Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Miodrag Perisic: „Și Piteștiul a avut un start dificil. BCM U posedă un lot bun”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
18.10.2018

SCM Timișoara a început campionatul cu două înfrângeri, în deplasare la Oradea și acasă cu U-BT Cluj. Bănățenii speră să își treacă în cont prima victorie cu Miodrag Perisic pe bancă. Sârbul venit în această vară pe Bega crede că dacă echipa sa va juca la fel ca în ultima etapă, poate obține primul succes oficial. Și piteștenii sunt în căutarea primei victorii, după înfrângerile de la Cluj și Sibiu.

„Grupa A oferă doar înfruntări tari. Așa va fi și partida noastră cu Piteștiul, dar știam de la bun început că avem un program dificil mai ales în primele etape. Băieții au lucrat bine și au dovedit în precedentul meci că suntem în creștere. Sigur, nu e comod că abordăm etapa fără victorie în acest sezon, dar dacă vom juca precum împotriva Clujului, putem spera la un succes. Și Piteștiul a avut un start dificil, asemenea nouă fără victorie. Totuși, BCM U posedă un lot bun, cu zece jucători de nivel ridicat, însă noi trebuie să mergem acolo cu gândul la victorie”, a declarat Miodrag Perisic pentru site-ul oficial al timișorenilor.

Partida dintre BCMU FC Argeș Pitești și CS SCM Timișoara se joacă vineri, de la ora 18, și va fi transmisă în direct de DigiSport 4.

*foto: Baschet SCM Timisoara facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!