În acest weekend, Springfield, Massachusetts, a fost din nou gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din baschetul mondial și anume, Naismith Basketball Hall of Fame. În fiecare an, forul condus de Jerry Colangelo alege o serie de candidați, fie jucători, antrenori sau persoane care au contribuit prin diverse moduri la dezvoltarea baschetului, iar aceștia sunt introduși în Hall of Fame și implicit, în istoria sportului.

De-a lungul timpului, Naismith Basketball Hall of Fame a onorat 378 de persoane, printre care se numără: John Wooden, Jerry West, Wilt Chamberlain, Larry Bird, Magic Johnson, Drazen Petrovic, Michael Jordan, Julius Erving, Isiah Thomas, Patrick Ewing, Allen Iverson, Shaquille O'Neal, etc. Promoția 2018 a fost compusă din 13 personalități din lumea baschetului: Ray Allen (jucător), Maurice Cheeks (jucător), Charles Driesell (antrenor), Grant Hill (jucător), Jason Kidd (jucător), Steve Nash (jucător), Tina Thompson (jucătoare), Dino Radja (jucător), Charlie Scott (jucător), Ora Mae Washington (jucătoare), Rod Thorn (contributor), Rick Welts (contributor), Katie Smith (jucătoare).

Fără îndoială, cei mai cunoscuți generației noastre sunt Ray Allen, Grant Hill, Jason Kidd și Steve Nash, astfel că vom realiza o scurtă descriere a carierei fiecăruia dintre cei patru foști baschetbaliști. 

1. Ray Allen

Dublul campion NBA a fost draftat în 1996 de către Milwaukee Bucks, cu selecția a 5-a, după ce impresionase foarte tare la nivel de colegiu. În cei aproape 7 ani petrecuți în Wisconsin, Ray Allen a reușit să se afirme ca un jucător foarte bun și în 2000 a participat pentru prima oară la All Star Game. Au urmat 4 ani în care sportivul născut în Merced a jucat pentru Seattle Supersonics, iar sub comanda lui Nate McMillan, acesta a reușit să își crească statisticile considerabil.

Chiar dacă a participat de câteva ori în playoff cu formația din Seattle, performanțele cele mai mari ale lui Ray Allen au venit după plecarea sa din Washington. În sezonul 2007-2008, fundașul american a fost trimis la Boston Celtics acolo unde a făcut echipă cu Paul Pierce, Kevin Garnett și Rajon Rondo. Antrenată de Doc Rivers, Celtics a ajuns în finala NBA, pe care a și câștigat-o în fața lui Los Angeles Lakers, condusă de Phil Jackson. Astfel, Ray Allen a obținut primul titlu de campion, pentru al doilea trebuind să mai aștepte încă 5 ani.

După 4 sezoane dificile la Boston Celtics, presărate cu diverse momente tensionate, Ray Allen a decis să plece la Miami Heat, una dintre principalele rivale ale fostei sale echipe. Acolo, alături de LeBron James, Dwayne Wade și Chris Bosh, a jucat două finale consecutive împotriva lui San Antonio Spurs. Prima a fost câștigată de organizația din Florida, iar un mare aport îl are și Allen, care a înscris un coș de 3 crucial în meciul 6 al finalei, prin care Heat a egalat-o pe Spurs.

După înfrângerea din 2014, împotriva formației texane, baschetbalistul în vârstă de 39 de ani la acea dată a încercat să rămână în baschet, însă în cele din urmă s-a retras lăsând în urmă o carieră de excepție. Mediile sale pe cele 18 sezoane sunt: 18.9 puncte, 4.1 recuperări și 3.4 pase decisive. De asemenea, Ray Allen are o medalie de aur la Jocurile Olimpice, în 2000, și una la Campionatul American, în 2003.

Cunoscut drept unul din cei mai buni shooteri din istorie, Ray Allen se află în acest moment pe prima poziție în clasamentul aruncărilor de 3 puncte (2973), după ce l-a depășit pe idolul său, Reggie Miller. Cu toate acestea, în semn de respect față de fostul jucător al lui Indiana Pacers, Allen l-a ales pe acesta să fie cel care îl introduce simbolic în Naismith Basketball Hall of Fame. 

2. Grant Hill

După o carieră excelentă la nivel de colegiu, sub comanda lui Mike Krzyzewski, Grant Hill a fost ales cu selecția a treia de către Detroit Pistons. Sportivul născut în 1972 a avut un prim sezon foarte bun cu medii de 19.9 puncte, 6.4 recuperări, 5 pase decisive și 1.8 intercepții, prin urmare a fost numit co-debutantul anului alături de Jason Kidd. A mai evoluat încă 5 ani pentru Detroit Pistons, timp în care s-a remarcat drept unul dintre cei mai buni jucători din NBA.

Cu toate acestea, sensibilitatea lui Hill la accidentări i-a convins pe liderii organizației din Michigan să renunțe la jucător, după ce acesta suferise o accidentare gravă la gleznă. Astfel, în 2000, Hill a ajuns cu mari speranțe la Orlando Magic, acolo unde trebuia să facă echipă cu Tracy McGrady. Din păcate, baschetbalistul american a jucat doar 47 de partide în primele 3 sezoane, ratând perioada de vârf din cariera sa ca sportiv. În 2004-2005, Grant Hill a reușit să își revină jucând 67 de meciuri, prin urmare a fost selectat și în All Star Game. După încă 2 ani dificili, extrema de 2.03 a semnat cu Phoenix Suns, unde a evoluat alături de Steve Nash și Amar'e Stoudemire. Alături de formația din Arizona, Grant Hill a ajuns până în finala conferinței de Vest, însă nu a reușit niciodată să participe într-o finală NBA.

În 2012, Grant Hill a semnat cu LA Clippers, unde a jucat din nou doar 29 de partide, aspect care a fost foarte important în decizia jucătorului de a se retrage la finalul sezonului. Indiferent de câte accidentări a avut și cât de mult i-au încetinit acestea cariera, fostul sportiv născut în Dallas rămâne unul dintre cei mai buni baschetbaliști de la finalul anilor 2000. Cu medii de 16.7 puncte, 6 recuperări și 4.1 pase decisive, Grant Hill este unul din jucătorii de top ai acestei ligi. De asemenea, caracterul său carismatic l-a făcut un jucător extrem de apreciat în ligă, câștigând titlul de NBA Sportmanship Award de 3 ori. Grant Hill a fost introdus în Naismith Basketball Hall of Fame de către Coach K, Isiah Thomas, Patrick Ewing și Alonzo Mourning.

3. Jason Kidd

Cu o viziune și inteligență în joc deosebită, Jason Kidd a fost unul din cei mai buni pasatori din istoria ligii nord-americane de baschet. Draftat al doilea, în 1994, de către Dallas Mavericks, fundașul american a reușit un prim an excelent în care a avut medii de 11.7 puncte, 7.7 pase decisive, 5.4 recuperări și 1.9 intercepții. Prin urmare, așa cum am menționat anterior, Jason Kidd a fost numit co-debutantul anului împreună cu Grant Hill. În următorul sezon, baschetbalistul de 1.93 a avut o creștere impresionantă, drept urmare a fost selectat pentru prima oară în All Star Game.

Cu toate acestea, în anul următor, conducerea echipei din Texas a decis să renunțe la Kidd, pe care l-au trimis la Phoenix Suns. Au urmat 5 sezoane foarte bune, în care starul născut în San Francisco a reușit să își dezvolte viziunea din ce în ce mai tare, culminând cu stagiunea 1998-1999, când Kidd a strâns 10.8 pase decisive/meci. De asemenea, alături de Phoenix Suns, actualul hall of famer a participat în fiecare an în playoff.

În 2001, Jason Kidd a fost transferat la New Jersey Nets, formație la care a petrecut 7 sezoane, timp în care a participat de 4 ori la All Star Game. În plus, în 2007, Kidd a fost declarat atletul anului în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, Kidd a fost trimis în cursul sezonului 2007-2008 la Dallas Mavericks, alături de care a câștigat un campionat în 2011, împotriva lui Miami Heat. În 2012, veteranul NBA a plecat la New York Knicks, unde a mai stat un an înainte de a se retrage.

La finalul carierei, printre realizările lui Jason Kidd se numără: un titlu de campion (2011), 10 participări la All Star Game, 5 participări în prima echipă a sezonului, 4 participări în prima echipă defensivă a sezonului, 5 titluri de lider la pase decisive, două medalii de aur la Jocurile Olimpice (Sydney, 2000 și Beijing, 2008).  De asemenea, Kidd este al doilea în lista all-time atât la pase decisive (12.091), cât și la intercepții (2684). Fostul baschetbalist a fost introdus în Naismith Basketball Hall of Fame de un alt fundaș celebru și anume, Gary Payton.

4. Steve Nash

Draftat într-una dintre cele mai bune clase din istorie, cea din 1996, Steve Nash a fost ales al 15-lea de către Phoenix Suns. În mod opus față de jucătorii prezentați anterior, sportivul născut în Africa de Sud nu a avut evoluții excelente în primele sezoane, motivul fiind în mare parte dat de minutele puține petrecute pe parchet. Drept urmare, în 1998, Steve Nash a fost transferat la Dallas Mavericks în schimbul lui Martin Muursepp, Bubba Wells, drepturile pentru Pat Garrity și pentru o selecție în prima rundă, care a devenit Shawn Marion.

În cele 6 sezoane petrecute în Texas, Steve Nash a reușit să se afirme ca jucător și alături de Dirk Nowitzki a devenit unul dintre cei mai buni din NBA. De asemenea, a participat și de 4 ori în playoff împreună cu Dallas Mavericks, ajungând o singură dată până în finala conferinței de Vest. În 2004, după ce a devenit liber de contract, Steve Nash a decis să se întoarcă la Phoenix Suns, echipa care l-a draftat, unde a rămas până în 2012. În această perioadă, jucătorul cu naționalitate canadiană a câștigat două titluri de MVP și și-a condus echipa în playoff, având numeroase dueluri foarte disputate cu LA Lakers. Cu toate acestea, Steve Nash nu a reușit să câștige titlul niciodată, ajungând doar în finala conferinței de câteva ori.

În 2012, fundașul de 1.91 a luat surprinzătoarea decizie de a pleca la Los Angeles Lakers în speranța că va reuși să obțină un titlu alături de Kobe Bryant, Pau Gasol și Dwight Howard. Însă, accidentările și lipsa de chimie între jucători au făcut ca acest lucru să devină irealizabil. Prin urmare, după două sezoane în California, în care a suferit mai multe accidentări, Steve Nash a decis că e momentul să se retragă, punând capăt unei cariere deosebite. În cele 19 sezoane, Nash a obținut următoarele premii: două titluri de MVP (2005, 2006), 8 participări la All Star Game, 5 titluri de lider la pase decisive și 3 participări în prima echipă a sezonului. De asemenea, Steve Nash este al treilea în lista jucătorilor cu cele mai multe pase decisive, având la finalul carierei nu mai puțin de 10.335 de assisturi. Superstarul canadian a fost introdus în Naismith Basketball Hall of Fame de Don Nelson, fostul său antrenor de la Dallas Mavericks.

Nu în ultimul rând, merită menționată și apariția lui Dino Radja, fosta legendă a Croației, în această promoție extraordinară. Sportivul născut la Split a evoluat 3 ani și jumătate în NBA, pentru Boston Celtics, având medii de 16.7 puncte și 8.4 recuperări. De asemenea, Radja a mai trecut prin cariera lui pe la Panathinaikos și Olympiacos. La nivel de națională, sportivul croat are numeroase medalii: Jocurile Olimpice - două medalii de argint (1988, Seoul – Iugoslavia; 1992, Barcelona – Croația), Campionatul Mondial - o medalie de aur (1990, Argentina – Iugoslavia), o medalie de bronz (1994, Canada – Croația), Campionatul European – două medalii de aur (1989, Iugoslavia – Iugoslavia, 1991; Italia – Iugoslavia), trei medalii de bronz (1987, Grecia – Iugoslavia; 1993, Germania – Croația; 1995, Grecia – Croația). Să nu uităm că Dino Radja a însoțit naționala Croației la Eurobasket 2017 la grupa organizată la Cluj, cât și în iulie la meciul disputat în preliminariile Campionatului Mondial din 2019. Prin urmare, Dino Radja ar putea fi primul hall of famer care s-a aflat la un eveniment sportiv organizat în România. Fostul mare baschetbalist a fost introdus în Naismith Basketball Hall of Fame de legendarul Larry Bird și în discursul său nu a uitat să vorbească despre Drazen Petrovic, Toni Kukoc, Vlade Divac și alți sportivi europeni din aceeași generație de excepție.

Ceremonia a fost una foarte frumoasă, fiind presărată cu numeroase momente amuzante venite din partea foștilor sportivi. De exemplu, Jason Kidd i-a transmis un mesaj fostului său coleg de la Dallas Mavericks, Dirk Nowitzki, prezent și el în sală, în care îi spunea să nu se mai laude cu titlul din 2011, pentru că el a cărat echipa în spate, nu jucătorul european. De asemenea, Steve Nash a povestit și el o întâmplare din primii săi ani de carieră în care Don Nelson îi spunea pe un ton mai ridicat că are talent. În acel moment, Nowitzki, mirat, a întrebat de față cu toată lumea: „Talent?”. În același timp, Grant Hill, care a intrat în televiziune după încheierea carierei, a mărturisit că atât Ray Allen, cât și Jason Kidd l-au sunat în urmă câteva zile, rugându-l să nu vorbească prea mult la ceremonie. Fostul sportiv a reușit să se rezume la 15 minute, mai puțin decât Ray Allen sau Steve Nash, timp în care a recunoscut că i-ar fi plăcut să fie antrenat de Doc Rivers, dacă nu ar fi fost accidentat mereu.

În același timp, ceremonia a avut și momente serioase, emoționante, fiecare mulțumind familiei și apropiaților.

De asemenea, Grant Hill a avut și un mesaj pentru înaintașii săi, care fac deja parte din Hall of Fame:

„Aș vrea să vorbesc despre cât de extraordinară a fost și încă este aventura mea ca baschetbalist. Da, uneori a fost presărată cu momente dificile și cu experiențe de pe urma cărora am fost forțat să mă maturizez în moduri în care nu îmi imaginam. Vedeți voi, jocul de baschet vă învață despre viață, angajamente, perseverență, comuniune cu ceilalți, succes, eșec. Te va provoca, te va încuraja și dacă ești norocos te va și premia. De aceea, în timpul procesului meu de dezvoltare am încercat mereu să respect moștenirea lăsată de bărbații și femeile care au mers pe această cale înaintea mea. Mulți dintre ei se află în Hall of Fame și în această sală. Vreau să vă mulțumesc pentru contribuțiile voastre aduse jocului, pentru sacrificiile și pentru că ne-ați îngăduit nouă, clasei din 2018, să stăm pe umerii voștri, în timp ce ne urmărim visurile din călătoriile noastre personale. Și acum noi suntem așa de norocoși să ne alăturăm vouă în Hall of Fame.”

Un alt discurs impresionant a fost oferit de Steve Nash copiilor săi și nu numai:

„Familia mea este o prioritate pentru mine și aș face orice pentru ei, de aceea nu mă vedeți așa de des. Vreau să transmit un mesaj pentru toți copiii: Găsiți ceva ce vă place și faceți acel lucru în fiecare zi. Lăsați-vă să fiți cuceriți pe deplin pentru că echilibrul va veni mai târziu. Folosiți-vă imaginația, puneți pixul pe foaie și declarați-vă intențiile. Stabiliți-vă obiective mici și după ce le îndepliniți stabiliți noi obiective. Câștigați încredere, munciți mai mult decât ceilalți, aveți credință și aveți răbdare. Nu este nevoie să fiți „cei aleși”, ci secretul este să reușiți să faceți ca sufletul și spiritul vostru să se bucure de momentele în care nu merge totul exact cum vă doriți, când nu simțiți că vă dezvoltați și când vă puneți întrebări legate de motivul pentru care faceți acel lucru. Dacă aveți răbdare experiențele banale vor deveni piste de lansare. În încheiere, niciodată să nu încetați să munciți din greu pentru obiectivele voastre, dar adevărul este că în momentul în care vă veți atinge scopurile propuse, ceea ce vă va lipsi va fi: munca, dorința și greutățile întâmpinate pe parcurs. Niciodată nu vă veți simți mai reali, mai în viață decât în momentul în care oferiți unei pasiuni tot ceea ce aveți.”

Astfel s-a încheiat o nouă ceremonie organizată de Naismith Basketball Hall of Fame, în care am văzut din nou cât de importantă este tradiția, respectul și munca, care toate formează excelența.

*foto: Sports Illustrated