Stiri Acvile

România încheie miercuri dimineață Universiada cu duelul pentru locul 11 cu Slovacia

Andreea Vlase

Andreea Vlase
09.07.2019

România încheie miercuri dimineață Universiada cu duelul pentru locul 11 cu Slovacia

Naționala feminină a României dispută miercuri ultimul meci în cadrul turneului de baschet la Universiada de Vară de la Napoli. Tricolorele joacă mâine dimineață cu Slovacia, de la ora 11:30, pentru locul 11. Finala mică din competiția fetelor este programată de la ora 18:30, iar finala mare de la 21:00.

România a fost pe locul trei în grupa B la turneul găzduit de Napoli, cu o victorie și 2 înfrângeri. Tricolorele pregătite de Cătălin Tănase și Larisa Toma au jucat cu Ucraina în primul tur pentru locurile 9-16 și s-au impus după prelungiri. Scorul a fost 76-72 (22-15, 16-12, 15-20, 14-20, 9-5). Patru românce au fost în double-digits în acel meci. Ana Ferariu a încheiat partida cu 17 puncte și 5 recuperări, Dora Ardelean cu 15 puncte și 5 recuperări, Paula Lenart cu 11 puncte (aproape de double-double cu 9 recuperări) și Anamari Vîrjoghe cu 10 puncte (7 recuperări). Pentru România au mai înscris în acel meci: Podar 9 puncte, Popescu 6 puncte (5 recuperări), Kelemen 4 puncte, Neagu 2 și Stan 2 puncte. De la Ucraina s-au remarcat Oksana Piantak (22 de puncte, 7 recuperări, 7 assist-uri) și Tetiana Yurkevichus (15 puncte, 20 de recuperări), urmate de Samokhvalova (17 puncte ) și Hutevych (15 puncte).

Tricolorele au întâlnit Finlanda în al doilea tur pentru locurile 9-16 și au fost învinse, scor 50-73 (14-27, 15-9, 13-18, 8-19). Nordicele au condus tot meciul, cu un ecart maxim de 23 de puncte. Ana Ferariu a fost cea mai bună marcatoare  a României cu 14 puncte în acest meci, iar Paula Lenart a încheiat în double-double, cu 10 puncte și 16 recuperări. Au mai înscris: Vîrjoghe 8 puncte, Vilcinschi 6, Neagu 5, Kelemen 3, Popescu 2 și Ghiță 2 puncte. De la Finlanda s-a remarcat Sara Bejedi (22 de puncte, 5 recuperări, 6 assist-uri, 6 intercepții), urmată de Aijanen cu 10 puncte.

Astfel, România va întâlni Slovacia în duelul pentru locul 11. Slovacele au câștigat cu Canada în primul tur pentru locurile 9-16 , scor 54-53. A urmat înfrângerea 50-70 cu Ungaria. Ultimul meci al tricolorelor la acest turneu se dispută miercuri, de la ora 11:30 (ora noastră).

De la aceeași oră va fi duelul pentru locul 9, între Ungaria și Finlanda, dar și cel pentru locul 5, între Rusia și Taipei. De la ora 14:00 vor fi: China vs Cehia (pentru locul 7), Canada vs Mexic (pentru locul 13) și Argentina vs Ucraina (pentru locul 15).

Japonia și Portugalia își dispută medalia de bronz de la ora 18:30. Finala Universiadei de Vară la baschet feminin va fi între Statele Unite și Australia. Americancele au învins cu 89-84 Japonia în semifinale, în timp ce australiencele au trecut cu 56-49 de Portugalia în penultimul act. Competiția masculină se va încheia joi.

*foto:frbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!