Peste 60 de jucători tineri de baschet, de la cei care abia se vedeau de minge până la cei care ating cu uşurinţă inelul se înghesuiau pe mai multe segmente în Sala Ibis din Bucureşti. O sală multifuncţională modernă, foarte bine mobilată, pe care am găsit-o cu dificultate, fiind aruncată undeva în Drumul Taberei, pe câmpul dintre Bulevardele Iuliu Maniu şi Timişoara.

Acolo m-au aşteptat antrenorul Igor Georgievski cu echipa lui şi Tibi Dumitrescu, o persoană extrem de pasionată de baschet, care au reuşit împreună să pună bazele la Pro Basketball Academy. 

Când am ajuns copiii deja lucrau din greu, pe diferite grupuri de vârstă, fiecare cu antrenorul său practicând un alt fel de exerciţiu. Igor, aflat în focul antrenamentului, m-a prezentat lui Tibi care se află la o masă cu părinţii copiilor. Discuţia evident se purta în jurul baschetului românesc şi atât organizatorului campului cât şi părinţii au ajuns la un acord comun: copiii care practică baschet în România nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din restul Europei, dar se pierd la nivel de U16 pentru că nu au parte de un antrenorat adecvat.

Discutând despre experienţele pe care le-a avut Igor la naţionala de U16 privind modalităţile de pregătire, mentalitatea jucătorilor ne-am zis "Băi, dar nu poate să facă nimeni ceva diferit? Să încerce să aducă o modalitate de schimbare în pregătirea jucătorilor?" Nu am vrut să facem echipe, nu am vrut să luăm medalii, ci pur şi simplu să importăm o mentalitate mai bună şi metode de pregătire mai bună. Dacă americanii, spaniolii, grecii fac aceste summer camp-uri de ce să nu aibă şi copiii din România oportunitatea să înveţe ceva de la antrenorii străini?, ne-a dezvăluit Tibi Dumitrescu când a precizat motivele pentru care a pornit la drum în proiectul Pro Basketball Academy.

Am avut antrenori de peste tot. Acum îl avem pe Shane Maynard, care lucrează la Academia Elevate din SUA. A lucrat cu jucătorii de NBA, cu Kobe Bryant, cu Kevin Durant, cu Amar'e Stoudamire. Şi e aici la noi, lucrează cu copiii. Îl avem acum pe Christian Crudeli. Unul dintre cei mai buni antrenori de copii din Europa şi lucrează peste tot în lume. Am reuşit să îl conving să vină aici să le oferim copiilor cea mai bună pregătire posibilă. L-am adus şi pe Domonique Crawford ca să le ofere perspectiva din punctul de vedere al unui jucător profesionist: ce înseamnă să te pregăteşti vara, ce înseamnă să îţi sacrifici timpul, să te antrenezi în timpul tău liber", a adăugat Dumitrescu. Acesta însă ne-a spus că s-a lovit ca de obicei şi în baschet de tarele societăţii româneşti:

Ne merge foarte greu. Informaţia ajunge foarte greu la părinţi şi la copii. Majoritatea antrenorilor de la club nu vor să îşi lase copiii să vină la camp. Sunt foarte puţini antrenori care fac asta. Anul trecut am făcut camp-ul la Târgu Mureş ca să oferim posibilitatea şi altor copii să vină. Şi am avut o surpriză: din cei 63 de copii, 57 erau tot din Bucureşti. E reticienţa asta împotriva acestui concept. Le e frică probabil să nu le plece copiii, că majoritatea copiilor îşi organizează cantonamente la cluburi unde plătesc nişte bani şi le e teamă că dacă ne dau nouă banii nu îi mai plătesc pe ei. Noi nu facem asta pentru profit. Singurul nostru profit este că jucătorii care vin aici pleacă fericiţi şi mulţumiţi. Ăsta e singurul lucru care ne-a făcut să mergem mai departe. Avem răbdare, nervi...

Mai mult, Tibi se arată siderat de atitudinea antrenorilor români cu privire la proiectul său:

Speram să vină şi antrenori români să stea pe lângă ei să înveţe. Dar majoritatea nu sunt interesaţi. Primul lucru pe care un antrenor român îl întreabă este "câţi bani primesc să vină aici", nu ce antrenori vin, nu ce modalităţi de pregătire au. Asta e realitatea...

