foarte valoros care o să îi ajute, însă noi ne-am pregătit foarte bine, avem apărători că să îl stopăm, dar, la urma urmei e un joc de echipă, echipa mai bună va învinge, nu cea care are individualități mai bune," a precizat extrema, potrivit u-mobitelco.ro

*Foto: Mircea Roșca/sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!