Porter Troupe: „Să vă fie rușine domnilor Alin Bădescu și Dan Cumpănașu... Dați-ne salariile o dată!”


Americanul a vorbit despre situația de la fostul său club

Plecarea lui Porter Troupe de la Energia Târgu Jiu a stârnit un val de reacții în această primăvară. Americanul nu a dezbătut subiectul până astăzi, când s-a hotărât să publice un mesaj pe contul personal de facebook.

Emblematicul jucător al gorjenilor afirmă că încă nu și-a primit banii și le bate obrazul conducătorilor Energiei.

„Nu am discutat despre această problemă din respect pentru foştii mei colegi şi treaba pe care au făcut-o la Târgu Jiu, dar acum vreau să rup tăcerea. Am jucat în acel oraş timp de 6 sezoane. Am sângerat pentru acel club, pentru oameni, pentru fani, pentru fraţii mei. I-am oferit totul. Nu cred că poate exista cineva care să îmi pună la îndoială efortul şi loialitatea. Modul în care m-au tratat pe mine şi pe ceilalţi care am încercat să salvăm echipa în acest sezon este ruşinos. În primul rând, chiar dacă iubesc acest club, eu nu practic acest sport pe gratis. E modul în care îmi câştig existenţa, îmi plătesc facturile şi îmi iau de mâncare. Am muncit pentru fiecare cent şi să nu fiu plătit în acest an a fost foarte stresant pentru mine financiar şi psihologic. Dar mai rău, să fi minţit de multe ori în faţă este demn de dispreţ. Foştii mei colegi şi cu mine merităm mult mai mult. Băieţii aceştia au luni de zile de când sunt neplătiţi, iar toţi sunt oameni maturi cu lucruri pentru care trebuie să plătească, cu familii şi aşa mai departe... Ce este mai rău e că ni s-au oferit iar şi iar promisiuni şi ni s-a cerut să ne sacrificăm pentru persoane care nu dădeau doi bani pe tine. „Fă asta pentru club, clubul are nevoie de tine, promitem că te vom plăti când se va termina situaţia asta. Te vom plăti săptămâna viitoare, doar rămâi concentrat pe joc”. Partea amuzantă este că acea săptămână viitoare nu a venit niciodată iar acum planurile de viaţa a 14 băieţi sunt date peste cap în moduri ce nu pot fi reparate. Să vă fie ruşine dlor Alin Bădescu şi Dan Cumpănaşu... Daţi-ne salariile o dată şi permiteţi acestei situaţii să se termine cu demnitate”, a scris sportivul.

*Foto - sportpictures.eu



Vizualizează pagina personală a jucătorului Porter Troupe
Citește ultimele știri despre CS Energia Târgu Jiu

Eduard Popa, Paul Olar / 13 April 2016 / 19:00


Galerie foto


IvanDrago Rusine doar celor 2?
-3 
Vorbesc acum din punctul de vedere al unui suporter, cu familie si copil, care a fost alaturi de echipa dinainte ca echipa sa promoveze in Liga I. Sunt de acord cu tine Troupe ca managementul clubului a fost unul dezastruos dar oare tu ai fost corect fata de fani? Fanii nu ti-au dat nimic inapoi? Ai fost un mercenar de cea mai joasa speta cand ai luat decizia pe care ai luat-o. Ai uitat momentele in care suporterii te cereau la echipa cand tu nu aveai contract si veneai chipurile sa urmaresti meciurile Energiei, sperand doar la o discutie cu antrenorul Slobodan NIkolic? Ai uitat sacrificile care s-au facut pentru tine in 2014 cand o intreaga conducere a plecat dupa ce ai purtat discutii cu "stii tu cine" ca sa ramai la echipa? Cand chiar dupa meciuri slabe rasuna tribuna cu "Troupe Troupe Troupe". Nu ti s-a reprosat NICIODATA nici o evolutie (tinand cont ca in ultimul timp, dupa plecarea lui Constantinides, o luasei pe aratura si am pierdut pe mana ta cel putin 2 meciuri). Cine promitea campionatul la inceputul anului (filmarea este pe youtube) si noi, ENERGIA, am pierdut 2 meciuri cu GAZ METAN MEDIAS (singurele lor victorii pana in playout) cu echipa facut de tine si Antonis ? Cine a "aprins" greva cand la Pitesti s-au prezentat doar juniorii? Si lucrurile pot continua Troupe... Nu neg, toata lumea trebuie sa fie platita. Sa stii ca si compenentii echipei de handbal au datorii, au familii, au copii... cred ca ei nu au cerut marire de salariul cand au observat ca sunt probleme grave asa cum ai facut tu la inceputul anului, si CULMEA, aceiasi domni ti-au marit salariul. Dumnezeu nu doarme! Probabil multi ma vor injura. Spun inca o data. Management dezastruos, toata lumea trebuie sa fie platita conform contractului... dar nu vb. treburi din astea Troupe. Clubul asta ti-a oferit mai mult decat i-ai oferit tu ?! Pacat. Pentru mine erai un idol, dar in momentul asta idoli si legende pentru club din punctul meu de vedere reprezinta: Santa, Horne, Danys, Watson, Milosevic, si probabil numarul 1 DE DEPARTE si la lungime mare distanta fata de tine: LOUIS DARBY JR. 
