Stiri Acvile

RETROSPECTIVĂ 2017. Un an mai puțin reușit pentru „Acvile”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
31.12.2017

Anul care se încheie nu a fost unul foarte prolific pentru naționala de senioare a României. „Acvilele” au debutat cu două înfrângeri clare în preliminariile pentru europeanul din 2019 și au căzut două locuri în clasamentul FIBA. Reprezentativa U25 a fost pe 6 la Jocurile Francofoniei. La junioare a fost un loc 16 în Divizia A, respectiv un loc 8 și un loc 10 în Divizia B.

Prima reprezentativă a fost preluată de Dragan Petricevic în această vară, după ce la precedenta campanie Miroslav Popov a fost principal. Tricolorele au început campania de calificare pe propriul teren cu Slovenia și au cedat cu 59-80 în fața unei reprezentative tinere a Sloveniei. A urmat înfrângerea cu vicecampioana europeană, Franța, la mijlocul lunii noiembrie, scor 87-45. De menționat absența Claudiei Pop de la aceste două meciuri.  Extrema a avut prestații foarte bune în campionatul turc, dar nu a putut face parte din lot din cauza unei accidentări.

În urma acestor prestații, România a primit nota D+ de la FIBA, a doua cea mai mică acordată în prima fereastră de calificări. Pe articolul de pe site-ul dedicat acestor calificări, se menționează despre tricolore: „Chiar și cu prezența naturalizatei Ashley Walker, acesta a fost un start incredibil de dezamăgitor. Poate nimeni nu aștepta victorii îmotriva Sloveniei sau a Franței, dar maniera celor două înfrângeri uriașe a fost potențial demoralizantă”. Singura echipă notată mai slab a fost Albania, cu D, după ce a pierdut ambele partide la diferențe de peste 85 de puncte. Deși a suferit eșecuri mai drastice decât România în grupă, cu aceiași adversari, Finlanda a fost notată cu C-.

În clasamentul FIBA tricolorele ocupă locul 79 cu un punct. Acest punct a fost obținut după participarea la EuroBasket Women 2015. România a coborât două locuri după la finalul lunii august, după disputarea AfroBasket 2017. În clasamentul european, „Acvilele” sunt pe locul 24. Slovenia este pe 63 în clasamentul mondial cu 5 puncte (23 european), iar Franța este a 3-a în lume cu 550 de puncte și a doua în clasamentul european.

Jocurile Francofoniei

În vară naționala sub 25 de ani a participat la Jocurile Francofoniei, condusă de același Dragan Petricevic. România a încheiat pe locul 6 competiția. Pe podium au fost: Franța, Canada – Quebec și Senegal. Tricolorele au fost în grupa A unde au trecut de Camerun (58-43) și Tunisia (84-67) și au cedat cu Canada – Quebec, scor 53-56. „Acvilele” sub 25 de ani au încheiat pe doi în grupă după canadience și au dat în sferturi de Franța. „Les bleues” s-au impus cu 74-43 și au câștigat competiția după ce au trecut de Senegal în semifinale și de Canada – Quebec în ultimul act. România a învins Coasta de Fildeș cu 53-40 și a pierdut cu Mali, scor 69-74, în meciurile pentru clasament.

Europenele de junioare

U20, Divizia B (Eilat). România a fost pe locul 5 în grupa B cu un bilanț de o victorie și 4 înfrângeri. Au urmat meciurile pentru locurile 9-12 unde tricolorele au trecut de Islanda și au pierdut cu Ucraina, pentru a se clasa la final pe locul 10.

U18, Divizia B (Dublin). Naționala României sub 18 ani a câștigat grupa C cu 5 victorii (cu Elveția, Georgia, Norvegia, Israel și Olanda), dar a cedat în sferturi cu Marea Britanie. Au urmat două înfrângeri cu Portugalia și Israel în meciurile de clasament și tricolorele au încheiat pe 8 competiția.

U16, Divizia A (Bourges). Tricolorele sub 16 ani au fost repartizate în grupa C alături de Ungaria, Italia și Serbia, pierzând toate cele trei partide din prima fază. În optimi România a pierdut cu Franța, iar în partidele pentru locurile 9-16 au fost înfrângeri cu Cehia, Olanda și Belarus, astfel că locul final a fost 16.

Pe această cale, redacția Total Baschet le urează tuturor celor care au pentru echipele naționale, fie cea de senioare sau cele de junioare, mult succes, multă sănătate și multă inspirație în anul 2018. Hai, România!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!