Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Porter Troupe: „Am muncit și muncim în continuare, pentru că ne dorim să ajungem în semifinale”

Valentin Todea

Valentin Todea
23.04.2019

Jucătorul celor de la SCM Universitatea Craiova, Porter Troupe, a prefațat primele partide din play-off cu SCM Timișoara, care se vor desfășura în această săptămâna în arena din Bănie. Americanul în vârstă de 36 de ani a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, fiind citat de sportuldoljean.ro:

„Este poate unul dintre cele mai importante momente de până acum. Am muncit și muncim în continuare, pentru că ne dorim să ajungem în semifinale. Dar până atunci, trebuie să-i învingem pe cei de la Timișoara și suntem foarte motivați. Toată echipa o să dea tot ce are mai bun în meciurile de miercuri și vineri, iar cu ajutorul suporterilor noștri vom pune și mai multă presiune pe ei astfel încât jocul să decurgă în favoarea noastră.”

Vorbind despre palmaresul echipei sale în play-off de-a lungul istoriei, acesta a spus:

„Suntem conștienți de faptul că până în momentul de față Craiova nu are nicio victorie în play-off-ul LNBM, dar nu ne gândim la acest lucru. Suntem o echipă nouă, un colectiv nou și ne dorim să obținem cele trei victorii. Cu o victorie în primul meci de miercuri ne vom ușura vizibil parcursul și în meciurile de urmează, deci victoria este cel mai important lucru în momentul de față.”

Primul meci dintre cele două echipe va avea loc miercuri, 24 aprilie, la ora 18:30.

*Foto: Scm U Craiova Baschet Facebook
Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!