13 April 2016 21:14
-1 
Felicitari pentru ce ati scris mai sus!! Marele Porter Troupe, care a "sangerat" pentru acest club, care a "plans" in vestiar dupa ultimul meci din Ucraina ca paraseste clubul, la o saptamana dupa deja era frate cu Amis&compania, postand pe facebook intr-o veselie 'forza steaua'. Sa fim seriosi... si sa nu uitam marele meci facut de numbeeeer 5, PT, in 2011 contra Brasovului, iar etapa urmatoare contra celor din Oradea. Prietenii stiu de ce. 
14 April 2016 15:43
alin67 subscriu, dar trebuie sa te corectez
-2 
Respectivele meciuri au avut loc in returul sezonului 2009-2010, nu in etape consecutive, si au dus la eliminarea Energiei si apoi a oradenilor din play off. Si bineinteles a permis accesul in aceasta faza a mult si de mult iubitei STEAUA (atunci Turabo, mai inainte Targoviste, mai apoi CSM Eximbank, in viitor... cine stie)!!! 
14 April 2016 21:34
klauss22 Troupe
0 
I-au marit salariul si dupa nu i l-au platit...super tare... 
15 April 2016 00:08
klauss22 Troupe
0 
Si inca un mic aspect : Troupe si Diggs au stat la echipa pana in ultima zi a perioadei de transferuri, au mers chiar in Ucraina(unde chiar se puteau accidenta si sa piarda noile contracte) in timp ce romanul Gutoaia se antrena deja cu Clujul sau Eziukwu plecase spre alte zari...  
15 April 2016 00:13
alin67 aspecte... mici
0 
Cand a cerut marirea de salariu nu stia ca va pleca,se gandea doar ca va primi mai mult, chiar si in urma unui proces intentat clubului. Cand au plecat in Ucraina deja acceptase oferta de la Steaua cu care era in tratative de ceva vreme (si cu inca o echipa din prima liga). Au plecat sa joace acolo pentru ca au fost rugati cu insistenta, biletele de avion fiind acontate,cazarea asigurata de clubul gazda, iar o neprezentare ar fi atras penalitati drastice atat pentru club cat si pentru FRB, plus ca ar fi dus la imposibilitatea de a recupera garantia depusa. Toate aceste penalitati ar fi diminuat si mai mult sansele de a mai primi vreun ban. Asadar eu cred ca nu au facut-o pentru club sau fani,au facut-o tot pentru ei. Diggs a fost luat de Pitesti si nu a fost lasat sa joace in primul meci din faza a doua pentru ca luptau direct cu noi pentru evitarea retrogradarii si o eventuala victorie cu Galatiul, care nu a fost departe chiar si fara el, ar fi insemnat un dezastru pentru argeseni. De altfel cred ca de asta l-au si luat,nu ca ar fi avut mare nevoie, dar eram periculosi avandu-l si pe Diggs in echipa. 
15 April 2016 00:54
DonDiablo Mercenarii
1 
Frumos ai scris ce ai scris.Felicitari.Nu stiu problemele voastre interne,cu siguranta tu le stii mai bine.E mercenar asa a fost si Mack parerea mea si asa e orce american sau orce alt jucator strain in campionatu asta.
