Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Monique Coker: „Putem duce această serie înapoi la Arad”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
07.05.2014

ICIM Arad a pierdut Meciul 3 al finalei cu CSM Târgoviște, 75-77, la capătul unei reprize de prelungiri. Astfel, târgoviștencele au trecut în avantaj la ganeral, scor 2-1, și mai au nevoie de încă o victorie pentru a-și adjudeca titlul de campioană.

Monique Coker, jucătoarea Aradului, a fost baschetbalista care a trimis meciul în prelungiri. La scorul de 67-63 pentru echipa gazdă, cu o secundă rămasă din timpul regulamentar de joc, ICIM beneficia de repunere de sub panou. Jence Rhoads a repus mingea, care a ajuns în dreptul liniei de 3 puncte la Coker, aceasta a aruncat la coș fiind în același timp faultată de Chrissy Givens. Mingea a intrat în coș, apoi Monique a fructificat aruncarea suplimentară, astfel egalând la 67 și a trimis jocul în prelungiri, acolo unde însă s-a impus într-un final Târgoviște cu 77-75.

„Acest campionat este cel mai dificil în care am jucat eu vreodată. S-a dus o luptă grea în aceste meciuri din finală din punct de vedere al ambelor echipe. În meciul care urmează trebuie să ne revenim, să fim agresive și să jucăm cu inima. Așadar, putem duce această serie înapoi la Arad”, a spus Coker într-o declarație acordată site-ului TotalBaschet

Monique a avut per total o evoluție bună în Meciul 3. Aceasta a fost folosită de tehnicianul Jose Araujo pe toată durata confruntării, mai exact 45 de minute de joc. Monique Coker și-a trecut în cont un nou double-double stagional cu 17 puncte și 10 recuperări, cifre la care a mai adăugat 2 pase decisive și 2 intercepții, totul pentru un indice la eficiență de 15 unități. Cele 17 puncte marcate de sportiva de peste ocean au venit în urma a 6/18 de la aruncările de la 2 puncte, 1/4 de la 3 puncte, respectiv 2/3 de la libere. 

Astăzi, începând cu ora 20:15, în direct pe DigiSport 3 vom afla dacă titlul de campioană a României merge la Târgoviște sau seria se mută în decisivul de la Arad. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!