Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Presa din Satu Mare critică înfrângerea din playoff: "Consiliul Local nu poate să o bage și în coș, ci doar pe card"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
24.03.2018

Foto: Informatia-zilei.ro

CSM Satu Mare, echipa ce dispune probabil de cel mai mare buget din Liga Națională de Baschet feminin, cu puțin peste cel al campioanei Sepsi SIC, este cu un pas în afara luptei pentru medalii. Formația pregătită de debutantul Marius Dobă a clacat surprinzător în fața SCM Timișoara, grupare ce s-a confruntat întregul sezon competițional cu grave probleme financiare, iar în momentul de față are la dispoziție doar două sportive străine față de cele cinci ale sătmărencelor.

Cu o bancă scurtă și cu jucătoare autohtone, printre care și Monika Boriga Brosovsky ce a evoluat 35 de minute la 44 de ani, singura șansă a bănățencelor a fost să intre într-o apărare zonă 1-3-1 pentru a limita efortul depus. Aceeași tactică a fost adoptată de Mihai Coldea și în Cupa României, atunci când au învins pe Olimpia CSU Brașov.

Aflat la primul sezon în calitate de antrenor principal, Marius Dobă nu a găsit soluții pentru a contracara această apărare, deși Timișoara nu s-a aflat la primul meci în care a abordat zona 1-3-1, în timp ce Dobă a avut la dispoziție mai mult de o săptămână să pregătească confruntarea din playoff. Nu este pentru prima oară când SCM Timișoara învinge la Satu Mare formația locală, în presezon fetele lui Coldea au reușit de două ori, însă atunci bănățencele aveau în componență cinci jucătoare străine.

Presa locală a criticat aspru înfrângerea de vineri seară, informația-zilei.ro a titrat "ce înfrângere rușinoasă", solicitând demisia antrenorului debutant Marius Dobă. 

Chiar dacă calificarea se joacă, este greu de digerat o astfel de înfrângere. Ea vine în fața unei echipe care și-a îndeplinit deja obiectivul, s-a calificat în playoff. Iar CSM Satu Mare, cu un buget mult mai mare, își dorește încă să joace finala campionatului. Oare? Conducătorii orașului și-au pus toate speranțele în această echipă, sacrificând secțiile de handbal și de volei. De ce nu, chiar și Olimpia. Au acordat o mare încredere Clubului Sportiv Municipal (aici ne referim la bani). Păcat că acest Consiliu Local nu poate să bage și în coș, o poate face doar pe card.

Cum ar fi ca CSM Satu Mare să încheie lupta pentru o medalie chiar din luna martie? Noi sperăm să nu fie așa și ca înfrângerea de vineri să fi fost doar un accident groaznic. Sunt câteva zile de recuperare, Marius Dobă trebuie să-și motiveze altcumva echipa și să ducă întâlnirea cu SCM Timișoara în decisiv. Pentru o demisie este prea târziu.

Într-o declarație oferită în luna iunie a anului precedent, Vasile Fogel a declarat că avocatul-impresar al clubului alături de antrenor i-au garantat finala campionatului, însă nu și campionatul deoarece "ești la mâna a trei fluiere". Comisia de Disciplină a FRB s-a întrunit pentru a analiza declarația președintelui CSM Satu Mare, însă rezultatul anchetei nu a fost făcut public. Interesant este că atât CSM Satu Mare cât și SCM Timișoara colaborează cu același avocat-impresar.

Cu jumătate din bugetul actual, în primul meci al playoff-ului precedent, CSM Satu Mare antrenată de Jose Araujo câștiga pe terenul deținătoarei Cupei României, CSM Tărgoviște, scor 64-51.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!