Stiu nu-i ok asa dar nu ai ce face,te pui in pielea lor si te gandesti ca mai joaca un an 2,3 ce fac dupa?Joaca ceva steerball pe strada in America ca doar nu-i cunoaste nimeni.Tre sa traiasca din ceva.Ca doar nu e nici acolo lapte si miere peste tot.

Orcum mare pacat pentru Energia.Au adus cinste unei tari care doar prin sport se mai poate ridica si promova peste hotare. 
13 April 2016 22:49
1 
Voi cred ca nu intelegeti un lucru: orice contract trebuie respectat si jucatorii trebuie platiti. Sau voi ati accepta ca patronul pt care lucrati sa nu va plateasca ca doar v-a facut un mare hatar si v-a angajat cand erati jobless. Nu mai suntem in 1900 toamna ca sa luptam pt patrie si onoare. Ei sunt mercenari si voi la fel pt ca si voi munciti pt $. 
13 April 2016 23:02
IvanDrago Raspuns
-1 
Perfect de acord cu tine! Dar nu la asta ma refeream. Vb. strict de comportamentul sportivului fata de club. Fata de oamenii care l-au vazut ca pe un idol. Fata de copilul meu care mi-a zis ca de ziua lui ca vrea sa il intalneasca pe Troupe. Etc. Contractele trebuie platite! Dar lucrurile astea nu se "spala" in public. Acum tu crezi ca domnii de mai sus vor face rost de bani sau se vor face donatii pentru a platii salariul dlui Troupe? La noi treaba e simpla. Nu s-au mai bagat bani in sport. Nu cred ca cineva ascunde o punga cu galbeni si nu ii da lui "x" sau "y". Ok. Ca au fost prost gestionati cand tot veneau pe conducta, e alta poveste. Acum noua tuturor, care facem parte din orasul unde inca (sper ca si pe viitor) exista Energia ni s-a pus de ex-capitanul nostru o eticheta de HOTI. Sunt curios daca erai tu in situatia lui, la serviciu pe care il ai acum si scriai pe facebook ceva asemanator? Ce rezolvai? Faceai de cacao un grup care probabil e in aceasi situatie ca tine si iti cautai dreptatea in instanta, cum probabil va face si Troupe. Dar fara "fumigene" de genul. E pacat, Troupe! Nu se stie niciodata ce iti rezerva viata. 
13 April 2016 23:19
0 
Nu stiu ce a scris Troupe pe Facebook si daca a scris ceva la nervi asta nu inseamna ca cei din tg jiu sunt hoti. Probabil i-a vizat pe cei din conducere. Se stie oricum ca americanii nu prea joaca fara sa fie platiti. 
13 April 2016 23:35
2 
Îmi place unde lucrez, îmi place mediul în care lucrez, îmi face plăcere să merg si sa lucrez cu echipa din care fac parte dar dacă șefii nu m-ar platii câteva zile ar avea pe masa instant demisia mea! Eu merg la Servici să muncesc, să câștig bani, să pot să trăiesc, să-mi întrețin familia nu sa ma intereseze problemele firmei sau ale clubului! Treabă mea este să muncesc, să respect contractul (a sportivului să joace) și a șefului să respecte felia lui de contract și să mă plătească pentru munca mea! Gândurile bune si ce-a mai fidelă fata nu îți umplu farfuria și nici nu îți imbraca copii!!! 
