Stiri

Playoff NBA. Indiana Pacers câștigă la 34 de puncte și trimite seria în meciul decisiv

David Istrate

David Istrate
28.04.2018

playoff nba indiana cleveland

Sâmbătă noaptea, a avut loc confruntarea dintre Indiana Pacers și Cleveland Cavaliers, în urma căreia formația din Ohio ar fi putut să se califice în runda a doua a postsezonului. Însă, gazdele au luptat până la ultima suflare și au reușit să se impună cu 123-87, grație unei prestații colective excelente.

Seria dintre Cleveland Cavaliers și Indiana Pacers a fost printre cele mai echilibrate din acest an competițional. Primul meci a fost câștigat la 18 puncte diferență de către Indiana Pacers, însă Cleveland Cavaliers a restabilit egalitatea. În Bankers Life Fieldhouse, cele două tabere și-au împărțit din nou victoriile, urmând ca Lebron James & Co. să preia conducerea, pe teren propriu. Astfel, duelul din noaptea precedentă avea o mare importanță atât pentru gazde, cât și pentru oaspeți.

Jucătorii lui Tyronn Lue au început mai bine partida și s-au aflat timp de 6 minute la conducere. Adversarii, conduși de Oladipo, nu s-au lăsat și au revenit în față, scorul la finalul primului sfert fiind 29-26. În actul secund, gazdele au început să joace din ce în ce mai bine, și-au intrat în ritm și au atacat coșul advers în continuu. De partea cealaltă, componenții echipei deținute de Dan Gilbert nu au arătat aceeași precizie în aruncări și diferența a luat proporții. Cu toate acestea, la pauză scorul era 57-47 pentru Indiana Pacers, un avantaj nu foarte dificil de anulat.

Însă, în repriza a doua, baschetbaliștii lui Nate McMillan au intrat și mai motivați și a urmat o perioadă de dominație totală a Indianei. LeBron James și JR Smith au încercat să răspundă la fel pe partea ofensivă, dar au fost anihilați complet de oponenți. Liderul oaspeților a suferit și o lovitură la față, care i-a provocat o mică sângerare, însă acesta a rămas în joc. Oladipo, Turner și restul echipei au continuat să joace la un nivel foarte înalt, prin urmare înainte de ultimul sfert, diferența devenise de 25 de puncte, scor 92-67. Fiind evident că nimic nu se mai poate schimba, LeBron James a rămas pe bancă, iar gazdele au făcut spectacol. Oladipo, Turner, Collison și Sabonis au făcut concurs de aruncări la coșul lui Cleveland Cavaliers și în cele din urmă, și-au adjudecat meciul cu scorul de 123-87.

Nu mai puțin de 7 jucători de la Indiana Pacers au reușit să înscrie minim 10 puncte: Victor Oladipo (28 de puncte, 13 recuperări, 10 pase decisive), Domantas Sabonis (19 puncte, 6 recuperări), Darren Collison (15 puncte, 5 pase decisive), Myles Turner (12 puncte, 4 recuperări), Lance Stephenson (12 puncte, 6 recuperări), Thaddeus Yound (10 puncte, 5 recuperări) și Bojan Bogdanovic (10 puncte, 4 recuperări). De asemenea, Victor Oladipo a reușit primul triple-double al carierei în playoff și al treilea din istoria în postsezon a celor de la Indiana Pacers.

De partea cealaltă, LeBron James a fost din nou cel mai bun marcator al echipei sale, cu 22 de puncte, 5 recuperări, 7 pase decisive, în timp ce Jeff Green și Rodney Hood s-au remarcat cu 13, respectiv 12 puncte. Pentru cvadruplul MVP va fi prima oară în carieră când va juca un decisiv în prima rundă.

Meciul 7 va avea loc în Quicken Loans Arena, din Cleveland, duminică seara, de la ora 20:00.

*foto: Herald Sun

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!