M-am gandit sa scriu aceste randuri pentru miile de parinti care si-au dus copiii in ultimii ani la baschet si care fac nenumarate sacrificii pentru ca micutii lor sa practice acest sport. De asemenea, scriu aceste randuri pentru zecile de mii de parinti care au posibilitati si NU si-au dus inca copiii la baschet.

Pentru toti, voi incerca sa demonstrez ca acest sport nu este o pierdere de timp, ba din contra, poate avea o contributie decisiva in dezvoltarea fizica, psihica si mai ales intelectuala a copiilor practicanti.

Cine sunt eu, cel ce-si „da cu parerea”? Nu sunt proprietarul unui club privat de baschet, nu sunt antrenor si nici macar nu lucrez in acest domeniu, deci pot fi obiectiv. Sunt parintele unui baiat de 21 de ani care a facut baschet vreo 11 ani si a jucat in toate campionatele nationale de juniori pana la nivelul Ligii I, fara performante deosebite. Sunt tatal unui copil absolut normal, fara calitati fizice deosebite, pentru acest sport, dar care si-a dorit enorm sa joace baschet, a facut sacrificii pentru asta iar eu l-am sustinut neconditionat in acest demers. De-a lungul acestor ani am participat la mii de ore de antrenamente si la sute de meciuri de juniori, reusind sa-mi fac o imagine destul de clara  asupra complexitatii acestui sport precum si a impactului pe care il poate avea in dezvoltarea copiilor.

Copiii nostri ajung la sala pe la 7-8 ani cand parintii ii aduc pentru a face miscare in cadru organizat mai ales ca in, in general, in scolile noastre, disciplina „Educatie Fizica” exista doar in teorie. In plus, in ultimii ani, copiii nostri nu se mai joaca in aer liber: fie pentru ca nu au unde, existand putine terenuri de joaca sau de sport disponibile, fie ca multe zone au devenit periculoase, fie ca „mediul virtual” le-a acaparat deja preocuparile.

La aceasta varsta unii copii sunt deja supraponderali, nu stiu sa alerge si obosesc dupa ce parcurg 100-150 m in alergare usoara. Acum incep copiii sa ia contact cu sportul adevarat: fac incalzire, apoi exercitii specifice cu si fara minge si pe finalul sedintei de antrenament, ca rasplata „se joaca baschet”. Pentru unii dintre ei aceste sedinte de antrenament sunt primele ocazii in care lucreaza fizic, cu adevarat, in mod organizat si se supun unor reguli destul de stricte. Depinde foarte mult de talentul pedagogic si de pasiunea antrenorului pentru a reusi sa le capteze atentia si sa-i motiveze pe parcursul celor 90 de minute cat dureaza, de obicei, o sedinta de antrenament.

Incepand din momentul in care „merge la baschet”, viata tanarului sportiv se schimba, a aparut o activitate extra-curiculara care ii afecteaza dramatic timpul liber pentru ca  durata antrenamentului, la care se adauga timpul pierdut cu deplasarea catre si de la sala pot inseamna vreo 3 ore pe zi si asta de 2-3 ori pe saptamana. Din acest motiv copilul, indrumat de parinti, trebuie sa-si organizeze mai bine timpul liber intre odihna, teme si alte preocupari. Sigur va avea mai putin timp pentru jocurile virtuale si asta este primul mare castig.

Daca juniorul incepe sa iubeasca acest sport si merge cu placere la sala, parintii dobandesc un element motivational suplimentar pentru ca amenitarea: „nu vei merge la antrenament daca/ pentru ca....” da rezultate excelente de cele mai multe ori. In plus, in timpul petrecut impreuna, in care parintele isi duce copilul la antrenamente si de multe ori asista la acestea, legaturile dintre cel mic si parinte devin mai puternice, reusind sa comunice mai mult, pe teme de interes comun, factor foarte important in dezvoltarea unei relatii puternice intre cei doi.

Dupa un an-doi de antrenamente , de initiere in ABC-ul acestui sport cei care rezista programului mult mai incarcat, arata si se misca deja altfel, au o tinuta mai frumoasa si sunt mult mai dezinvolti. Incepe sa se dezvolte ideea apartenentei  la un nou grup , al echipei de baschet. Tot acum incep si meciurile de babybaschet si participarea copiilor la primele competitii adevarate din viata lor , cu bune si rele , cu victorii dar mai ales si mai des , cu primele insuccese scaldate in lacrimi.