13 April 2016 23:49
alin67 "serviciu,copiii !!!"...si altele
0 
Fireste ca mergi la serviciu,nu la “servici”, pentru a castiga bani,dar cred ca ar trebui sa-ti pese de firma la care lucrezi. Asta daca nu esti un fel de Messi in domeniul in care activezi si ti-ai putea gasi un loc de munca la fel de bine sau mai bine platit in orice moment. Cei care il compatimesc pe Porter pot sta linistiti. Nu moare de foame, nici el, nici familia lui. A castigat bani frumosi la Targu Jiu. Nu afirm ca jucatorii nu ar trebui platiti, desi unii dintre ei au incasat in cele patru luni achitate mai mult decat ar fi meritat intr-un sezon intreg, macar pentru atitudinea din teren (Gutoaia, Eziukwu, Andrei, Santa, Mihuti-ultimii trei in perioada echipei standard), dar poate ar trebui sa le fie rusine si lor,inclusiv lui Troupe. Pana la urma Energia a retrogradat, iar un aport substantial la aceasta “performanta” au avut-o ei (vedeti meciurile cu Mediasul,si ”greva” initiata chiar de capitan si sustinuta vehement de proaspatul castigator al cupei -fara de care “U” nu ar fi putut castiga trofeul!!!). Vina, daca putem vorbi de vina, nu o poarta doar Badescu si Cumpanasu. A fost un cumul nefericit de evenimente nefavorabile,dar Troupe, cel care obisnuia sa mearga sa se planga “stapanirii” la cea mai mica nemultumire si sa mai “ciupeasca” cate ceva (cum ar fi marirea de salariu de 1000 de dolari -un fel de santaj- ceruta si obtinuta in plina criza financiara a clubului ), nu stie si nici nu vrea sa stie despre aceste aspecte. A luptat pentru Energia,nimeni nu contesta acest lucru, dar, asa cum spunea Constantinides, poate ca “orasul Tg-Jiu i-a oferit mai mult decat i-a oferit el orasului” , iar atunci cand iti ceri drepturile trebuie sa-ti pastrezi bunul simt (daca-l ai). Altfel, nu ma asteptam ca tocmai Troupe, pe care-l consideram un om inteligent, sa creada ca Badescu si Cumpanasu sunt cei care ar putea dar nu vor sa-i de-a lui si “fratilor” lui,banii. In plus, nu ar fi trebuit ca totalbaschet sa preia o postare de pe facebook, acolo unde oricine poate scrie orice. Acesta nu este jurnalism. 
14 April 2016 21:25
klauss22 nu au luat nici un ban
0 
Chiar nu ai citit ce spune Troupe : de la inceputul campionatului nu au luat nimic... si Lazar cand a plecat de la Energia la inceputul lui februarie, a plecat pentru ca avea peste 3 luni in care nu-si primise salariul...
P.S. stai linistit, Troupe, Darby, Nemanja, Watson,Tal, Mack si-au gasit echipe si isi vor mai gasi si pe viitor in schimb noi, cei din Tg-Jiu cu greu spre imposibil vom mai avea echipa de baschet care sa ne ofere momente precum cele pe care ni le-au oferit EI...  
15 April 2016 00:25
alin67 nimic?!!!
0 
Chiar daca 22 reprezinta varsta ta,o varsta frumoasa de altfel,mi-e greu sa accept ca poti crede ca nu au fost platiti deloc.Daca ma insel si esti mai in varsta,chiar nu mai nicio scuza sa crezi asta. Au primit bani,asa cum am mai scris,unii chiar mai multi decat ar fi meritat pentru un sezon intreg,iar Porter suficienti cat sa-si ia mancare vreo cativa ani. De altfel, e plin de reportaje in media in care se atrage atentia ca de foarte multe ori este periculos sa crezi ce se scrie pe retelele de socializare. Acolo,oricine poate fi si poate scrie orice. 
15 April 2016 01:23
klauss22 chiar nimic
1 
Ia uite ce zicea Sapera :
"Radosavljevic, plecat din cauza banilor
Despărțirea de sârbul Lazar Radosavljevic s-a realizat pe care unilaterală, fiind decizia jucătorului de a părăsi România din cauză că nu și-a primit salariul, semnând cu fosta adversară a Energiei, Pieno Zvaizgdes: „Cu 10 minute înainte de a începe antremanetul ieri, Lazar Radosavljevic ne-a anunțat că și-a reziliat unilateral înțelegerea cu echipa noastră. Mai simplu spus, nu a fost plătit, motiv pentru care a avut posibilitatea să semneze cu altă echipă. Încă dinainte de a veni eu existau aceste probleme salariale, care le oferă posibilitatea jucătorilor de a ieși oricând din contract. Am reușit până în acest moment să-i facem pentru unii dintre ei să nu plece, dar acest lucru nu poate duce la nesfârșit. Eu am venit cu sufletul deschis, gândind că avem posibilitatea de a face multe lucruri bune, știam că va fi o sarcină greu de înfăptuit, dar nu este prima provocare pe care am acceptat-o când toate șansele erau împotrivă. Vom vedea ce va fi!”, a conchis Hristu Șapera.
