Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Prima demisie din CA al U Cluj după ce Petricevic și Alexa au fost dați afară

Eduard Popa

Eduard Popa
20.06.2018

u cluj demisii

Directorul CS Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, a decis să îi demită pe antrenorul principal al echipei, Dragan Petricevic și pe managerul formației de baschet feminin, Liviu Alexa.

Vasu este acuzat că ar fi luat aceste măsuri fără să le treacă prin Consiliul de Administrație al clubului, motiv pentru care Leon Gomboș, unul dintre membrii din CA a decis să își prezinte demisia.

„Am aflat de această decizie în care Consiliul de Administrație nu a fost consultat. Sigur că este o decizie pe care și-a asumat-o în totalitate Ovidiu Vasu, invocând tot felul de motive care, din punctul meu de vedere, nu stau în picioare. Eu am vorbit cu președintele clubului și i-am prezentat poziția mea, el a înțeles, dânsul este plecat în străinătate și se va întoarce, din câte am înțeles, joi, am reușit într-un final să discut și cu domnul Vasu care spune tot felul de argumente. Eu încerc să lucrez în folosul sportului și comunității, în sensul în care fac parte dintr-un consiliu de administrație, care trebuie să fie consultat în caz de decizii majore ale clubului. Noi nu am fost consultați, prin urmare, procedural m-am simțit jignit, o marionetă într-un consiliu de administrație și eu nu vreau să lucrez în felul acesta. Văd că aici se iau decizii unipersonal”, a declarat Leon Gomboș, membru în CA CS Universitatea Cluj.

Leon Gomboș a anunțat că își va prezenta demisia vineri dimineața: 

„Eu nu țin cont de persoana Liviu Alexa sau de persoana Vasu, țin cont de un principiu care a fost încălcat de cineva. Oricine ar fi fost acel cineva, m-aș fi simțit la fel de lezat, prin urmare am luat am decizia să îmi depun demisia din acest consiliu de administrație, lucru pe care l-am anunțat și la conducerea UBB. Demisia o să o prezint domnului președinte al clubului, Sorin Grozav vineri  pentru că am înțeles că este plecat din țară acum. Domnului Vasu nu am ce să îi prezint pentru că el este director al Clubului Sportiv Universitatea”, a mai spus Gomboș, citat de ziardecluj.ro.

Am cerut o reacție pentru totalbaschet din partea domnului Vasu, dar acesta a refuzat să comenteze cele petrecute în ultimele 24 de ore, dincolo de comunicatul de presă oferit.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare la clubul de baschet feminin. Mâine va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație care se anunță a fi foarte „fierbinte”.

*foto: facebook U Cluj baschet feminin

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!