Acum incep sa inteleaga, la 9-11 ani,  cat de important este fiecare in cadrul echipei  iar antrenorul si parintele trebuie sa accentueze acest fapt, indiferent care este adevarul. Tot acum rasar micile talente, jucatorii cu calitati deosebite, in jurul carora graviteaza jocul echipei. Ceilalti copii trebuie ajutati sa inteleaga ca prin munca si ambitie pot deveni si ei piese importante in angrenajul echipei . Ei trebuie incurajati in permanenta pentru ca exista riscul major de a renunta pentru ca realizarile nu se ridica la nivelul propriilor asteptari.

Mai trece un sezon sau doua si deja juniorul a dobandit, datorita antrenamentelor din ce in ce mai complexe, abilitati tehnice deosebite . Si fizic a inceput sa arate a sportiv de performanta . Participa la competitiile de minibaschet si intalneste ,in meciuri, adversari din ce in ce mai bine pregatiti si mai talentati. Este foarte posibil ca dupa victorii zdrobitoare in fazele de calificare, in fata unor adversari modesti, sa apara primele aere de superioritate si primele “ impresii si figuri“ dar, aproape sigur, in fazele finale ale competitiei vor exista si infrangeri dureroase. Si asa copiii nostri incep sa-si respecte adversarii, sa nu-i mai trateze “de sus” si mai ales , foarte important, incep sa invete sa castige si sa piarda cu demnitate si fair-play.

Incep sa apara, in masura posibilitatilor financiare si cantonamentele de vara unde copiii trebuie sa se descurce singuri in contextul unui program de antrenamente incarcat si de multe ori obositor. Si aici de cele mai multe ori disciplina este foarte stricta si trebuie asumata de toata lumea, pentru ca 1-2 antrenori trebuie sa aiba grija de 15-20 de copii si stim toti ca nu este simplu.

Tot acum, pe la 12-13 ani, relatia scoala-baschet devine dificila si multi parinti sunt nevoiti, din pacate, sa aleaga. Copiii invata in ciclul gimnazial, multi dintre ei in scoli de elita unde standardele  sunt foarte inalte si deci numarul orelor destinate studiului si temelor creste exponential. In aceste scoli majoritatea profesorilor nu inteleg importanta sportului si il desconsidera . In plus, se apropie admiterea la liceu si multi copii fac  meditatii pentru a putea obtine performantele scolare dorite. Tinerii sportivi trebuie sa-si organizeze timpul si mai bine, sa-si prioritizeze activitatile si sa inceapa sa faca sacrificii pentru sport. Se raresc intalnirile cu prietenii la Mall, numarul orelor dedicate jocurilor pe calculator vor scadea semnificativ si  sigur, vor aparea multe ore dedicate temelor si pregatirii scolare in week-end. Multi dintre copiii nostri inteleg abia acum ca viata le poate rezerva si lucruri mai putin placute : renuntarea la micile distractii si placeri, multe ore dedicate studiului sambata si duminica, daca nu au meciuri  si mai ales, asumarea unor responsabilitati si reguli care ii vor ajuta in procesul de maturizare.

Se ajunge astfel la U14, o etapa , un prag, extrem de dificil de depasit. Din sutele de echipe de baby si minibaschet, putine isi permit sa se inscrie in acest campionat. Cheltuielile cu deplasarile si organizarea partidelor trebuie acoperite in mare masura de parinti iar asta se adauga oricum la cheltuielile cu echipametul si taxele lunare. Si asa, s-a ajuns , din pacate, ca baschetul sa devina un sport scump, prohibitiv si care poate fi practicat doar de copii cu posibilitati materiale peste medie.

Din acest motiv,  acum, multi dintre copii trebuie sa faca si o alegere in plan sportiv si vor trebui sa se transfere la  cluburile care vor participa in competitia nationala. Si aici apare un nou soc, menit sa-i intareasca : un nou antrenor cu alt stil de lucru si poate cu alte principii, noi coechipieri, unii mai bine pregatiti, alti nu foarte prietenosi  si, sigur, alte standarde de performanta . Si din nou apare intrebarea , oare merita ? Pentru cine a ajuns aici, cu certitudine, DA ! Acum incepe treaba serioasa, meciuri mai multe si mai echilibrate, introducerea unor notiuni tehnico-tactice mai complexe, antrenamente mai diversificate. Tot acum tinerii jucatori incep sa gandeasca mai mult in teren, sa analizeze jocul adversarilor si sa ia decizii in consecinta. Jocul avantat , plin de entuziasm si inocenta, de tip RUN AND GUN, practicat in faza de initiere, incepe sa se transforme incet, incet in joc de baschet.