P.S. 22 este ziua de nastere...varsta depaseste 22 si da, chiar cred ca sunt mari sanse sa fie asa, sa nu fi primit nimic de cand a inceput campionatul sau in cel mai fericit caz sa fi primit pe octombrie si noiembrie...Da stiu,salariul unui baschetbalist reprezinta multi bani pentru oamenii de rand, dar fata de salariile celor pe care i-au invins in Europa chiar sunt maruntis...numai 1 singur exemplu : Caner-Medley de la Astana(pe care Energia a invins-o in 3 din 4 meciuri) are salariu de 1 milion... si platit la timp... 
15 April 2016 13:37
airjordan Straini
1 
1. Voi credeti ca Troupe (si in locul acesti nume puteti pune numele oricarui jucator strain) vine de la mii de kilometri pentru a juca pentru o echipa romaneasca (in cazul nostru Energia) doar din dragoste pentru aceasta echipa si orasul care il reprezinta?
2. Nerespecatrea contractelor este o practica des intalnita in societatea romaneasca, motiv pentru care suntem in situatia in care suntem ca natie. In cazul nostru Troupe este o parte intr-un contract. Cealalta parte nu si-a indeplinit obligatiile el de ce ar face acest lucru?
3. Oricare dintre noi, cei care comentam pe acest site, care avem o familie de intretinut (sau care trebuie doar sa ne intretinem pe noi insine), in cazul in care la un job nu si-ar primi salariu cateva luni ar face acelasi lucru.
4. Comenta cineva mai sus ca a castigat suficienti bani de cand este in Romania, sau ca avea salariu prea mare. Oare este vina lui ca a primit acel salariu? Voi daca va duceti la un job nu ati cere un salariu mai mare decat v-ar oferi angajatorul?  
15 April 2016 09:18
1 
Ce naivi sunteti ! Omul asta, Troupe, a jucat la multe echipe, nu e nascut la Tg Jiu sa planga dupa Energia. Nu stiu ce pretentii aveati de la el. Nu mananca si nu-si plateste facturile din ovatiile si recunostinta fanilor. Mergeti si voi la serviciu 6 luni fara sa fiti platiti si sa va vad cat va intereseaza de firma la care lucrati. El si-a facut datoria si prea repede uitati meciurile pe care le-a castigat, in schimb va amintiti 2 meciuri pe care le-ati pierdut din cauza lui. Halal fani ! Cred ca vreo doi care scriu pe acest site sunt cei doi, sub acoperire, pe care ii trage de urechi Troupeme 
15 April 2016 23:41
Alessandro Daca se spala sau nu
1 
Rufele in public, asta e alta discutie, insa nu exista niciun fel de discutie atunci cand nu esti platit. Nimeni in lumea asta nu agreeaza in liniste si fara frustrari maxime muncitul pe gratis, sa fim seriosi, s-o mai lasam balta cu fanii si onoarea si ca voia copilul sa-l vada de ziua lui pe Troupe... Serios ? Duceti-va si munciti DOAR O LUNA fara sa primiti salariul si apoi vedeti cat de atasati mai sunteti de patron si de locul de munca, si cat de mult va mai arde sa luptati pentru "culori ". Nu mai vorbiti aiurea-n tramvai ! Troupe este un jucator exceptional si astfel de jucatori trebuie platiti la valoarea lor ! Credeti ca Kobe Bryant juca o cariera intreaga la LA Lakers daca nu era platit regeste si la timp ? Sau Jordan la Bulls ? Treziti-va la realitate ca vorbiti in somn ! 
