Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Muhamed Pasalic a ajuns la Cluj și s-a alăturat lotului pregătit de Marcel Țenter

Radu Bărăian

Radu Bărăian
15.09.2015

Fundașul formației U-BT Cluj-Napoca, Muhamed Pasalic, s-a alăturat într-un final echipei conduse de Marcel Țenter, după ce a participat alături de naționala țării sale, Bosnia Herțegovina, la EuroBasket.

Acesta este primul contact pentru Pasalic cu echipa din Cluj, toată vara aflându-se în pregătiri alături de echipa națională alături de care a participat la EuroBasket, fiind însă eliminați în faza grupelor. Din cele 5 meciuri jucate de Bosnia la Campionatul European, Pasalic a fost prezent de 4 ori pe parchet, reușind să marcheze în total abia 4 puncte, având medii de 1.0 puncte pe partidă, 0.8 recuperări și 0.5 pase decisive. 

„Sunt foarte fericit că am ajuns la Cluj, că sunt împreună cu echipa și staff-ul. Am început antrenamentele cu băieții, ne pregătim pentru startul sezonului. Sper să ajut cât mai mult noul meu club. La primul antrenament totul a fost bine, pe o parte dintre jucători îi cunosc, cred că avem o formație bună. Cu Adamovic am jucat la echipa națională de juniori, la categoria U18, apoi ne-am mai întâlnit de câteva ori. Îl știu, de asemenea, și pe Zigeranovic”, a declarat conducătorul de joc pentru site-ul oficial al clubului ardelean. 

Născut pe 27 august 1987, Pasalic provine din capitala Bosniei, Sarajevo. El măsoară 1.92 m și activează pe postul de fundaș. Muhamed a debutat ca sportiv profesionist în anul 2006, alături de KK Bosna Royal. Ulterior, ex-iugoslavul a mai trecut pe la Kavala, Aris Salonic (Grecia), respectiv Reims Champagne Basket (Franța). În sezonul anterior, Muhamed a bifat 37 de apariții, remarcându-se cu medii de 9.1 puncte, 4.2 pase decisive și 2.0 recuperări.

Trupa lui Marcel Țenter se va pregăti în următoarea perioadă pe plan local, urmând ca primu loc joc oficial din noul sezon să fie programat, marți, 22 septembrie, la Galați, cu ocazia manșei tur din faza inaugurală a Cupei României. Returul va avea loc în Polivalenta din Cluj în data de 26 septembrie. 

*Foto: u-mobitelco.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!