NBA: Career-high pentru Derrick Rose în victoria reușită de echipa sa în fața lui Utah Jazz


Fostul MVP a izbucnit în lacrimi după o prestație inspirațională (VIDEO)

derrick rose career high

La momentul actual, Minnesota Timberwolves este una dintre cele mai discutate formații din NBA, însă nu datorită performanțelor sale, ci din cauza neînțelegerilor care au loc între clubul american și superstarul Jimmy Butler. Cu toate acestea, veteranul Derrick Rose, a reușit să realizeze o performanță inspirațională, prin care, cel puțin pentru o seară, a adus pacea între cele două tabere. 

Jucătorul de 30 de ani și-a început cariera la Chicago Bulls, fiind născut în apropierea metropolei din centrul Americii, și a devenit în scurt timp fața acestei francize. Selectat în NBA la 10 ani după ultimul titlu cucerit de Chicago Bulls și Michael Jordan, Derrick Rose a fost văzut de majoritatea suporterilor drept următorul superstar care îi va duce pe culmile baschetului. Sportivul de 1m91 nu a dezamăgit și a cucerit în acel an titlul de „Cel mai bun debutant al sezonului”, însă Chicago Bulls a fost eliminată în prima rundă a playoff-ului. Derrick Rose a continuat să muncească și să joace la un nivel înalt, iar momentul său de glorie a venit doi ani mai târziu când acesta a devenit cel mai tânăr jucător din istoria NBA care câștigă titlul de MVP. În acel sezon, 2010-2011, fundașul lui Bulls a avut medii de 25 de puncte, 7.7 pase decisive, 4.1 recuperări și o intercepție în 37.4 minute petrecute pe teren. De asemenea, Chicago Bulls a ajuns până în finala conferinței de Est, unde a fost înfrântă de Miami Heat, care la acel moment îi avea în componență pe LeBron James, Dwayne Wade și Chris Bosh.

A urmat sezonul 2011-2012, iar Chicago Bulls și Derrick Rose au fost nevoiți să o ia de la capăt în cursa lor pentru câștigarea unui titlu de campioni. Într-un an competițional scurtat de greva jucătorilor, Chicago Bulls a terminat pentru a doua oară consecutivă pe primul loc în Est și urma să o înfrunte pe Philadelphia 76ers. Văzută drept favorită clară, Chicago Bulls a început excelent prima partidă, însă cu mai puțin de două minute rămase din joc, Rose a aterizat greșit după o pasă și și-a rupt ligamentul încrucișat anterior din genunchi (Tear ACL). Lipsită de superstarul său, Chicago Bulls a fost înfrântă cu 4-2 de Philadelphia 76ers, părăsind astfel prematur competiția.

Derrick Rose a fost nevoit să rămână pe tușă pentru întreaga durată a următoarei stagiuni și a revenit de-abia în sezonul 2013-2014. După doar două luni petrecute pe teren, într-un meci jucat împotriva lui Portland Trail Blazers, fostul MVP a suferit o ruptură de menisc la genunchiul drept. A urmat o nouă perioadă de recuperare, care l-a ținut pe Derrick Rose departe de sportul pe care îl iubește. Revenit pe teren în sezonul 2014-2015, Rose și-a condus echipa în conferința de Est, însă în februarie, acesta a suferit încă o accidentare la genunchiul drept, care l-a făcut să rateze 20 de dueluri. Baschetbalistul american s-a întors după accidentare aproape de finalul sezonului și și-a ajutat echipa să ajungă până în semifinalele conferinței, unde au fost înfrânți de Cleveland Cavaliers.

Sezonul 2015-2016 a fost ultimul pentru Derrick Rose în maieul lui Chicago Bulls, echipă ce l-a trimis pe fostul ei superstar la New York Knicks. Acolo, conducătorul de joc părea că își recapătă încrederea în forțele sale, fiind o armă importantă din punct de vedere ofensiv. Cu toate acestea, înainte de finalul anului competițional, Derrick Rose a suferit o nouă ruptură de menisc, de data aceasta la genunchiul stâng. Baschetbalistul ce a jucat pentru SUA la Campionatul Mondial din 2014 nu a mai evoluat în acel sezon, iar în vară a fost trimis la Cleveland Cavaliers. Derrick Rose a jucat alături de LeBron James până în februarie 2018, când a făcut parte dintr-un trade, în urma căruia a ajuns la Utah Jazz. Formația din Salt Lake City nu a avut nevoie de serviciile sale și i-au dat drumul două zile mai târziu. A urmat o perioadă dificilă pentru Derrick Rose, care a continuat să se antreneze din greu și rezultatele au apărut după o lună. Fostul său antrenor de la Chicago Bulls, Tom Thibodeau, a decis să îi acorde o șansă și l-a luat la Minnesota Timberwolves, unde Rose s-a reunit cu Jimmy Butler și Taj Gibson. Derrick Rose a reușit să impresioneze și astfel, în 4 iulie 2018, jucătorului i-a fost oferit un nou contract pentru sezonul 2018-2019.

