Stiri Cupa României Masculin

SCM Timișoara nu a dat nicio sansă celor de la Sighetu Marmației

Eduard Popa

Eduard Popa
06.02.2019

timisoara sighetu marmatiei

SCM Timișoara s-a impus și în manșa retur din turul 3 al Cupei României în fața celor se la CSM Sighetu Marmației, scor 95-69, într-o partidă disputată în Sala Constantin Jude.

Cu Vladan Vukosavljevic odihnit, Cristian Bota a decis să înceapă meciul în formula Randolph, Brown, Stojadinovic, Diculescu, Baciu. Asta în timp maramureșenii i-au avut în primul 5 pe cei trei americani, Thomas, Turner și Edwards, Lucian Țibîrnă și Ciprian Albu.

Sighetu Marmației a început destul de bine partida, iar după un minut conduceau cu 5-0. Timișoara a răspuns prin Randolph și Diculescu, de la 3 puncte, iar după 4 minute Timișoara conducea numai la 2 puncte, scor 12-10. Cu toate acestea, bănățenii au apesat pedala de accelerație iar după mai multe reușite ale lui Sherwood Brown, scorul a fost 29-18 la capătul a 10 minute. Interesant este că trupa antrenată de Kostelnic a reușit să câștige foarte clar sfertul 2. Turner și Edwards au preluat adesea inițiativa, sighețenii au și egalat la 35 iar la pauză Timișoara avea un avantaj de doar 2 puncte, scor 47-45. Repriza secundă a fost însă la discreția gazdelor. Randolph, Brown și Bobo Baciu au făcut legea în sfertul trei, iar după 30 de minute scorul era 71-56. Ultimul sfert a fost iarăși un galop de sănătate, câștigat de Timișoara cu 24-11. La un moment Cristi Bota a trimis pe final o echipă formată exclusiv din români, cu tinerii Diculescu, Coconea, Ursan, Mocrițchi și Penciu. Și la Sighetu Marmației au evoluat mai mulți tineri din pepiniera proprie, precum Simionca, Kracz, Ardelean sau Dunca.

Brandon Randolph a adunat 26 de puncte în 23 de minute, Sherwood Brown a înscris 15 puncte în 21 de minute, Diculescu a înscris 12 puncte, în timp ce Bobo Baciu a fost aproape de double-double, cu 10 puncte și 9 recuperări. De partea cealaltă, Joshua Turner a adunat 24 de puncte, 10 recuperări și 7 pase decisive, Joseph Edwards a marcat 17 puncte și Lucian Țibîrnă 9 puncte.  

Scor final 95-69 și Timișoara se califică în sferturile de finală ale Cupei României, cu o dublă victorie, după ce a câștigat în tur, în deplasare, cu 84-57.

*foto: Andreea Vlase

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii