Stiri

NBA: Prestații senzaționale pentru principalii candidați la premiul de „Debutantul anului”

David Istrate

David Istrate
24.03.2019

În seara precedentă, atât Dallas Mavericks cât și Atlanta Hawks au reușit niște victorii foarte surprinzătoare. Trupa antrenată de Rick Carlisle s-a impus în fața campioanei NBA, Golden State Warriors, scor 126-91, în timp ce formația din Georgia a învins-o pe Philadelphia 76ers cu 129-127.

Așa cum era de așteptat, principalii remarcați ai acestor două dueluri au fost Luka Doncic și Trae Young, jucători aflați în primul lor sezon în liga nord-americană. Cei doi sunt în confruntare directă pentru titlul de „Rookie of the Year”, iar dacă, în urmă cu o lună, Doncic era favorit clar, acum situația s-a schimbat. Din păcate pentru aceștia, formațiile la care activează nu au avut rezultate prea satisfăcătoare în ultimele săptămâni.

Înaintea acestui joc, Dallas Mavericks se afla pe locul al 14-lea în conferința de Vest, având 28 de victorii și 44 de înfrângeri. În schimb, adversara sa, Golden State Warriors, ocupa prima poziție cu un bilanț de 49 de victorii și 22 de înfrângeri. În ciuda acestei diferențe, texanii au fost montați de la început și au preluat definitiv conducerea. Profitând de absența lui Steph Curry, jucătorii lui Rick Carlisle au dominat jocul cu Warriors și au condus la un moment dat la o diferență incredibilă de 43 de puncte. De trei ori campioană NBA în ultimii 4 ani, Golden State Warriors nu s-a aflat la conducere pentru nici măcar o secundă și a avut la final un deficit de 35 de puncte, scor 91-126.

Luka Doncic a contabilizat 23 de puncte, 11 recuperări și 10 pase decisive, înregistrând cel de-al 6-lea triple-double din cariera sa în NBA. Surprinzător, următorul pe lista marcatorilor a fost Dirk Nowitzki, care le-a oferit fanilor californieni un ultim show. MVP-ul din 2007 a terminat partida cu 21 de puncte și 5 pase decisive. Din tabăra adversă, s-au remarcat Kevin Durant, cu 25 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și DeMarcus Cousins, cu 19 puncte, 6 recuperări.

În urma acestei dispute, Dallas Mavericks o egalează pe Memphis Grizzlies în clasament, însă acest sezon nu mai are nicio miză competitivă pentru că Doncic & Co. nu mai au șanse la playoff. În schimb, Golden State Warriors a pierdut pentru moment prima poziție în clasamentul conferinței de Vest, însă în seara aceasta (24 martie) are șansa de a-și lua revanșa în fața propriilor fani.

Trecând la conferința de Est, Atlanta Hawks avea 25 de victorii și 48 de înfrângeri înainte de partida cu Philadelphia 76ers și ocupa locul al 12-lea în conferința de Est. În schimb, adversara ei, cu un bilanț de 47 de victorii și 26 de înfrângeri, se afla pe poziția a treia. Duelul acesta a fost mult mai echilibrat decât cel dintre Dallas Mavericks și Golden State Warriors. Cele două tabere s-au alternat la conducere de 20 de ori pe parcursul acestui joc, care a rămas echilibrat până la final. Cu mai puțin de un minut rămas din timpul regulamentar, scorul era 125-125. Jimmy Butler a reușit să transforme două aruncări libere însă Taurean Prince a restabilit egalitatea printr-un layup. La celălalt panou, oaspeții au reușit să se aper foarte bine, provocând o abatere de 24 de secunde din partea elevilor lui Brett Brown. Cu 3 secunde rămase, Trae Young și-a asumat ultima aruncare și acesta nu a dezamăgit. Floaterul aruncat de starul lui Hawks a intrat în coș aducând victoria echipei din Georgia, scor 129-127.

Trae Young a terminat partida cu 32 de puncte, 6 recuperări și 11 pase decisive, fiind succedat de Taurean Prince, care a adunat 23 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. De partea cealaltă, Philadelphia 76ers a avut 3 jucători cu peste 20 de puncte marcate: Joel Embiid (27 de puncte, 12 recuperări), Jimmy Butler (25 de puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive) și Ben Simmons (21 de puncte, 6 recuperări, 9 pase decisive și 4 intercepții).

Acest rezultat nu le prea afectează pe niciuna dintre cele două tabere: Atlanta Hawks nu mai are nicio șansă la playoff în timp ce Philadelphia 76ers va termina cel mai probabil pe poziția a 3-a în conferința de Est.

*foto: Scott Cuningham/Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!