Rick Pitino se desparte de Panathinaikos după o jumătate de sezon


Legendarul antrenor american își dorește să se întoarcă acasă și să obțină un post în NBA

În urmă cu mai puțin de o săptămână s-a terminat sezonul și în Grecia. Panathinaikos a profitat pe deplin de penalizarea lui Olympiakos și a defilat în playoff reușind să cucerească titlul de campioană, după finala cu Promitheas.

Trupa din capitala Greciei a avut parte de un an competițional dificil. După un început slab de stagiune în Euroligă, conducerea echipei a decis să îl concedieze pe Xavi Pascual, cel ce fusese antrenorul formației în ultimii doi ani și jumătate. În locul său a fost adus Rick Pitino, un tehnician de excepție, membru al Naismith Basketball Hall of Fame.

Antrenorul născut în New York a trecut rapid la treabă și a reușit să transforme echipa elenă într-un timp foarte scurt. Panathinaikos a obținut rezultate din ce în ce mai bune și a obținut calificarea în playoff-ul Euroligii. În sferturi, „verzii” au fost învinși de Real Madrid, însă Panathinaikos a făcut tot posibilul pentru a părăsi competiția cu demnitate.

Pe plan intern, echipa ce evoluează în OAKA Arena a câștigat atât cupa, cât și campionatul. Cu toate acestea, Adrian Wojnarowski a anunțat faptul că Rick Pitino a refuzat oferta lui Dimitris Giannakopoulos de a rămâne la cârma lui Panathinaikos. Conform celebrului jurnalist american, antrenorul în vârstă de 66 de ani își dorește să se întoarcă în Statele Unite ale Americii pentru a reveni în NBA.

La scurt timp după tweet-ul lui Woj, Rick Pitino a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care și-a făcut oficială decizia.

Acest an a fost incredibil. Aș dori să le mulțumesc tuturor jucătorilor lui PAO pentru efortul deosebit. Mulțumesc, de asemenea, și staff-ului pentru loialitate și dedicare. Îi mulțumesc proprietarului nostru extrem de pasional și managerului. La final, doresc să adresez mulțumiri extraordinarilor oameni din Grecia pentru ospitalitatea și bunătatea voastră. O țară extraordinară care va păstra mereu un loc în inima mea. Îmi va fi foarte dor de voi dar mă întorc acasă și mă pregătesc pentru următorul capitol al vieții mele.”

Rick Pitino le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Hawaii Rainbow Warriors,Boston University, Providence, New York Knicks, Kentucky, Boston Celtics și Louisville.