Aceeaşi opinie a avut şi Christian Crudeli, aflat pentru al doilea an consecutiv în România. Crudeli, un argentinian stabilit în Spania, putea să meargă în acelaşi timp la summer camp-ul lui Arvydas Sabonis din Lituania, dar a preferat să vină din nou la noi în ţară:

Îmi place cum se lucrează aici cu copiii. Am fost în Germania, în Lituania, am fost şi anul trecut în România şi mi-a plăcut foarte mult proiectul de aici şi promisesem că mă voi întoarce. E foarte interesant pentru Pro Basketball Academy că se lucrează cu mai mulţi antrenori din mai multe ţări. Fiecare ţară are propria sa filosofie de antrenorat juvenil şi mă bucur că pot şi eu să îmi împărtăşesc cunoştinţele de baschet cu alţi colegi. În Italia erau 70 de antrenori din 20 de ţări diferite în campuri. E interesant pentru copii că pot învaţă mai multe seturi de antrenament. Nu înţeleg de ce alte cluburi nu îşi trimit jucătorii şi antrenorii şi la noi în camp. Nu vrem să le furăm jucătorii, vrem să creăm un mediu să facem ca baschetul să crească în România. Eu vreau să învăţ pe alţii să crească din punct de vedere baschetbalistic, dar în acelaşi timp mi-ar fi plăcut să vină antrenori români aici să fur şi eu din experienţa şi modul lor de a înţelege baschetului.

Însă despre tinerii baschetbalişti Crudeli a avut numai cuvinte de laudă:

Copiii sunt tot mai talentaţi faţă de anul trecut. Din ce am observat cei mai mici sunt chiar mai bine pregătiţi decât cei mai mari. Vrem prin acest camp să facem baschetul din România să crească.

Aceeaşi opinie despre copiii din România a avut-o şi Shane Maynard, antrenor american care a lucrat şi cu vedetele din NBA:

Copiii sunt la vârsta în care încep să îşi facă automatismele, să înveţe să ia deciziile pe teren. Sunt ca nişte bureţi, le arăţi ceva şi prind imediat! Şi fetele m-au impresionat în mod deosebit. Sunt foarte talentate, foarte tenace, agresive, le fac faţă foarte bine băieţilor. M-a lăsat mască pasiunea pe care o au aceşti copii. Vin cu o oră înainte de antrenament şi nu reuşim să îi scoatem din sală când se termină. Sunt nişte gymrats. Singurul punct mai slab ar fi la aruncare, toată lumea pune accent pe acest aspect în baschetul de astăzi, dar nimic ce nu poate fi corectat.

Cât despre trecerea de la jucători de NBA la copii români, Maynard declară că nu există nicio diferenţă în metodele sale de pregătire:

Este o provocare pentru mine. Există o barieră lingvistică, dar baschetul se transmite şi fără cuvinte. Lucrurile pe care le pregătesc aici sunt aceleaşi pe care le facem şi cu jucătorii de calibru din NBA. Aceleaşi concepte, joc de picioare, pornind de la aspectele fundamentale şi de acolo ridicăm ştacheta. Cred că exită un viitor pentru baschetul românesc şi astfel de proiecte cum este PRO Basketball Academy pot ajuta să facă viitorul şi mai bun.

Iată şi veştile bune. Copiii sunt talentaţi, pasionaţi de acest sport. Cu toate acestea îngustimea unora de a refuza să privească pe viitorul mediu şi îndepărtat şi de a respinge noul ne fac să avem un sport atât de slab.

Când am plecat Shane Maynard şi Domonique Crawford începuseră să plonjeze după mingi cu copiii, exerciţiu care stârnea hohote de râs printre micuţi. Un contrast mare cu antrenamentele încrâncenate de care au avut parte generaţiile dinaintea lor.

Baschetul românesc are viitor! Trebuie doar să învăţăm să nu ne mai furăm musca de pe căciulă şi să renunţăm la mentalitatea de "să moară capra vecinului". Este loc pentru toţi sub soare. Sau, mă rog, pe parchet.

*foto: Facebook PRO Basketball Academy