Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Programul ultimei etape a sezonului regulat din LNBF

Andreea Vlase

Andreea Vlase
01.02.2018

Vineri și sâmbătă se dispută ultima etapă din prima fază a sezonului regulat din Liga Națională de baschet feminin. Nici unul din cele patru meciuri nu va fi televizat. Se știu deja formațiile care vor juca în play-off, dar mai sunt niște necunoscute în ceea ce privește echipele care vor juca în grupa 1-5 la turneele din luna martie.

Progamul etapei a 18-a: 

Vineri 2 februarie

Ora 18 CSM Satu Mare – CSBT Alexandria, DETALII

Sâmbătă 3 februarie

Ora 15:00 Universitatea Cluj-Napoca – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, DETALII

Ora 17:30 CS SCM Timișoara – Olimpia Brașov, DETALII

Ora 18:30 FCC ICIM Arad – BC Sirius Târgu Mureș, DETALII

Clasamentul după 17 etape:

1

ACS Sepsi SIC

15/0

30 puncte

2

CSM Satu Mare

10/5

     25

3

Olimpia CSU Brașov

8/7

     23

4

CSBT Alexandria

8/7

     23

5

Universitatea Cluj

7/8

     22

6

FCC ICIM Arad

7/8

     22

7

CS SCM Timișoara

6/9

     21

8

CSU Alba Iulia

6/10

     21

9

Sirius Târgu Mureș

1/14

     16

Primele două formații nu mai pot pierde primele două locuri la capătul primei faze. ACS Sepsi SIC va câștiga faza 1 din sezonul regulat, având la ora actuală 15 victorii din 15. Formația din Covasna revine la sala Horia Demian unde anul trecut primea trofeul de campioană. Miză pentru alb-verzi este să termine această fază cu maximum de puncte. Vicecampioana „U” are nevoie de victorie pentru a spera la calificarea în grupa 1-5, în condițiile în care rivala din Arad pornește clar cu prima șansă în fața lui Sirius.

CSM Satu Mare va încheia această fază cu un duel pe propriul teren cu CSBT Alexandria. Sătmărencele sunt sigure de locul secund la finalul celor 18 etape, dar au pierdut mult teren în fața urmăritoarelor în ultimele etape. CSBT Alexandria a căzut pe patru după înfrângerea de la Brașov. CSBT Alexandria este calificată în grupa 1-5 și dacă pierde la Satu Mare, având avantajul rezultatelor directe la o eventuală egalitate în trei sau patru.

Olimpia CSU Brașov are nevoie de victorie la Timișoara pentru a încheia pe locul trei. În cazul unei înfrângeri, brașovencele sunt calificate în grupa 1-5. SCM nu mai poate prinde prima grupă valorică indiferent de rezultat. Și în cazul în care ar câștiga cu Olimpia și echipele din Cluj și Arad ar pierde, timișorencele ar rămâne în urma lor la rezultatele directe.

FCC ICIM Arad trebuie să câștige cu codașa Sirius pentru a intra în primele cinci, dar are nevoie și de victoria celor de la ACS Sepsi la Cluj, pentru a evita egalitatea cu „U”. Arădencele pierd la departajare cu formațiile din față înainte de startul etapei în oricare situație de egalitate în 2, 3 sau 4.

Există și posibilitatea ca patru echipe să încheie la egalitate pe locurile 3-6, cu 8 victorii și 8 înfrângeri. Acest scenariu se poate întâmpla dacă Olimpia CSU Brașov și CSBT Alexandria pierd în ultima etapă, iar Universitatea Cluj și FCC ICIM Arad se impun. Într-o astfel de situație se iau rezultatele directe. Fiecare are câte o victorie și o înfrângere în fața celeilalte. În acest caz s-ar califica Olimpia, CSBT și Universitatea în grupa 1-5, iar arădencele ar merge în grupa 6-9.

CSU Alba Iulia stă în această etapă. După ce a pierdut „la masa verde” și punctul pentru înfrângerea cu brașovencele, CSU Alba Iulia va rămâne pe 8 la finalul sezonului regulat, indiferent de celelalte rezultate.

După această etapă urmează o lună de pauză în Liga Națională. În 10 și 14 februarie vor fi meciurile naționalei, pentru ca în perioada 22-25 februarie să aibă loc Final 8-ul Cupei României. În 10-11 martie va avea loc primul turneu al grupei valorice 1-5. Între 16 și 18 martie se va disputa al doilea turneu al primei grupe valorice, precum și turneul formațiilor din 6-9. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!