Si tot in aceasta perioada multi dintre jucatorii care prezentau un potential extraordinar incep sa dispara. Concurenta in cadrul echipelor si pierderea statutului de lideri, transformarile fizice datorate trecerii catre adolescenta, anturajul, familia, scoala, schimbarea prioritatilor,  conduc la pierderea unor juniori  foarte talentati si care ar fi putut avea un rol important, macar  la nivelul generatiei lor de varsta. In schimb, copiii disciplinati, inteligenti, dispusi sa munceasca neconditionat vor incepe sa fie apreciati la nivelul echipelor si sa primeasca minute mai multe decat cei care se bazeaza doar pe talent si calitati fizice.  Primii inteleg mai repede si mai usor ca  baschetul este un sport de echipa iar pentru multi dintre ei,  bucuria de a intra pe parchet si a juca este la fel de  importanta precum realizarile individuale de exceptie ale celorlalti.

Apar si alte intrebari, atunci cand sportivii constata ca jucatorii cu talie sunt sustinuti si promovati permanent de catre antrenori chiar daca nivelul de pregatire tehnico-tactica este  sub media echipei iar prestatiile lor nu sunt la nivelul coechipierilor cu un fizic normal. Raspunsurile vor veni mult mai tarziu, dupa maturizarea fizica, cand vor constata ca intr-adevar componenta fizica este determinanta in practicarea baschetului de performanta .

Se ajunge astfel in etapa baschetului de performanta, la U16, cand in campionatul national mai activeaza vreo 40 de echipe coaguland maxim 600-700 de jucatori. Unde au disparut miile de copii entuziasti care cu 6-7 ani in urma intrau cu incredere si entuziasm in salile de baschet ? Oare cati ar fi ajuns macar aici, la acest nivel, daca parintii i-ar fi sustinut si incurajat neconditionat.  Stiu ca in Romania baschetul nu ofera un viitor tinerilor sportivi dar macar pana la acest nivel, la 16-18 ani putem sa-i sustinem pe copiii nostri sa faca sport , sa cresca sanatosi. Am citit intr-un studiu ca in SUA , la acest nivel joaca peste UN MILION de tineri sportivi ! Impresionant , nu ?

Si pentru a elimina  conceptia conform careia “ baschetul dauneaza grav invataturii “ vin cu exemplul baietilor de la Iasi, din generatia 1994-1995, care a dat 5 studenti la Medicina si 3-4 la Informatica si sunt convins ca, in tara  exista nenumarate exemple de copii , de tineri, care au reusit sa joace baschet la un nivel foarte inalt si sa performeze la nivel academic.

Am constatat, totusi, in ultimii 2-3 ani,  ca din ce in ce mai multi parinti sunt dispusi sa-si sustina si sa-si incurajeze  copiii in practicarea acestui sport iar acest fapt este datator de sperante. Esential este ca acestia sa inteleaga ca mai importanta este o evolutie sportiva etapizata, bazata pe o dezvoltare fizica, psihica si intelectuala  treptata, normala, decat niste rezultate sportive de moment, de multe ori inselatoare. Nu fortati excesiv copiii si nu puneti o presiune negativa inutila si neproductiva. Faceti in asa fel ca baschetul sa devina o bucurie pentru copii si nu o corvoada suplimentara , in programul si asa supraincarcat al tinerilor sportivi.  Stiu ca pentru multi este greu de inteles si mai ales greu de acceptat.

Rasplata va veni cu siguranta cand juniorul, copilul dumneavoastra ajuns adolescent, va intra in teren, la 16 ani  si va arata determinare, spirit de lupta si de sacrificiu  si mai ales inteligenta iar asta nu inseamna neaparat  20 de puncte marcate,  10 recuperari si 8 asisturi ci mult mai mult : bucuria si placerea de a juca baschet intr-o echipa !

Sunt contient ca problemele sunt mult mai complexe iar factorii care pot influienta evolutia sportiva a unui copil sunt extrem de numerosi, dintre care cel putin unul, asbolut determinat, ANTRENORUL, nu l-am abordat deloc. Am preferat sa scriu doar despre si pentru personajele cele mai importante : copiii care isi doresc sa faca sport, sa joace baschet si parintii lor dispusi sa-i sustina total si neconditionat.

*Foto: Răzvan Păsărică @sportpictures.eu