Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Vreau să îmi felicit echipa că a luptat, că a dat dovadă de caracter în ultimul sfert”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
14.10.2017

Nou-promovata Timba Timișoara a fost o nucă foarte tare pentru campioana U-Banca Transilvania, aceasta din urmă reușind să întoarcă soarta partidei abia în ultimul sfert în urma unui parțial de 32-18, câștigând astfel disputa la 3 puncte diferență, 75-72. 

Mihai Silvășan, antrenorul grupării ardelene, a vorbit despre acest test dificil cu Timba, având însă tăria de a-și felicita jucătorii pentru jocul prestat în ultimele 10 minute de joc, chiar dacă adversarii au condus și la 14 puncte diferență. 

„Pot spune că a fost mult mai greu decât ne-am fi așteptat, sincer, mi-a fost frică de acest meci, căci nu știam echipa din Timișoara, nu știam ce joacă, ne-am pregătit fără să știm prea multe despre adversar, ei amânându-și cele trei meciuri programate până acum. Vreau să îmi felicit echipa că a luptat, că a dat dovadă de caracter în ultimul sfert, în ultimele șapte minute, la timeout, adversarii aveau 12 puncte avans și atunci se pare că băieții mei au luat decizia să arate că sunt echipă bună și au reușit. Ne-am apărat agresiv în aceste minute, am câștigat multe mingi, însă scopul nostru este să avem acea apărare tot meciul, asta era una dintre temele noastre, însă din păcate nu am reușit. Sperăm să ne îmbunătățim acest aspect, să avem constanță în această apărare agresivă, căci avem bancă lungă și ar trebui să facem asta. Bineînțeles, jocul nu a mers cum ne-am dorit, este treaba noastră, a antrenorilor să analizăm ce nu a mers bine, să le spunem și să mergem mai departe. Nu avem prea mult timp să plângem, miercuri ne așteaptă un meci foarte greu în cupele europene cu o echipă din Istanbul care chiar are jucători de top în componență”, a declarat Mihai Silvășan, potrivit www.u-bt.ro.

U-BT Cluj-Napoca joacă urmatorul meci miercuri, 18 octombrie, în Fiba Europe Cup, în compania celor de lal Istanbul BBSK.


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!