Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Radovan Markovic: „Am arătat că și noi avem calitate și am jucat mult mai bine astăzi”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
14.04.2017

BC Mureș Târgu Mureș a câștigat meciul doi din Sala Transilvania cu BC CSU Sibiu, scor 75-54. La finalul partidei, Radovan Markovic a oferit site-ului o declarație în care a oferit primele impresii după ce „Tigrii” au egalat seria din sferturi:

„Am jucat într-o sală cu niște fani fantastici și cu o echipă foarte bună. Am arătat că și noi avem calitate și am jucat mult mai bine astăzi. Am făcut o apărare mult mai bună, am pierdut mult mai puține mingi decât meciul trecut și i-am pus pe ei în situația de a fi nervoși, iar la final am câștigat. Sunt 20 de puncte, dar nu a fost o victorie ușoară deoarece am întâlnit o echipă dificilă care a luptat pe tot parcursul meciul. Vreau să felicit atât echipa din Sibiu, cât și pe noi. O luăm pas cu pas, sper să câștigăm meciul următor și să fim mai aproape de semifinale.”

Întrebat de angajamentul fizic din meciul doi în comparație cu cel din, Rade spune că se aștepta apărarea adversă să nu mai fie la același nivel, iar revenirea lui Djapa a însemnat un mare plus pentru mureșeni:

„Consider că nimeni nu poate juca la o asemenea intensitate în apărare în două meciuri jucate în trei zile. Noi am jucat primul meci fără Djapa. Acest lucru le-a oferit lor o încredere mai mare, dar astăzi a fost cu totul un alt joc.”

Radovan Markovic a spus în final că echipa sa trebuie să adopte tactica pașilor mărunți, să se gândească doar victoria din primul meci de pe teren propriu și abia apoi să închidă seria:

Trebuie să o luăm pas cu pas, cum am mai spus, să câștigăm primul și apoi să continuăm. Nu ne putem gândi la foarte multe acum, trebuie să ne concentrăm asupra  detaliilor mărunte, să avem aceiași atitudine ca astăzi și să încercăm să închdem seria pe terenul nostru.”

foto: Ana Maria Mătușoiu

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!