Stiri Liga I Masculin

Nemanja Petrovic revine în România. Sârbul a semnat cu Energia Târgu Jiu

Paul Olar

Paul Olar
10.06.2016

Conducerea Energiei Târgu Jiu a început deja reconstrucția echipei de baschet. Potrivit site-ului dinvestiar.ro, gruparea gorjeană a realizat un prim transfer. Este vorba de aducerea lui Nemanja Petrovic, un baschetbalist obișnuit cu Liga Națională.

Fundașul sârb a evoluat de-a lungul carierei la Concordia Chiajna și BC Timba Timișoara. Alături de prima formație amintită, Petrovic a reușit chiar promovarea în Liga Națională de baschet. Ulterior, el a jucat la Chiajna până când a decis să plece în Irak.

Petrovic a contabilizat 14 meciuri în LNBM, cu medii de 17.5 puncte, 4.6 pase decisive și 2.8 recuperări. Totodată, Nemanja a disputat 3 jocuri în Cupa României.

Dincolo de achiziția ex-iugoslavului, sursa amintită precizează faptul că Energia îi va păstra în lot pe Răzvan Bratoloveanu, Alexandru Berca și Adrian Vlad.

Totodată, după data de 15 iunie va fi anunțat și antrenorul echipei. Potrivit informațiilor existente, acesta este străin și dispune de o vastă experiență în baschetul ex-iugoslav.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!