David Istrate / 22 June 2019 / 0:20


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Olympiacos Pireu a legitimat cel mai bun pivot din NCAA în sezonul trecut
Ethan Happ se va afla la prima experiență ca profesionist 
Shane Larkin va rămâne în continuare la Anadolu Efes Istanbul
Baschetbalistul american a fost cel mai bun jucător al turcilor în precedentul sezon 
Dragoș Diculescu s-a accidentat la finalul partidei României U20 împotriva Finlandei. Update
Tânărul internaționalul român a fost purtat pe brațe de către colegi. Video 
România U20 a suferit încă o înfrângere dramatică, de data aceasta în fața Finlandei
Tricolorii mici termină pe ultimul loc grupa de la Europeanul U20 - divizia B, cu zero victorii 
Vasilis Spanoulis va mai juca un sezon pentru Olympiacos
Veteranul grec tocmai și-a prelungit contractul cu formația din Pireu 
Bill Amis și-a anunțat retragerea din baschet la doar 31 de ani
Fostul jucător de la Steaua schimbă domeniul de activitate 
CSU Sibiu va juca în faza grupelor în FIBA Europe Cup, U-BT Cluj va evolua în turul preliminar
Care sunt potențialii adversari ai clujenilor în competiția europeană 
Stanimir Marinov a semnat în liga a doua din Franța
Internaționalul bulgar a evoluat în sezonul precedent la U-BT Cluj 
ACS Sepsi SIC va juca a 3-a oară la rând în grupele EuroCup Women
Alb-verzile își află adversarele în 23 iulie 
România pierde și în fața Albaniei la Campionatul European U20 masculin Divizia B
„Vulturii” se află pe ultima poziție în Grupa B 
0 
Stiu de Stan, dar tu te-ai informat cât de trufanda a fost la turneu saracul? Ca să vorbim serios, în afara de Tohatan și Diculescu, restul numai trufandale nu sunt. La momentul asta cel puțin. 
click pt. Articol 19 July 2019 13:00
Ossiryss @trancer
0 
Ma gândeam ca sunt șanse sa fii mai informat. L-a luat pe băiatul ala de la Galați, încă din timpul primului stagiu de la Sibiu și, din ce știu, mai urmează. Visa el și la Diculescu, dar nu se aștepta să-l semneze Craiova atât de prompt. 
click pt. Articol 19 July 2019 11:23
0 
Și cam ce trufandale ai găsit tu în lotul ala :)? 
click pt. Articol 19 July 2019 11:00
0 
Important e ca deocamdată, avem antrenor, principal, antrenor secund, antrenor federal, antrenor coordonator, team manager și conducător de delegație. Jucătorii mai pot aștepta, având în vedere ca avem staff mare. Boierii, tot boieri! 
click pt. Articol 19 July 2019 10:05
0 
Omul s-a dus sa targuiasca niște trufandale U23 pentru echipa de club și poate, sa vadă cam care mai e treaba, pe colo șa, prin Portocalia... Repet ce am mai spus : omul nu fusese nici măcar sa vadă turneul final U20... Selecția a făcut-o de pe niște coli A4 cu statistici și din ce și-a mai dorit unu' altu' dintre mulții parerologi de prin federație. Cred ca de data asta, nici măcar Dvd-urile n-au fost folosite... 
click pt. Articol 19 July 2019 09:54
euroman terminat
0 
pe ala bun l-ai pierdut ca s-a accidentat.Clubul a dat bani pe el si nu-l poate folosi.La ce e buna regula asta? 
click pt. Articol 18 July 2019 11:15
euroman greseala
0 
este ca ii "omori" si pe ceilalti: cei peste 23 ani NU mai joaca ca nu pot din cauza regulii si se plafoneaza/lasa. Asa sutii nulitati si "omori" cei care cit de cit mai fac ceva. Daca rezultatul ar fi 0 ar fi bine, eu cred ca suntem pe minus la toate capitolele: nationala de tineret si de seniori, campionat intern si competitii europene. 
click pt. Articol 18 July 2019 11:11
0 
Esti măreț Dane 
click pt. Articol 18 July 2019 09:52
trancer @gyke
0 
Și da și nu. Daca în echipa ar mai fi fost 3-4 ca ei as baga mana în foc ca altele ar fi fost rezultatele. Și da, ai și dreptate, nivelul lor rămâne scăzut la nivel inter-tari, insa trebuie sa ții cont ca ei au doar un sezon de liga națională în care au jucat cât de cât. Și au prins acele minute numai datorita regulii, altfel în locul lor jucau mai mult alți romani mai experimentati, dar care aveau viitor 0. Asa măcar, de la ei poți avea speranțe ca vor creste ca și evoluții, odată cu următoarele sezoane. 
click pt. Articol 17 July 2019 15:08
gyke @trancer
0 
Regula asta cand te uiti in campionat iti creeaza o falsa impresie. Te uiti la Diculescu sau Tohatan... intr-o echipa cu alti 6-7 baschetbalisti arata bine, sunt ajutati sa isi expuna punctele tari si, pe cat posibil, sa isi ascunda punctele slabe.
In momentul in care trebuie sa fie ei liderii, iar coechipierii nu ii pot ajuta cu mai nimic, le vezi foarte clar limitarile, iar rezultatele echipei sunt graitoare. 
click pt. Articol 17 July 2019 13:01