În acest început de an competițional, baschetbalistul american a intrat în joc din poziția de rezervă și a devenit unul din cei mai buni sportivi ai lui Timberwolves în ofensivă. În primele 7 jocuri din acest sezon, Derrick Rose a strâns medii de 14.3 puncte, 4.9 pase decisive și 4 recuperări în 28.4 minute petrecute pe teren. Cu toate acestea, nimeni din Target Center și din întreaga ligă nord-americană nu se aștepta la ceea ce a reușit Derrick Rose în seara precedentă. Într-o confruntare împotriva formației care l-a refuzat în urmă cu 9 luni, sportivul de 30 de ani a marcat 50 de puncte, la care a adăugat 6 pase decisive, 4 recuperări și capacul câștigător. Astfel, la finalul jocului tabela arăta un avantaj de 3 puncte pentru Minnesota Timberwolves, care s-a impus cu 128-125. Imediat după încheierea partidei, Derrick Rose a izbucnit în plâns, în timp ce toți coechipierii lui îl îmbrățișau și îl încurajau.

Cu toată sala în picioare, Derrick Rose a oferit un interviu în lacrimi în care a vorbit despre semnificația pe care această performanță o are pentru el:

„Înseamnă totul pentru mine. Am muncit din greu, însă nu aș fi reușit să fac ceea ce am făcut fără această franciză, fără suporteri și fără coechipierii mei. Mi-am dat inima pe teren, colegii mei m-au încurajat foarte mult înaintea meciului să îmi fac jocul și seara asta a fost una extraordinară. Avem un grup de tineri foarte buni, iar treaba mea este să fiu un veteran, să-i ajut pe ceilalți și să conduc prin exemplu. Înseamnă mult pentru mine.”

Imediat după meci, pe rețelele de socializare au început să curgă mesajele de apreciere față de Derrick Rose, printre jucătorii care l-au felicitat numărându-se: Jimmy Butler, Karl-Anthony Towns, LeBron James, Kevin Love, Dwayne Wade, Chris Paul, Stephen Curry, Jeremy Lin, Vince Carter, Kyle Lowry, CJ McCollum, Jamal Crawford, Al Horford, Tristan Thompson, Evan Turner, Nikola Vucevic, Bam Adebayo, Evan Fournier, Bismack Biyombo, Francis Kaminsky, Myles Turner, Jason Terry, Marreese Speights, Kenneth Feried sau Carlos Boozer. De asemenea, și alți foști mari jucători precum Scottie Pippen sau Kobe Bryant s-au arătat încântați de reușita lui Derrick Rose.

În continuare, Derrick Rose a declarat că luptă pentru câștigarea titlului de „Cea mai bună rezervă” („Sixth Man of the Year”), însă indiferent dacă reușește acest lucru sau nu, modul în care a revenit după patru accidentări grave rămâne principala performanță arătată în această seară.

*foto: USA Today



David Istrate / 01 November 2018 / 11:07


Galerie foto


1 
nu credeam sa il mai vad dand mai mult de 10 puncte. tipu asta arunca anul trecut intr-o sala de liceu goala, sperand sa se intoarca inapoi in nba...

