Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Porter Troupe: "Vreau să demonstrez că sunt în continuare unul dintre cei mai buni jucători pe postul meu"

Eduard Popa, Mara Mihăilescu

Eduard Popa, Mara Mihăilescu
13.09.2018

Porter Troupe joacă pentru SCM Universitatea Craiova în sezonul care stă să înceapă. Veteranul este și căpitanul oltenilor, fiind unul dintre străinii cu o vastă experiență în Liga Națională. Acesta a oferit un interviu pentru site-ul nostru după al doilea amical disputat de alb-albaștri la București.

Cum a fost această vară pentru tine?

Vara mea a fost una foarte bună. Am muncit din greu în tot acest timp, așteptând echipa potrivită pentru mine. Simt că sunt într-o situație bună acum, cu un antrenor bun, deci sunt încântat pentru acest sezon.

Ce crezi despre echipa ta? Aveți un lot destul de interesant.

Da, cred că avem un mix de jucători experimentați și jucători tineri, în mod special vorbind despre tinerii jucători români. Cred că e un proiect foarte benefic pentru ei. Meciurile din prima ligă vor fi foarte benefice pentru ei, îi vor ajuta să câștige experiență, să învețe, mai ales cu această nouă regulă. Simt că putem surprinde multă lume în acest sezon.

Ce crezi despre colegii tăi din acest sezon: Igor Mijajlovic, Goran Gajovic? Ai mai jucat cu ei până acum?

Nu am mai fost niciodată coechipeieri până acum, dar cred că sunt băieți foarte buni, jucători experimentați. Igor Mihailovic, de exemplu, deși abia a ajuns la echipă, a venit cu o atitudine pozitivă, încercând să își facă prieteni și să înțeleagă pe toată lumea, lucru care cred că ajută foarte mult la atmosfera din vestiar.

Ce crezi despre faptul că nu aveți în echipă niciun veteran român, ci doar jucători tineri?

Cred că e o modalitate foarte interesantă de a aborda această nouă regulă. Odată cu această regulă, e deja știut că tinerii trebuie să joace mai mult, deci faptul că avem o echipa plină de tineri ne dă cu siguranță o flexibilitate aparte în lot. Eu cred că sunt câțiva dintre ei foarte pregătiți de joc: Basti, dar și alții.Eu  cred că asta este șansa lor de a demonstra ce pot.

Care este obiectivul echipei în acest sezon, dar și obiectivul tău personal?

Pentru mine, ca jucător, obiectivele sunt întodeauna aceleași: de a  îmi arată calitățile, de a demonstra că sunt, dacă nu cel mai bun, unul din cei mai buni jucători din ligă pe postul meu.

Ca echipa, simt că obiectivul este să suprindem câțiva oameni, să ajungem în play off, și apoi vom vedea ce se va întâmpla mai departe.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Troupe
    Un jucator foarte bun care isi va arata calitatile oriunde va juca.

    cu 5 ani în urmă (13.09.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!