16 April 2016 11:07
alin67 exemplu prost ales
-1 
Kobe ar fi fost platit "regeste si la timp" oriunde ar fi jucat,ca de altfel orice jucator valoros din NBA. In ultimii ani a fost platit chiar prea regeste,culminand cu ultimul care coincide cu cel mai slab din istoria francizei. In schimb iti dau exemple de jucatori care au renuntat la bani (multi) ca sa joace la acelasi club intreaga cariera: Nowitzky,Tony Parker. Sa joci pntru fani este important pentru orice sportiv. Nu cu mult timp in urma scria cineva despre Totti, care a continuat sa joace la Roma fara sa fie platit 5 luni. Cred ca pentru el au contat culorile,altfel si-ar fi gasit un club care sa-l plateasca mai bine si "mai la timp". Pun pariu ca daca retrograda Pitestiul, Gabi nu mai era asa de intelegator, mai ales ca jucatorii de acolo au avut salarii comparabile cu cele de la Energia.In lume sunt sute,poate mii de cazuri cu jucatori neplatiti la timp,chiar din campionate puternice,din toate sporturile, dar repectivii nu se plang pe facebook de asta. Pentru Gabi: esti foarte "perspicac",eu sunt Badescu "under cover". Totusi,asa naiv cum sunt, iti spun ca jucatorii au fost platiti din august pana in noiembrie si cred,nu sunt singur, si ceva din decembrie,iar cei care au ramas au mai primit inca o luna (unii doar o jumatate), in plus).Deci, nu poate fi vorba de 6 luni. De altfel,unii jucatori,nu stiu daca toti, ar avea intelegeri cu conducerea clubului pentru plata restantelor la o data ulterioara. Din ce am inteles Porter ar fi agreeat data de 31 mai (care nu a venit inca!!!). Incerc sa nu ma mai las surprins de nimic din ce face sau zice acest om. A reusit sa ma pacaleasca cum putini au facut-o,dar acum nu mai conteaza. In alta ordine de idei, ar fi bine ca fiecare sa scrie despre ce stie,macar cate ceva. Asa, "aiurea-n tramvai" si cu exemple fara legatura cu situatia data,poate oricine sa comenteze. 
16 April 2016 15:52
alin67 erata
-1 
"nu sunt sigur" si nu "nu sunt singur" cum am scris... 
16 April 2016 15:59
Alessandro Iti urez sa fii neplatit !
0 
Cu lunile !!! Si sa-ti faci datoria pentru societate ca un adevarat patriot ! Multa bafta ! 
25 April 2016 15:00

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
O gură de aer proaspăt pentru baschetul din Galați
Parteneriat între cluburile locale CSU și Phoenix 
Bobe Nicolescu, al doilea jucător confirmat de campioană pentru sezonul viitor
Extrema are două titluri în palmares cu CSM CSU Oradea 
Vești proaste pentru Bogdan Țîbîrnă
Pivotul campioanei a fost diagnosticat cu ruptură de ligament la genunchiul drept și va fi operat  
Șoc la CSM Steaua Eximbank: Ionuț Georgescu a plecat de la roș-albaștri
Cum și-a motivat managerul CSM Steaua decizia 
Modificări de reguli de la 1 octombrie
FIBA a aprobat 14 din cele 32 de propuneri pe care le-a primit 
Kristopher Richard continuă alături de CSM CSU Oradea și în sezonul 2018-2019
Americanul a fost MVP-ul finalei ce a adus al doilea titlu pentru orădeni în ultimii 3 ani  
Începe reconstrucția la BCM U Pitești
Favorit surpriză pentru banca tehnică 
Vaidas Kariniauskas: „Am avut răbdare la U-BT Cluj, dar se pare că pentru ei nu eram ce trebuie”
Lituanianul a câștigat titlul în România pentru al doilea sezon la rând 
FINALA 2018. Sean Denison a reușit al doilea double-double în ultimul act
Pivotul canadian și-a completat setul de medalii din LNBM cu CSM CSU Oradea după titlul din acest an 
ydesh_apu Revine Ghita
0 
Asta-i cauza. Alta posibila: se crede foarte competent castigand usor alaturi de Asesoft o multime de trofee nemeritate. Restul, povesti. A gasit ceva mai bun si paraseste corabia. Iar in privinta suporterilor are o parere gresita . Echipele si suporterii se leaga reciproc in timp. Or el nici in directia asta nu are rabdare. Bucurestiul va avea suporteri adevarati peste cativa ani deoarece in privinta echipelor de juniori are cei mai multi si buni tineri din tara care vor trage dupa ei sustinatori. Asta cam peste 5 ani. 
click pt. Articol 21 June 2018 21:57
ydesh_apu Picioare de sticla
0 
In 2009 a ratat finala de la J1 avand fracturat piciorul. Se pare ca de atunci numai necazuri a avut cu picioarele. 
click pt. Articol 20 June 2018 22:15
studentU cumva de asteptat sa se schimbe garnitura
0 
pt ca au avut asteptari la titlul din primul sezon de la promovare. Dar hai sa fim seriosi, au fost surclasati de fiecare data in finala 3-0 si 3-1. Ceea ce nu intelegem inca e ca trebuie continuitate pt performanta. Vezi Oradea care s-a chinuit multi ani pana sa castige aceste doua trofee.
