Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Nu avem absolut nimic altceva în gând decât victoria”

David Istrate

David Istrate
05.04.2018

 

Campioana en-titre nu a reușit să se regăsească în debutul celei de-a doua faze a sezonului regulat și a pierdut două din cele trei meciuri jucate. În ultima etapă, clujenii s-au deplasat la Pitești acolo unde au început foarte bine duelul, însă au fost înfrânți în cele din urmă. Prin urmare, confruntarea cu CSM CSU Oradea are o importanță deosebită din mai multe puncte de vedere.

Joi, 5 aprilie, la conferința premergătoare întâlnirii cu „Leii-roșii”, tehnicianul gazdelor, Mihai Silvășan a prefațat această partidă, punctând aspectele pe care elevii săi trebuie să le aibă în vedere.

„Nu ne permitem să ne gândim la toate cele trei meciuri care urmează pe teren propriu, ci ne gândim acum numai și numai la cel cu Oradea. Ieri seară am făcut primul antrenament în care ne-am pregătit pentru acest meci, urmează antrenamentul din această seară, în care vom continua să pregătim duelul. Băieții înțeleg importanța acestei confruntări, înțeleg că Oradea este o echipă bună, sunt convins că vor fi foarte motivați și că vor da tot ce e mai bun în ei ca să câștigăm. Nu avem absolut nimic altceva în gând decât victoria! Trebuie să fim foarte concentrați, să intrăm încă din prima secundă cu o intensitate bună și cred eu că avem o șansă bună la victorie. Așteptăm publicul să vină la sală să ne susțină, avem nevoie de acest lucru, venim după o perioadă mai puțin fericită și chiar avem nevoie de toate forțele pentru a rămâne în față în lupta pentru primul loc la finalul acestei faze de Top 6”, conform site-ului oficial al clubului clujean

În acest moment, U-BT Cluj-Napoca, cu 44 de puncte, ocupă poziția a doua în clasamentul LNBM, în timp ce adversara sa din meciul de vineri seara este pe locul 3 cu 43 de puncte. Prin urmare, o eventuală victorie a oaspeților ar face ca cele două formații să aibă același punctaj.

Confruntarea dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea are loc vineri, 6 aprilie, de la ora 17:15, în direct la Digisport 4.

*foto: Manases Sandor

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mailman :

    Let's get ready to rumble!
    Bine zici Silva: se lasa cu "bubuituri"!

    cu 6 ani în urmă (05.04.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Eppo :

    Silva
    nu iti fa griji: dupa Oradea vine Sibiu (singurele meciuri cu galerie in Horia Demian)..2 pierdute... apoi te intelegi cu Firea/Stanescu...sa ia si ei un meci...in play-off esti...ai rezultate...restul???

    cu 6 ani în urmă (06.04.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Eppo :

    imi explication
    cineva, de ce echipa de pe locul 2 are trei meciuri consecutive acasa si echipa de pe locul unu bate tara in lung si-n lat toata perioada de top 6? O´m fi fost noi prosti ca am tras sa fim pe 1???

    cu 6 ani în urmă (06.04.2018)
    • BC CSU Sibiu JCN:

      :))
      Chiar daca ti-ar explica cineva nu sunt convins ca ai intelege.

      cu 6 ani în urmă (06.04.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!