Stiri Cupa României Masculin

Nemanja Petrovic: “Vrem să fim surpriza sezonului”

Marius Petri

Marius Petri
01.10.2014

BC Timba Timișoara pleacă din postura de mare favorită înaintea returului contra Universității Cluj-Napoca, partidă care se va disputa astăzi începând cu ora 17:00 în sala “Horia Demian”. La capătul celor 40 de minute regulamentare, una dintre cele două formații va accede în optimile de finală, partida plecând de la +19 pentru Timba, care s-a impus în manșa tur cu scorul de 88-69.

Duelul din această seară va reprezenta, foarte probabil, și debutul lui Nemanja Petrovic în maieul galben-negru. Adus în această vară pe Bega, fostul echipier al Concordiei Chiajna a vorbit pentru TotalBaschet despre ce se așteaptă de la prima partidă sub comanda lui Bogdan Murărescu:

“Astăzi voi fi pe parchet și cred că va fi un meci bun pentru echipa noastră. Această partidă va fi prima pentru mine și mă aștept să jucăm așa cum își dorește antrenorul nostru.

În primul meci, echipa noastră a jucat mai slab, dar am reușit să câștigăm la 19 puncte diferență și asta înseamnă că suntem o formație foarte bună. Mergem la Cluj să câștigăm, dar și să ne pregătim pentru un meci care va fi foarte important pentru noi – cel cu BCM U Pitești.”

De asemenea, fundașul sârb a vorbit și despre planurile echipei sale în cele două competiții în care este angrenată Timba în sezonul 2014/2015:

În Cupa României avem obligația de a ajunge în sferturile de finală și după vom vedea ce va fi. În ceea ce privește Liga Națională, vom lua fiecare meci în parte, vom merge pas cu pas.

Avem o echipă puternică, cu jucători experimentați și foarte buni din punct de vedere individual. Sperăm la o clasare cât mai bună și vrem să fim surpriza sezonului.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!