Steaua trebuia sa continue cu aceeasi structura manageriala inca 2-3 ani cel putin pt a spera cu adevarat la titlu. La urma urmei in afara de prestigiu, in LNBM e vreo diferenta concludenta, materiala intre locul 1 si locul 2? Sau e vb doar de Europa, ca acolo a vizibilitate mai buna sponsorii si locul 1 joaca preliminarii FIBA Champions League? Altfel nu imi explic schimbarea garnituurii ca dupa un sezon ratat cand au realizat locul 2 in doua sezoane consecutive.
Una peste alta, asteptari prea mari in timp prea scurt, cu rabdare ar fi fost mai competitivi. Asa cred ca la anul nu mai prind finala. Vom trai si vom vedea. 
click pt. Articol 19 June 2018 20:08
studentU cred ca i cam gata
0 
si asa nu era cine stie ce jucator. Acum, cu ambii genunchi in pioneze nu l vad sa mai performeze nici macar cat o facea inainte.
Nu-l cunosc dar nu mi se pare tipul caruia sa ii placa sala, sa puna masa pe el. Dupa ruptura de LIA, daca nu faci recuperare draconica si apoi nu te tii foarte fit, e greu de tot sa nu tot repeti accidentarile.
Deci mi se pare cam terminat, as vrea sa spun din pacate dar nu i ca si cum ar fi oferit prea mult baschet,atat la Oradea cat si la nationala. Nu spun, si-a facut omul treaba dar n-a fost un jucator exponential, de care sa iti para rau ca nu il mai vezi jucand.
De parut imi pare rau pt el personal pt ca stiu pe propria piele ce inseamna o astfel de accidentare. Bafta cu operatia si recuperarea, indiferent de ce se intampla dupa, dpdv al performantei sportive. 
click pt. Articol 19 June 2018 19:54
0 
Soc si groaza, TB recidivează!  
click pt. Articol 19 June 2018 09:25
tudu Felicitari
0 
Faptul ca ramane Kris este un lucru bun pentru tot baschetul romanesc, e un exemplu foarte bun ptr toti ce vin din urma. S-a integrat repede, a avut un impact extraordinar asupra echipei, a jocului.
Cooper nu vred ca o sa continue la Sibiu, dar nici nu cred ca o sa ajunga la Oradea. Eu il vad mai bine la Oradea pe Agafonov, a demonstrate ca e un jucator de calitate, ff bun sub panou, dar si o mana sigura. Oradea I-ar putea suporta pretemntiile financiare.  
click pt. Articol 18 June 2018 12:43
Zorca Barni
0 
^^ Asa e, Barni e consilier local UDMR. Mai mult, apare si in consiliul director al noului CSM Targu Mures.
http://www.zi-de-zi.ro/2018/05/31/patru-consilieri-locali-udmr-in-conducerea-csm-targu-mures/
 
click pt. Articol 18 June 2018 08:19
studentU ar fi fost utila si o interpretare
0 
a acestor schimbari, prin compararea cu regulametul anterior.
Spre exemplu, la paragraful 3, cu resetarea timpului de atac, care este modificarea fata de regulametul anterior si care sunt implicatiile asupra jocului?
De exemplu, daca echipa care are minge comite o abatere de 8 secunde, echipa careia ii va reveni mingea va repune de la mijlocul terenului si va avea la dispozitie doar 14 secunde, nu 24 cate avea in regulametul anterior?
Asa un copy paste si translate e facil zic eu, mai greu e sa faci o treaba utila pt cititor.
Sa nu ziceti ca-s hater, apreciez materialul, adica faptul ca apare continut cu asa ceva dar, as usual, am asteptari mai mari de la calitatea materialului, de la produsul final. Spor si sper sa luati critica mea in cel mai constructiv mod. 
click pt. Articol 17 June 2018 22:54
tsc_1980 Csm Oradea
0 
Pe langa Kris, i-as mai vrea la Oradea pe Cooper si Falker. Daca ar mai ramane si Zeno, am fi favoriti la titlu. 
click pt. Articol 17 June 2018 21:59
andrac Richard
0 
Cel mai bun jucator din campionat. 
click pt. Articol 17 June 2018 13:20