cu ocazia asta, azi port adidas drose 5  
01 November 2018 18:05

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
NBA: Duel excepțional între favoritele la câștigarea conferinței de Est
Boston Celtics s-a impus în fața lui Toronto Raptors, în prelungiri, după o prestație excelentă a lui Kyrie Irving (VIDEO) 
NBA: Dwayne Casey a câștigat în fața echipei care l-a concediat în vară
Reggie Bullock a reușit un buzzer-beater prin care a adus victoria lui Detroit Pistons (VIDEO) 
NBA: LeBron James a devenit al 5-lea marcator din istoria ligii nord-americane
Superstarul lui LA Lakers l-a depășit în această seară pe Wilt Chamberlain (VIDEO) 
NBA: Career-high pentru Jamal Murray în duelul cu Boston Celtics
Baschetbalistul de 21 de ani a înscris 48 de puncte (VIDEO) 
NBA: Final dramatic în confruntarea dintre Orlando Magic și Cleveland Cavaliers
Evan Fournier a adus victoria gazdelor printr-un buzzer-beater spectaculos (VIDEO) 
NBA: Career-high pentru Derrick Rose în victoria reușită de echipa sa în fața lui Utah Jazz
Fostul MVP a izbucnit în lacrimi după o prestație inspirațională (VIDEO) 
NBA: Luka Doncic, prestație de excepție împotriva celor de la San Antonio Spurs (Video)
Slovenul a marcat 31 de puncte în înfrângerea suferită în overtime de către Dallas Mavericks 
NBA: Klay Thompson a depășit recordul de coșuri de trei puncte marcate într-un meci
Precedenta performanță a fost realizată de colegul său de la Warriors, Steph Curry 
LeBron James, primul triple-double pentru Los Angeles Lakers (Video)
„Regele” a fost principalul artizan al victoriei în fața celor de la Denver Nuggets 
NBA: O nouă seară spectaculoasă în liga nord-americană de baschet
Stephen Curry a marcat 51 de puncte în doar trei sferturi 
gyke Orlando
0 
Incredibil de slabă apărarea lui Cedi Osman la faza asta... Știu că e doar începutul sezonului, dar era totuși egalitate și posibil ultimul atac al meciului. În fine, mă bucur pentru Orlando, una din echipele mele favorite, cu Vucevic, Fournier, Gordon și acum Bamba. Sper să prindă un loc de playoff sezonul ăsta. Exact acum un an eram în Amway Center și am avut ocazia să îi văd într-un meci cu Celtics. Atunci au pierdut și a fost începutul alunecării lor spre subsolul clasamentului.  
click pt. Articol 06 November 2018 23:11
0 
nu credeam sa il mai vad dand mai mult de 10 puncte. tipu asta arunca anul trecut intr-o sala de liceu goala, sperand sa se intoarca inapoi in nba...

cu ocazia asta, azi port adidas drose 5  
click pt. Articol 01 November 2018 18:05
romeovura Thompson
0 
Un record opținut in mai puțin de 3 sferturi de meci. A jucat dacă nu mă înșel până în sfertul 3( din care doar 6-8 minute din cele 12 minute cat are un sfert în NBA). 
click pt. Articol 31 October 2018 17:03
trancer Thompson
0 
Fantastic ce aruncare rapida are! 
click pt. Articol 30 October 2018 15:41
0 
Nici eu nu tin minte sa fi auzit de ce spune d-nul Cristescu. Despre scandari care il vizau pe Ghita Muresan eu tin minte doar de "Profesoru', Ghita profesoru'." 
click pt. Articol 18 October 2018 14:30
TDM Eroare
0 
Acum 30 de ani sala din Cluj striga: U CLUJ NAPOCA / JOACA CA-N AMERICA!! Atunci era U curat si era galerie.
Ce zice Cristescu nu s-a scandat niciodata... 
click pt. Articol 16 October 2018 18:23
0 
Sper să fie un proiect pe o durată cât mai lungă. Felicitări celor care au lucrat la acest proiect , și care l-au făcut să fie realizabil. 
click pt. Articol 16 October 2018 00:45
romeovura Foarte frumos
0 
Un interviu de nota 10. Si o personalitate imensă 
click pt. Articol 12 September 2018 21:03
studentU @Eduard Popa
0 
1. S-ar putea, mai mult ca sigur sa...? :)
2. Pentru a continua seria de jocuri consecutive cu palmares pozitiv in Europa?  
click pt. Articol 19 July 2018 09:37
romeovura Conferința de vest
0 
Îi va prii lui James , dar cred că LA LAKERS nu ar fi avut nevoie de un jucător pentru o perioada scurtă , fie vorba și de 4-6 ani. Au nevoie de un jucător care să joace la un nivel bun spre foarte bun și care să se asimileze cu imaginea clubului. Exemple din trecut avem doar nume grele, precum Abdul-Jabar, Magic, Kobe, sunt jucători care au jucat doar pentru LA LAKERS și au devenit imaginea acestui club. Dar in final să fie baschet și mult spectacol. 
click pt. Articol 02 July 2018 11:45