Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Precizie crescută de la mare distanţă pentru Muhamed Pasalic în acest campionat

Mihai Lițiu

Mihai Lițiu
16.12.2018

muha pasalic oradea

Sosit la Oradea de la Cluj la începutul sezonului 2016-2017 Muhamed Pasalic a devenit o piesă importantă în angrenajul bihorenilor ce a dus la câştigarea titlului LNBM. La începutul lunii aprilie fundaşul de 1,93 m a suferit o accidentare la unul din degetele mâinii drepte, mâna de aruncare, accidentare ce i-a încheiat prematur acestuia sezonul precedent.

În mod paradoxal, precizia "lunetistului" de pe Crisul Repede s-a îmbunătăţit la revenirea pe parchet odată cu începutul sezonului actual, astfel că în primele 10 partide din LNBM bosniacul a reuşit să transforme două treimi din aruncările de dincolo de 6,75m: 28 din 42 de încercări. Spre comparaţie în sezoanele anterioare, procentajele realizate la aruncările de 3 puncte au fost de 50% (2017-2018) respectiv 44% (2016-2017).

Cea mai bună prestație a jucătorului de 31 de ani a fost acum o săptămână împotriva Stelei când lui Pasalic i-au intrat toate aruncările: 2 libere, o aruncare de 2 puncte şi 6 din afara semicercului. Pe lângă cele 22 de puncte înscrise, a mai contribuit cu o recuperare ofensivă şi 3 pase decisive în aproape 3 sferturi jucate.

Următoarea partidă pentru ros-albastri se va desfăşura pe 21 decembrie împotriva revelaţiei acestui sezon, SCM Universitatea Craiova, echipă ce ocupă ultima treaptă a podiumului chiar deasupra orădenilor.

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    una-doua ipoteze
    care sa explice aceasta situatie? Fara ele articolul e doar un ciot. Poate il foloseste Achim mai mult pe pozitie de shooter 2-3, nu pe 1 cum il folosea inainte?

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    Pasalic
    In ultimele 4 seoane a fost pe primele 2 locuri la procentaj (asta la final de sezon). E drept cu procentaje mai mici, dar sa nu uitam ca pe final de campionat meciurile sunt cu mai multa miza, iar procentajele scad.
    Un alt aspect e numarul mai mic de aruncari - arunca doar atunci cand e mai sigur pe aruncare (sau Oradea are mai multe optiuni in atac)
    Oricum, e un jucator f precis

    cu 5 ani în urmă (17.12.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!