Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Oradea trece de Timișoara la capătul unui meci echilibrat

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
12.11.2016

CSM CSU Oradea a reușit a 5-a victorie în actuala ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ce a reușit să învingă în etapa cu numărul opt pe BC SCM Timișoara.

Gazdele au început meciul în forță și și-au creat rapid un avantaj de peste 10 puncte. Timișorenii au răspuns și la finalul primului act avea doar două puncte deficit, scor 21-19. Elevii lui Mandic au continuat perioada bună și în sfertul secund au avut inițiativa în prima jumătate. Totuși, Oradea avea să intre la pauza mare cu același avantaj pe care la avut și în primul sfert, 41-39. Repriza secundă a fost una disputat sub spectrul echilibrului. Gazdele au înregistrat cel mai mare avantaj  al reprizei chiar în debutul sfertului decisiv când Martin Zeno ducea scorul la 71-63. Din acel moment Timișoara nu a mai primit coș pâna la jumătatea actului și reușea să treacă în avantaj, după coșul lui Otasevic. Gazdele s-au desprins la 5 puncte aproape de intrarea în ultimul minut al meciului. Rambo șo Komatina au restabilit echilibrul pe tabelă. Zeno a mai înscris o triplă cu 12 secunde rămase de joc, iar echipa sa lua din nou prima opțiune la câștigarea meciului. Păun a redus  diferența la un punct, iar Zeno trimis la libere marca o singură liberă pentru gazde. Cu 7 secunde rămase de joc Timișoara nu a putut reveni după o posesie pierdută de Milos Komatina, iar partida s-a încheiat cu scorul de 84-82 pentru CSM CSU Oradea.

Bogdan Țîbârnă și Sean Barnette au fost cei mai bun marcatori de la gazde, fiecare cu 14 puncte. Piovtul a mai adăugat 3 pase decisive și 2 recuperări, iar americanu 4 pase decisive și 4 recuperări. Branko Mirkovic a adăugat 13 puncte, 9 recuperări și 3 recuperări fiind aproape de un double-double. Martin Zeno a marcat și el 13 puncte plus 4 recuperări și 3 pase decisive, în timp ce Andrei Mandache a marcat 11 puncte.

Adrian Diaz a fost cel mai bun timișorean cu 18 puncte și 9 recuperări. Milos Komatina a totalizat 14 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive. Octavian Popa Calotă a contribuit cu 11 puncte, iar Mladen Jeremic și Nikola Otasevic au înscris fiecare câte 11 puncte.

5 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea adrian.or :

    Adrian.or
    Ne-am facut meciul mult mai greu decat trebuia, cu multe ratari gratuite, in fata unui arbitraj execrabil. E o victorie foarte importanta, avem nevoie de una si cu Dinamo, pentru ca apoi ne deplasam la Cluj si trebuie sa fim toti apti.

    cu 7 ani în urmă (12.11.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Foto
    Tibârnã a prins o zi bunã, in acest meci. Ar trebui sã fie "supãrat" cã nu apare in pozã la fel Barnette si Zeno :-) ei au impins cele mai multe puncte in cos.

    cu 7 ani în urmă (12.11.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    digi
    Cum sa nu fie transmis meciul de la Oradea cu Timisoara?!?! 2 echipe de top, in forma!!! Si in schimb sa transmiti un meci intre doua echipe expirate, obosite, dinamo si steaua?! doar ca is de la capitala si la fotbal ies cativa barbari sa se bata inainte si dupa meciuri......asa ceva......jenant digisport!!!

    cu 7 ani în urmă (13.11.2016)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      mda
      Uite că se poate. Au dat un meci care nu a reușit să adune câteva sute de oameni în sala, în București.
      Eternul derby my ass...

      cu 7 ani în urmă (13.11.2016)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      sigur
      Toata suflarea baschetbalistica vibreaza de dorinta de a-i vedea la lucru pe valorosii terrieri:))))Mai ales ca au reusit sa-l resusciteze pe Mitchell(retras de vreo cativa anisori) si cineva sa-l tina cu forta pe un teren de baschet pe Klajevic!

      cu 7 ani în urmă (13.11.2016)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!