Stiri

NBA: Contract de aproape 5 milioane de dolari pe meci

Eduard Popa

Eduard Popa
12.10.2017

joel embiid nba

„The Process” Joel Embiid a avut nevoie de numai 31 de meciuri în trei ani pentru a-i convinge pe cei de la Philadelphia 76ers. Pivotul cu origini africane a semnat prelungirea înţelegerii cu 76ers, un contract maxim de 148 de milioane în cinci ani.

Mai mult, dacă Embiid va fi numit într-una dintre echipele All-NBA, pivotul va activa o clauză prin care va câştiga încă 30 de milioane de dolari.

Pivotul a stat pe bară în primii doi ani de carieră din cauza multiplelor accidentări la nivelul genunchilor. În al treilea sezon, Embiid a jucat în doar 31 de meciuri, limitat fiind de o altă accidentare care i-a încheiat sezonul. Şi atunci când a stat parchet, a avut o limită de minute (25,6 pe meci). Însă cât timp a jucat, baschetbalistul a fost senzaţional. Embiid a adunat 20,2 puncte pe meci, cu 7,8 recuperări, 2,1 pase decisive, 2,5 capace şi 0,9 intercepţii, cu 37% de la trei puncte.

Mai mult, Embiid a primit miercuri acordul medicilor să joace, după 10 luni de la ultima operaţie. El a jucat 14:45 minute în amicalul cu Brooklyn Nets, iar prestaţia sa a fost una magnifică: 22 de puncte, 7 recuperări şi 3 pase decisive.

Embiid este poreclit „The Process”, după sintagma pe care fostul GM al echipei, Sam Hinkie, o folosea pentru tanking ul pe care echipa o făcea să câştige un loc cât mai bun la draft. În urma acestei strategii, Philadelphia i-a strâns prin draft, pe lângă Embiid, şi pe Ben Simmons (şi el accidentat sezonul trecut, când a fost draftat), Markelle Fultz (primul pick din acest sezon), Dario Saric sau Jahlil Okafor .

 Echipa de pe coasta de est a creat astfel un nucleu extrem de bun de tineri jucători care, dacă vor fi feriţi de accidentări, vor ataca în curând supremaţia pentru titlul Conferinţei de Est. Rămâne de văzut însă dacă Embiid şi Ben Simmons, cei mai importanţi oameni din lot, vor reuşi să rămână pe parchet.

*foto: nba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!