Stiri

Playoff NBA. Houston Rockets s-a distrat cu Utah Jazz în primul meci al semifinalei

David Istrate

David Istrate
30.04.2018

houston jazz playoff nba

După ce a reușit să treacă de o echipă foarte dificilă, precum Oklahoma City Thunder, Utah Jazz a nimerit în semifinala conferinței de Vest împotriva liderului Houston Rockets. Primul episod al seriei s-a consumat în noapte precedentă iar formația din Texas a reușit să se impună fără probleme, cu scorul de 110-96.

Houston Rockets are un sezon excelent, iar de-a lungul anului a demonstrat că în anumite momente este invincibilă. Harden, Paul și Capela formează un nucleu dinamic, în jurul căruia se concentrează întreg sistemul de joc. Echipa lui D'Antoni a câștigat 65 de meciuri în sezonul regulat, terminând pe primul loc în conferința de Vest și astfel, a devenit una din principalele candidate la titlu. În prima rundă, Rockets a trecut în 5 meciuri de incomoda Minnesota Timberwolves, condusă de Jimmy Butler și Karl-Anthony Towns.

În schimb, Utah Jazz este una din surprizele acestui an competițional, atât prin prisma jocului arătat cât și datorită poziției pe care a terminat. După un început slab de sezon, Quin Snyder a reușit să își impună tactica și s-a creat o echipă foarte competitivă și omogenă, din care fac parte jucători precum Donovan Mitchell, Rudy Gobert, Ricky Rubio sau Joe Ingles. Drept dovadă, Utah Jazz a reușit să o elimine, în sferturile de finală, pe Oklahoma City Thunder, formație văzută mult mai sus.

Prin urmare, chiar dacă Houston Rockets pornește cu prima șansă, Utah Jazz a arătat că este o echipă care nu se teme de nimic, iar entuziasmul și adrenalina tinerilor jucători poate să compenseze lipsa de experiența.

Însă, în primul joc al seriei, jucătorii trupei texane au pornit ca din tun încă de la început, demostrându-și forța ofensivă încă o dată. Harden, Paul, Ariza, Capela și Tucker au marcat din orice poziție și primul sfert s-a încheiat cu scorul de 34-21 pentru gazde. Oaspeții nu au reușit să se regăsească și au continuat să greșească atât în atac cât și în apărare, prin urmare avantajul liderului a crescut la 27 de puncte, pe finalul primei reprize. În cele din urmă, la pauză tabela arăta 64-39 în favoarea gazdelor.

După revenirea de la vestiare, elevii lui D'Antoni au mai slăbit din intensitate și acest lucru a dus la câteva puncte ușoare din partea adversarilor. Însă Utah Jazz nu a reușit să recupereze decât 7 puncte, iar tripla lui Paul pe sirenă a dus scorul la 86-68. Și sfertul decisiv a fost adjudecat de către oaspeți, însă problema învingătoarei nu a intrat în discuție și la momentul fluierului final diferența era de 14 puncte: 110-96.

Houston Rockets a reușit un joc colectiv foarte bun, și a încheiat partida cu 18 pase decisive și 17 coșuri de 3 transformate. Cel mai bun marcator a fost James Harden, cu 41 de puncte, la care a adăugat 8 recuperări și 7 pase decisive. Din lotul texanilor, s-au mai remarcat: Chris Paul (17 puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive, 4 intercepții), Clint Capela (16 puncte, 12 recuperări) și PJ Tucker (15 puncte, 6 recuperări).

De la adversari, patru jucători au fost în double-digits: Donovan Mitchell (21 de puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive), Jae Crowder (21 de puncte, 5 recuperări), Joe Ingles (15 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive) și Rudy Gobert (11 puncte, 9 recuperări).

Meciul doi al semifinalei se va juca tot în Toyota Center, miercuri noaptea, de la ora 3:00.

Playoff-ul NBA continuă în această noapte cu o singură partidă:

Boston Celtics – Philadelphia 76ers (la ora 3:00 – primul duel al semifinalei)

*foto: theglobeandmail.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!